ICCJ. Decizia nr. 2562/2007. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2562/2007
Dosar nr. 4484/33/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 septembrie 2006, aşa cum a fost modificată, reclamanta SC S. SA Dej a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.S.A.R., din cadrul M.M.G.A. (în prezent în temeiul art. 9 din OUG nr. 24/2007, M.M.D.D.), obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 90.000 RON reprezentând daune interese pentru soluţionarea cu întârziere a cererii înregistrată sub nr. 150 din 31 mai 2005 prin care s-a solicitat emiterea certificatului în domeniul extracţiei agregatelor minerale din albiile râurilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/2004 a solicitat, la data de 31 mai 2005, autorităţii pârâte, emiterea certificatului pentru execuţie aferentă domeniului B.3, construcţii hidrotehnice, rectificări şi reprofilări de albii, extragerea agregatelor şi a depus întreaga documentaţie necesară în acest scop, pârâta i-a răspuns cu o întârziere inadmisibilă, prin adresa din 25 aprilie 2006, comunicându-i că dosarul nu corespunde criteriilor de certificare, menţionându-se că nu există recomandare din partea D.A.S.T.
După mai multe demersuri pentru obţinerea acestei recomandări, rămase fără rezultat, întreprinse pe lângă Secretariatul Tehnic al Comisiei de Certificare şi D.A.S.T., printr-o nouă solicitare adresată pârâtei, reclamanta a reiterat cererea de emitere a certificatului respectiv, învederând că, prin Ordinul nr. 589 din 27 iunie 2005, o astfel de recomandare nu mai este necesară.
A susţinut reclamanta că deşi, într-un final, a obţinut certificatul solicitat, este îndreptăţită la plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin emiterea cu o mare întârziere a actului în discuţie, rezultate din privarea de un profit zilnic pe care îl estimează la suma de 500 RON.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 566 din 11 decembrie 2006, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut că, în cauză, nu se poate aprecia că întârzierea în emiterea certificatului s-ar datora unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, întrucât legislaţia în vigoare la acel moment prevedea şi înscrisurile care au fost cerute reclamantei în vederea eliberării actului solicitat.
S-a mai considerat că răspunderea autorităţii publice presupune un comportament culpabil al acesteia, care, în speţă, nu poate fi constatat, pârâta procedând identic cu toate cererile de certificare, rezolvând aceste cereri în ordinea înregistrării şi fără a o discrimina în vreun fel pe reclamantă.
Prima Instanţă a reţinut şi că reclamanta este culpabilă pentru nedepunerea întregii documentaţii cerute.
Neîndeplinirea condiţiei existenţei unei culpe în sarcina autorităţii publice pârâte, a concluzionat Instanţa, denotă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii acestei autorităţi, astfel încât acţiunea apare ca nefondată.
Împotriva sus menţionatei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC S. SA Dej, criticând-o ca nelegală şi solicitând, în principal, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată şi, în subsidiar, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei aceleiaşi Instanţe, spre rejudecare.
În motivare, recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, că prima Instanţă a încălcat şi interpretat greşit prevederile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004, ale art. 21 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 589/2005 (referitor la termenul de emitere a certificatului) şi a considerat în mod eronat că intimata pârâtă nu ar avea culpă, în condiţiile în care:
- deşi Ordinul nr. 50/2004 era în curs de modificare, abrogarea lui a intervenit abia la 27 iunie 2005 şi intimata nu a dovedit că primul ordin ar fi fost suspendat printr-o altă dispoziţie legală;
- nu s-a făcut dovada soluţionării cererilor de certificare în ordinea înregistrării lor;
- cererea societăţii recurente nu a fost soluţionată în termenul de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 589/2005;
- recurenta - reclamantă a dovedit că nu are vreo culpă pentru nedepunerea recomandării cerute, deoarece nu există o asociaţie profesională în domeniu, iar societatea nu a mai efectuat lucrări pentru a obţine recomandări din partea vreunor beneficiari, astfel încât, până la urmă, certificatul a fost emis şi fără astfel de recomandări.
Ulterior, prin precizarea primită la dosar la data de 19 aprilie 2007, recurenta - reclamantă a invocat motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., învederând că sentinţa atacată s-a pronunţat cu încălcarea competenţei altei Instanţe, respectiv a Judecătoriei. Aceasta deoarece acţiunile având ca obiect plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate de autorităţile publice prin întârzierea soluţionării unor cereri, în lipsa unei judecăţi prin care să se solicite recunoaşterea dreptului pretins ori a interesului legitim, sunt de competenţa Instanţelor de drept comun, în acest sens pronunţându-se Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Întrucât în cauză s-a invocat motivul de ordine publică privitor la competenţa legală de soluţionare a pricinii, urmează a se examina cu prioritate această chestiune, care are caracter peremptoriu în rezolvarea recursului.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/204, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa Instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul poate fi atât privat, cât şi public".
Din interpretarea gramaticală şi logică a dispoziţiilor legale mai sus citate rezultă caracterul accesoriu al cererilor privind repararea pagubei.
În speţă, prin acţiunea introdusă, aşa cum a fost modificată, recurenta - reclamantă a solicitat obligarea intimatei - pârâte la plata unor despăgubiri în sumă totală de 90.000 RON, pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea cu întârziere a unui certificat de exploatare a agregatelor minerale din albiile râurilor, ceea ce a împiedicat-o să desfăşoare activităţi şi să obţină profit în domeniul menţionat.
Cererea de chemare în judecată are, deci, un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acţiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de soluţionare a unei cereri în termenul legal.
Condiţionarea admisibilităţii în contencios administrativ a acţiunii în daune, de soluţionarea unei acţiuni anterioare rezultă şi din conţinutul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Or, recurenta - reclamantă, care în drept a invocat şi prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că, anterior sesizării Instanţei cu acţiunea în despăgubiri a cerut, pe calea contenciosului administrativ, anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins ori a interesului legitim.
În aceste condiţii, în mod nelegal, Instanţa de contencios administrativ a soluţionat acţiunea în pretenţii a reclamantei, aceasta fiind de competenţa Instanţei de drept comun, respectiv, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 C. proc. civ., Judecătoria Cluj - Napoca.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 şi alin. (6) teza 1 C. proc. civ., se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, dispunându-se trimiterea dosarului Instanţei mai sus menţionate.
Examinarea criticilor formulate de recurentă pe fondul cauzei devine, ca efect al soluţiei adoptate, lipsită de interes juridic, aceste motive putând fi invocate ca apărări în faţa Instanţei de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Dej împotriva sentinţei civile nr. 566 din 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2560/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2572/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
