ICCJ. Decizia nr. 2441/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2441/2007
Dosar nr. 33084/2/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC D.C. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. – A.N.A.F. şi Garda Financiară – Comisariatul General, a solicitat anularea Deciziei M.F.P. nr. 337 din 31 mai 2002 şi a procesului - verbal din 12 martie 2002 încheiat de organele de control ale Gărzii Financiare, iar pe fond exonerarea societăţii comerciale reclamante de plata sumei de 56.839.651.773 lei, reprezentând impozit pe veniturile obţinute din jocurile de noroc, majorări de întârziere şi penalităţi de 10% şi, respectiv, de 0,5% calculate conform OG nr. 26/2001, precum şi suspendarea executării actelor atacate.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că, urmare unui control efectuat de Garda Financiară – Comisariatul General, s-a constatat că în anul 2001 şi în luna ianuarie 2002 s-au acordat premii jucătorilor în sumă totală de 376.144.214.424 lei la care s-a calculat impozitul datorat în sumă de 41.793.801.602 lei, din care s-a constatat că societatea plătise suma de 103.476.334 lei, stabilindu-se că mai datorează, cu titlu de impozit, suma de 41.690.325.268 lei la care s-au calculat majorări de întârziere de 10.119.597.900 lei, precum şi penalităţi în cuantum de 4.169.032.527 lei plus 87.696.084 lei.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva procesului - verbal de control din 12 martie 2002, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, de M.F.P., prin Decizia nr. 337 din 31 mai 2002.
Cererea de suspendare a executării procesului - verbal din 12 martie 2002 şi a deciziei M.F.P. nr. 337/2002 a fost respinsă, prin încheiere, la data de 17 iulie 2002, dar urmare admiterii recursului prin Decizia nr. 3344/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a dispus suspendarea executării, până la soluţionarea acţiunii în anularea celor două acte.
Prin sentinţa civilă nr. 1059 din 26 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiat, iar prin Decizia nr. 2864 din 6 mai 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul reclamantei, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Până în această fază judiciară, în cauză s-au efectuat două expertize care, în esenţă, concluzionează că societatea reclamantă a utilizat pentru înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor din jocurile de noroc documentele şi formularele prevăzute de lege, comune pe economie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2278 din 11 octombrie 2006 a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Instanţa de Fond după casare a avut în vedere că, potrivit art. 40 din OG nr. 73/1999 la veniturile obţinute din jocuri de noroc se aplică o cotă de 10% pe venitul brut. Totodată, s-a mai reţinut că veniturile obţinute din jocuri de noroc se supun în privinţa modalităţii de impunere prevederilor OG nr. 73/1999 şi HG nr. 1066/1999, iar nu HG nr. 251/1999, care reglementează condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc.
Instanţa de Fond după casare a mai reţinut că baza impozabilă pentru impozitul stabilit prin actul de control contestat este reprezentată de premiile plătite jucătorilor.
S-a constatat pe baza probatoriului administrat în cauza raportat la prevederile normative aplicabile, că actele administrative contestate sunt temeinice şi legale.
Împotriva sentinţei pronunţate a declarat recurs reclamanta SC D.C. SRL Bucureşti, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel în vădită contradicţie cu probele administrate nu s-a reţinut că operaţiunea de stornare este legală şi întocmită în baza evidenţelor ţinute de cazinouri.
Argumentele Instanţei de Fond sunt netemeinicie, întrucât s-a înlăturat raportul de expertiză efectuat în cauză, care întocmai ca şi raportul de expertiză efectuat cu ocazia judecării în fond anterior casării cu trimitere spre rejudecare confirma legalitatea operaţiunii de stornare.
Recurenta invoca reţinerea eronată a inaplicabilităţii HG nr. 251/1999 care reglementează condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc şi a Precizărilor M.F. nr. 9634 din 16 septembrie 1997, privind condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc.
Motivele de recurs vizează nelegalitatea sentinţei recurată sub aspectul nesocotirii normelor juridice incidente cu privire la veniturile sub valoarea plafonului prevăzut de OG nr. 73/1999.
Instanţa de Fond nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor aduse actelor atacate nu poate reprezenta baza de calcul pentru determinarea impozitului pe venitul jucătorului şi nu orice plată înseamnă în mod automat câştig, întrucât pentru determinarea acestuia trebuie scăzute şi mizele pierdute.
În mod nelegal, organele de control au aplicat metoda estimării pentru stabilirea impozitului pentru veniturile obţinute de jucători întrucât nu a fost stabilită vreo contravenţie sau infracţiune în sarcina SC D.C.R. SRL.
Metoda estimării s-a aplicat şi incorect pornindu-se de la o bază de calcul mărită artificial, inexistentă în urma operaţiunii de stornare.
Recurenta formulează şi o concluzie subsidiară, de anulare în parte a procesului - verbal atacat în sensul menţinerii obligaţiei de a achita suma de 1.205.318.878 RON cu titlu de impozit pe venituri obţinute din jocuri de noroc de tip cazinou, conform concluziei 6 la raportul de expertiză întocmit de expert A.V.
Intimatele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate care a constatat ca temeinice şi legale actele administrative contestate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi conform art. 3041 C. proc. civ. se constată următoarele:
Critica ce vizează legalitatea operaţiunii de stornare nu poate fi reţinută.
Stornarea s-a efectuat de recurentă ulterior controlului, ca o compensare între cheltuielile societăţii prin premiile plătite jucătorilor şi încasările societăţii la mesele de joc.
Prima Instanţă nu a reţinut concluziile din raportul de expertiză contabilă judiciară, apreciind în mod corect că Precizările reţinute de expert ca temei al operaţiunii de stornare au fost emise de M.F. pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din OG nr. 14/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997, precizări făcute pentru aplicarea unitară a taxei de 20% calculate asupra încasărilor totale realizate din exploatarea jocurilor de noroc.
De asemenea, s-a avut în vedere că OG nr. 14/1997 nu este aplicabilă în cauză în raport cu obligaţia bugetară stabilită prin procesul verbal în sarcina recurentei respectiv impozit pe veniturile jucătorilor realizate din participarea la jocurile de noroc tip cazinou.
Cu privire la operaţiunea de stornare se constată că nu s-au depus documente justificative în baza cărora să se efectueze corectarea înregistrărilor în evidenţa contabilă.
Referitor la baza impozabilă s-a constatat că expertul contabil deşi a determinat impozitul datorat de societate pe baza înregistrărilor aferente contului, a avut în vedere incorect rulajul acestui cont după efectuarea operaţiunii de stornare.
Se constată că prin Decizia de casare şi trimiterea cauzei spre rejudecare, s-a stabilit necesitatea efectuării unei expertize contabile care să răspundă la toate aspectele legate de legalitatea operaţiunii de stornare, cu impactul care îl poate avea asupra bazei de calcul, a rulajului contului pentru corecta determinare a sumelor datorate de reclamanta - recurentă.
În raport cu obiectivul stabilit prin Decizia de casare s-a efectuat în cauză expertiza contabilă, însă a fost avută în vedere de prima Instanţă ca o probă în ansamblul probator administrat în cauză.
Expertiza contabilă exprimă o opinie de specialitate asupra documentaţiei financiar - contabile supuse analizei, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ.
Convingerea Instanţei nu se formează însă exclusiv pe baza expertizei, pentru că aprecierea probelor este o operaţiune complexă, în care intervine raţionamentul judecătorului.
Concluziile expertului sau analizat în contextul actelor normative incidente cauzei deduse judecăţii.
În mod corect faţă de aceste concluzii Instanţa a constatat că în ceea ce priveşte impozitul pe veniturile obţinute din jocuri de noroc în perioada verificată, sunt incidente prevederile OG nr. 73/1999 şi nu HG nr. 251/1999, care reglementează doar condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc şi nu modalitatea de impunere a premiilor obţinute din jocurile de noroc.
Este real că organele de control au calculat impozitul pe veniturile jucătorilor, stabilind baza impozabilă global pe fiecare lună, însă aceasta s-a datorat faptului că nu era îndeplinită obligaţia de către reclamantă de a ţine zilnic o evidenţă completă a premiilor plătite jucătorilor.
Ca urmare, datorită acestei lipse de evidenţiere clară şi detaliată a veniturilor plătite persoanelor fizice participante la jocurile de noroc pe care le-a organizat, nu s-a putut dovedi că acestea erau sub plafonul prevăzut de art. 39 din OG nr. 73/1999 referitor la venitul scutit de la impunere.
În sarcina recurentei s-a stabilit obligaţia de a plăti către bugetul de stat impozitul pe veniturile din jocurile de noroc tip cazinou, iar baza de calcul pentru determinarea acestui tip de impozit indirect o formează premiile plătite jucătorilor şi nu încasările realizate de societate la mesele de joc.
Astfel, pentru societate exista obligaţia prevăzută de art. 40 din OG nr. 73/1999 ca la momentul efectuării acestor plăţi să calculeze, să reţină impozitul aferent şi să-l vireze la bugetul de stat.
Instanţa de Fond a reţinut în mod legal că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau conform prevederilor art. 40 alin. (1) şi alin. (2) din OG nr. 73/1999.
Criticile formulate de recurentă nu sunt fondate, fiind analizate judicios şi respinse de prima Instanţă, reţinându-se că actul de control este legal întocmit, că în mod corespunzător şi obligaţia recurentei la bugetul de stat este legală, fiind corectă modalitatea de stabilire a bazei de impozitare în condiţiile concrete de activitate ale recurentei, cu aplicarea prevederilor legale.
În raport de aceste considerente se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, probele şi apărările fiind judicios şi complet examinate, raportat la actele normative incidente în cauză astfel că recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2278 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2431/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2442/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
