ICCJ. Decizia nr. 2513/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2513/2007
Dosar nr. 14266/2/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 28 aprilie 2005 reclamantul T.A.J. a chemat în judecată M.A.I. – A.S. solicitând anularea dispoziţiei prin care i-a fost respinsă cererea pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că deşi a făcut numeroase demersuri, Decizia nu i-a fost comunicată astfel încât în absenţa motivelor pe care autoritatea pârâtă le-a avut în vedere, s-a aflat practic în imposibilitate să-şi formuleze apărările.
A mai susţinut reclamantul că din 1992, se află în România unde desfăşoară activitate comercială, dreptul de şedere fiindu-i prelungit periodic, ceea ce confirmă faptul că nu a încălcat legile statului.
Prin sentinţa civilă nr. 2762 din 7 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, a admis acţiunea; a anulat adresa de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România şi a obligat pârâta să aprobe reclamantului cererea.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa pornind de la dispoziţiile constituţionale care garantează dreptul la apărare, a apreciat că refuzul autorităţii pârâte de a comunica reclamantului motivele în temeiul cărora s-a respins cererea, l-a pus pe acesta în imposibilitate să-şi formuleze apărările, lipsindu-l practic de acest drept. În acelaşi timp a apreciat că prin prelungirea dreptului de şedere temporară, din 1992, la zi, s-a recunoscut implicit că activitatea comercială desfăşurată de reclamant nu prezintă pericol pentru siguranţa naţională.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.A.I. – A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că informaţiile transmise de S.R.I. ca şi raportul întocmit de Comisia constituită la nivelul autorităţii pentru străini, au caracter secret, conform art. 15 din Legea nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, divulgarea lor fiind de natură să producă daune securităţii naţionale, astfel încât nu puteau fi înfăţişate unei Instanţe, dispoziţiile procedurale permiţând de altfel acest lucru (art. 173 pct. 2 C. proc. civ).
Mai mult, cum potrivit acestor informaţii reclamantul se află în situaţia descrisă de art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991, privind Siguranţa Naţională a României, prin lege (art. 53 din Constituţie), exerciţiul unor drepturi sau libertăţi putea fi respins.
Recursul este nefondat.
Cu adresa din 24 martie 2005, A.S. a comunicat reclamantului ca în temeiul dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/200 modificată şi completată prin Legea nr. 482/2002, i-a fost respinsă cererea pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, măsura fiind luată pe baza informaţiilor primite de la S.R.I. cu adresa din 2004, conform cărora reclamantul se afla în situaţia prevăzută de art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991.
Refuzul autorităţii motivat pe faptul că reclamantul ar constitui o ameninţare la siguranţa naţională, fără nici o altă precizare, legal şi temeinic a fost apreciat de Instanţa fondului ca insuficient pentru a permite verificarea legalităţii măsurii luate, având în vedere ca potrivit practicii C.E.D.O., „orice persoană împotriva căreia se ia o măsură care are la bază motive de securitate naţională trebuie să beneficieze de garanţii împotriva arbitrariului" (cauza Lupsa împotriva României).
Faptul că S.R.I. deţine informaţii suficiente pe care însă nu le-a adus la cunoştinţa reclamantului pus astfel în imposibilitate de a-şi formula apărările, face dovada încălcării drepturilor sale constituţionale, dar mai ales a lipsei de garanţii în faţa arbitrariului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză s-a dovedit că reclamantul se afla în România din 1992, că s-a prelungit periodic dreptul de şedere şi că nu a fost sancţionat penal sau contravenţional.
Constatând astfel că pentru măsura luată reclamantul a fost lipsit de o minimă protecţie în faţa autorităţii administrative, legal şi temeinic s-a apreciat ca întemeiată cererea sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.I. – A.S. împotriva sentinţei civile nr. 2762 din 7 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2511/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2514/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
