ICCJ. Decizia nr. 2510/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2510/2007
Dosar nr. 1567/2006
Şedinţa publică din 16 mai 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 1767/2005 al Curţii de Apel Bacău, reclamantul R.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R., anularea Dispoziţiei nr. S/806 din 23 februarie 2005 prin care a fost eliberat din funcţia de conducere de prim adjunct al I.P.J.B.
Acţiunea a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 113 din 17 octombrie 2005.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, invocând şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor cuprinse în Ordinul nr. 300/2004 emis de M.A.I., referitoare la eliberarea poliţistului din funcţia de conducere, respectiv art. 45.
În acest sens, reclamantul R.I. a învederat că textul susmenţionat adaugă prevederilor Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, reglementând eliberarea din funcţie ca o veritabilă sancţiune care, deşi neprevăzută de lege, se aplică şi produce consecinţe păgubitoare.
Ulterior, reclamantul a ridicat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din HG nr. 50/2005 în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 24/2000.
În Şedinţa publică din 14 septembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea de Apel Bacău pentru soluţionarea excepţiilor de nelegalitate invocate, suspendând totodată judecata recursului.
Prin sentinţa civilă nr. 6 din 17 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte excepţia de nelegalitate. Astfel, s-a constatat nelegalitatea art. 45 din Ordinul nr. 300/2004 numai în ceea ce priveşte eliberarea poliţistului din funcţia de execuţie în urma evaluării unităţii pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond şi tematice, precum şi a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului.
Instanţa a admis de asemenea, excepţia de nelegalitate a art. 28 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 50/2005, devenit art. 35 alin. (3) după republicare, respectiv a art. 27 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 555/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa a reţinut că prevederile art. 45 din Ordinul nr. 300/2004 sunt nelegale cu referire la eliberarea din funcţia de execuţie, fiind contrare dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 360/2002. Sunt însă legale aceleaşi prevederi pentru eliberarea din funcţia de conducere întrucât Legea nr. 360/2002 nu reglementează situaţiile în care se poate dispune o asemenea măsură, fiind atributul Ministrului Administraţiei şi Internelor de a lua astfel de decizii.
Referitor la prevederile cuprinse în hotărârea de guvern invocate drept nelegale pe cale de excepţie, Instanţa a reţinut că textele în litigiu reglementează o excepţie de la publicarea actelor normative, pe care Legea nr. 24/2000 în executarea căreia au fost emise, nu o prevede.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantul R.I. şi pârâţii M.A.I. şi Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a invocat greşita respingere a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 45 din Ordinul nr. 300/2004, referitoare la funcţiile de conducere, Instanţa ignorând împrejurarea că, neexistând norme speciale de reglementare a situaţiei poliţistului cu funcţie de conducere, ordinul Ministrului trebuia să se raporteze la normele generale, respectiv Legea nr. 188/1999.
În recursul ministerului s-a criticat soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 45 din Ordinul nr. 300/2004, în ceea ce priveşte eliberarea poliţistului din funcţia de execuţie, prevederi care nu au relevanţă în cauză, întrucât normele cuprinse în textul actului normativ avute în vedere la eliberarea din funcţie a reclamantului au fost tocmai cele privind eliberarea dintr-o funcţie de conducere, iar Instanţa a constatat că nu se poate reţine nelegalitatea acestor prevederi.
Recurentul a mai arătat că Ordinul nr. 300/2004 a fost emis în aplicarea Legii nr. 360/2002, textul art. 22 alin. (7) din acest act normativ, potrivit căruia poliţiştii sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, nefăcând distincţie între eliberarea din funcţii de conducere şi cele de execuţie.
În recursul declarat de Guvernul României s-a criticat soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 50/2005.
Astfel, pe de o parte, s-a arătat că sentinţa este greşită, întrucât nu HG nr. 50/2005 a produs efecte de natură a vătăma drepturile legitime ale reclamantului, ci Ordinul nr. 300/2004.
Pe de altă parte, recurentul a precizat că dispoziţiile art. 35 alin. (3) din HG nr. 50/2005 sunt în deplină concordanţă cu art. 108 din Constituţie, art. 82 din Legea nr. 24/2000 şi cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, fiind astfel exceptate de la publicarea în M. Of., actele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Referitor la constatarea în subsidiar a nelegalităţii dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din HG nr. 555/2001, Guvernul României a arătat că aceasta este nefondată, fiind vorba de un act normativ abrogat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că sunt fondate, urmând a fi admise recursurile declarate de M.A.I. şi de Guvernul României şi a se dispune respingerea excepţiei de nelegalitate.
În acelaşi timp, criticile formulate de reclamantul R.I. sunt neîntemeiate, Curtea urmând a respinge recursul.
Astfel, Curtea reţine că, potrivit art. 15 din Ordinul nr. 300/2004, eliberarea poliţistului din funcţia de conducere ori de execuţie în care a fost numit se poate face la propunerea Corpului de control al Ministrului Administraţiei şi Internelor sau la propunerea Corpului de control al Inspectoratului general pentru structurile din subordine, în urma evaluării unităţii pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond şi tematice, precum şi a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului.
Instanţa de Fond a reţinut în mod eronat că dispoziţiile susmenţionate contravin şi adaugă la Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Potrivit art. 69 alin. (1) din actul normativ susmenţionat, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 89/2003, încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, în baza art. 15 din lege au competenţa de acordare a gradelor profesionale şi are loc în situaţiile enumerate limitativ la literele a) – m).
Între noţiunile de eliberare din funcţie şi încetare a raporturilor de serviciu, nu există raport de echivalenţă, întrucât, potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcţie se face potrivit normelor de competenţă aprobate, prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, pe când încetarea raporturilor de serviciu se dispune conform normelor de competenţă stabilite expres prin art. 15 din Statutul poliţistului.
Evaluările la care face trimitere art. 45 din Ordinul nr. 300/2004, care se referă la ipoteza verificărilor şi evaluărilor realizate de Corpul de control al Ministrului, în realizarea atribuţiilor ce revin unei astfel de structuri, nu sunt cele prevăzute de art. 69 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 360/2002, care privesc evaluările anuale ale poliţiştilor reglementate de art. 26 din lege.
Aşadar, nu se poate face confuzie între verificările şi evaluările realizate de Corpul de control al Ministrului, ca acţiuni inopinate, care nu cuprind pe toţi poliţiştii din structura Ministerului şi evaluările realizate în baza art. 26 din Legea nr. 360/2002, care au o frecvenţă anuală şi se realizează în privinţa tuturor poliţiştilor.
În concluzie, având în vedere şi faptul că art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 nu distinge între eliberarea din funcţie de conducere sau de execuţie, reglementarea unei asemenea măsuri prin art. 45 din Ordinul nr. 300/2004 nu reprezintă o situaţie de încetare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor şi nu constituie o adăugare la cazurile prevăzute expres de art. 69 alin. (1) din lege.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul declarat de M.A.I. şi, totodată, va respinge recursul formulat de reclamant şi în consecinţă, va respinge excepţia de nelegalitate invocată ca nefondată.
De menţionat că, deşi prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 14 septembrie 2006 s-a dispus cercetarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 45 din Ordinul nr. 300/2004, doar pentru măsura eliberării din funcţia de conducere, cum de altfel s-a şi invocat, Instanţa sesizată s-a pronunţat greşit şi asupra celei de-a doua situaţii care nu avea legătură cu fondul cauzei.
Curtea va constata că şi recursul declarat de Guvernul României este întemeiat, Instanţa de Fond admiţând în mod greşit excepţia de nelegalitate a art. 28 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 50/2005, devenit art. 35 alin. (3), respectiv a art. 27 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 555/2001.
Astfel, dispoziţiile susmenţionate sunt în concordanţă cu prevederile art. 108 alin. ultim din Constituţie, art. 82 din Legea nr. 24/2000 şi cu cele conţinute de Legea nr. 182/2002, fiind astfel exceptate de la publicarea în M. Of. al României actele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul declarat de Guvernul României, va respinge excepţia de nelegalitate referitoare la HG nr. 50/2005 şi respectiv HG nr. 555/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.A.I. şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 6 din 17 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi respinge excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul R.I.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2462/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2511/2007. Contencios → |
|---|
