ICCJ. Decizia nr. 2522/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2522/2007
Dosar nr. 97/45/2006
Şedinţa publică din 16 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 noiembrie 2006, reclamantul T.G.T. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării să-i recunoască titlul ştiinţific de Doctor în drept acordat de C.N.A.A. din Republica Moldova, să-i elibereze atestatul de recunoaştere a titlului ştiinţific şi a diplomei de Doctor în drept, precum şi anularea actului administrativ din 10 octombrie 2006 prin care i-a fost respins dosarul de echivalare a titlului şi plata daunelor pentru prejudiciul cauzat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că respingerea de către pârât a dosarului său de confirmare a titlului ştiinţific acordat în Republica Moldova a cauzat o vătămare gravă a dreptului său recunoscut de art. 7 din Acordul încheiat între România şi Republica Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, semnat la Chişinău la 20 iunie 1998, ratificat prin Legea nr. 39/1999.
Reclamantul a arătat prin refuzul exprimat de pârât au fost încălcate şi dispoziţiile art. 8 din Directiva 89/48 CEE privind sistemul de recunoaştere a diplomelor din învăţământul superior, ale art. 12 din Directiva 92/51 CEE şi ale art. 31 alin. (5) din Legea nr. 590/2003.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea prin sentinţa nr. 22/ CA din 19 ianuarie 2007, cu motivarea că nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru că procedura administrativă nu a fost finalizată în forma şi în condiţiile stabilite prin Ordinul nr. 3904/2006 emis de Ministrul Educaţiei şi Cercetării .
Conform acestui act normativ, care reglementează activitatea de confirmare, recunoaştere şi echivalare a titlurilor, comisiile de atestare a titlurilor didactice şi ştiinţifice analizează conţinutul tuturor dosarelor şi propun rezoluţii motivate, iar dreptul de a decide asupra propunerilor aparţine Consiliului de atestare, care le înaintează pentru a fi promovate prin ordin al Ministrului.
În art. 17 din acelaşi Ordin s-a prevăzut că deciziile Consiliului de atestare pot fi contestate în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă şi în baza propunerii comisiei de contestaţii, se emite ordinul ministrului prin care se decide asupra rezultatului contestaţiei.
Instanţa de Fond a reţinut că, în orice situaţie, procedura administrativă referitoare la confirmarea, recunoaşterea sau echivalarea titlurilor, obţinute în ţară sau în străinătate, trebuie să se finalizeze printr-un ordin emis de ministrul educaţiei şi cererii.
Având în vedere că în cauză nu s-a emis un asemenea ordin cu privire la cererea de echivalare şi respectiv, cu privire la contestaţia formulată împotriva propunerilor făcute de comisia de atestare a titlurilor didactice şi ştiinţifice, Instanţa de Fond a considerat că nu s-a finalizat procedura administrativă şi actele contestate nu reprezintă acte administrative de autoritate, fiind acte premergătoare pentru care acţiunea în anulare a fost prematur formulată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul şi a solicitat casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică, motivând că intimatul emite numai ordine de recunoaştere a titlurilor ştiinţifice, iar în cazul respingerii cererii, se comunică Decizia, aşa după cum rezultă din art. 3 din Ordinul nr. 5820/2006 emis de Ministrul Educaţiei şi Cercetării şi din adresa nr. 15485 din 22 februarie 2007, comunicată unei alte persoane aflate în aceeaşi situaţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.
Reclamantul a contestat în cauză adresa nr. 75795/2006 prin care i s-a comunicat Hotărârea din 10 octombrie 2006 a Comisiei de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U. de a propune nerecunoaşterea titlului ştiinţific de Doctor în drept.
Această rezoluţie a Consiliului de atestare nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în procedura administrativă prevăzută în Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.A.T.D.C.U.
Instanţa de Fond a constatat corect că nu a fost îndeplinită această condiţie de admisibilitate a acţiunii, întrucât recurentul nu s-a adresat ministerului intimat pentru soluţionarea contestaţiei sale, nu a fost adoptată o rezoluţie finală asupra contestaţiei şi Ministrul Educaţiei şi Cercetării nu a decis definitiv asupra unei asemenea rezoluţii.
În mod întemeiat s-a reţinut în hotărârea atacată că nu a fost finalizată procedura administrativă anterior sesizării Instanţei de Contencios Administrativ şi că, din acest motiv, nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Susţinerea recurentului că ordinele ministrului intimat sunt emise numai în cazul admiterii cererii de recunoaştere a titlurilor ştiinţifice este infirmată de conţinutul regulamentului menţionat anterior. De altfel, prevederile acestui act normativ nu au fost respectate de recurentul-reclamant nici în ceea ce priveşte termenul şi condiţiile de contestatare a rezoluţiei Consiliului de Atestare, nefiind depusă la dosarul cauzei o copie a contestaţiei adresate ministerului intimat cu privire la propunerea din 10 octombrie 2006 de nerecunoaştere a titlului ştiinţific de Doctor în drept.
Faţă de motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii Instanţei de Fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.G.T. împotriva sentinţei civile nr. 22/ CA din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2521/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2523/2007. Contencios. Anulare act... → |
---|