ICCJ. Decizia nr. 2615/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2615/2007
Dosar nr. 9600/2/2005
Şedinţa publică din 22 mai 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel, reclamanta S.N. R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F., anularea Deciziei nr. 33 din 23 februarie 2005, emisă de D.G.S.C., anularea procesului - verbal încheiat la data de 10 decembrie 2004 de către pârât şi suspendarea efectelor cu privire la obligaţiile de natură fiscală cuprinse în procesul - verbal mai sus menţionat, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În motivarea acţiunii, se arată că organele de inspecţie financiar fiscală au efectuat un control în perioada 10 mai 2004 – 30 august 2004, finalizat cu procesul - verbal a cărei anulare se solicită. Împotriva acestui act de control, reclamanta a formulat contestaţie în temeiul C. proCod Fiscal, fiind emisă Decizia nr. 33 din 23 mai 2005, prin care contestaţia a fost respinsă.
Reclamanta consideră că Decizia este nelegală şi netemeinică, deoarece procesul - verbal de control a fost întocmit de inspectori fiscali necompetenţi, că Decizia nu se pronunţă asupra cererilor formulate prin contestaţie, în mod expres cu privire la nulitatea invocată, iar în ceea ce priveşte fondul contestaţiei, reclamanta susţine că sumele indicate în procesul - verbal, ca şi obligaţiile financiar fiscale, nu sunt corect stabilite.
Prin sentinţa civilă nr. 202 din 23 ianuarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca tardivă acţiunea reclamantei, reţinând faptul că Decizia atacată a fost comunicată reclamantei la data de 25 februarie 2005, iar aceasta s-a adresat cu cererea de chemare în judecată Instanţei competente la data de 23 martie 2005, cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 6 alin (2) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta susţinând în esenţă că, Instanţa de Fond a stabilit eronat natura juridică a căi speciale de contestare a actelor administrative fiscale, ceea ce a atras după sine şi stabilirea eronată a termenului de sesizare a Instanţei.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Procedura de contestare reglementată de Titlul IX din OG nr. 92/2003, republicată, privind C. proCod Fiscal, aşa cum este definită de art. 175 alin. (1) din acest act normativ, reprezintă o cale administrativă de atac aflată la îndemâna celor care se consideră lezaţi în drepturile lor printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Instanţa de Fond, în mod netemeinic a atribuit un caracter jurisdicţional acestei proceduri, deşi aceasta nu îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile specifice unei jurisdicţii, respectiv contradictorialitate şi asigurarea dreptului la apărare.
Îndeplinirea condiţiei contradictorialităţii presupune în mod obligatoriu citarea părţilor în faţa unei autorităţi imparţiale şi posibilitatea acestora de a-şi expune punctul de vedere în mod neîngrădit în raport de susţinerile celeilalte părţi.
Ori, în cazul procedurii reglementate de Titlul IX C. proCod Fiscal, lipsesc aceste aspecte esenţiale, având în vedere că:
- persoana care a formulat contestaţia nu este citată de către organul de soluţionare;
- punctul de vedere al contestatorului este cuprins în contestaţie şi nu poate fi expus în contradictoriu cu organul fiscal;
- organul de soluţionare a contestaţiei este fie organul emitent al actului administrativ atacat, fie organul ierarhic superior al acestuia.
Calificarea procedurii din Titlul IX din C. proCod Fiscal, ca fiind jurisdicţie administrativă, contravine şi celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, care a calificat această procedură ca fiind „recurs administrativ" şi nu „jurisdicţie administrativă".
Soluţia Instanţei de Fond nu ţine seama nici de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat în mod constant că procedura reglementată de Titlul IX C. proCod Fiscal reprezintă un recurs şi nu o jurisdicţie administrativă (Decizia nr. 616 din 1 februarie 2007).
Interpretarea eronată a naturii juridice a contestaţiei administrative de către Instanţa de Fond, a atras după sine, stabilirea greşită a termenului de sesizare a Instanţei, prevăzut de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, de 15 zile de la data comunicării deciziei.
Având în vedere natura juridică a acestei căi administrative de atac, termenul în care putea fi sesizată Instanţa, este de 6 luni de la data comunicării deciziei, potrivit art. 11 din aceeaşi lege.
Societatea recurentă a respectat acest termen, introducând acţiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei A.N.A.F., termen prevăzut de Legea nr. 29/1990.
Aşa cum rezultă din dosarul cauzei, acţiunea a fost expediată prin poştă la data de 23 martie 2005, fiind înregistrată la Instanţă pe data de 25 martie 2005, deci cu mult înaintea expirării termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Având în vedere cele mai sus expuse, recursul declarat de reclamantă urmează a fi admis, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza aceleiaşi Instanţe pentru cercetarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.N. R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 202 din 23 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2612/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2632/2007. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
