ICCJ. Decizia nr. 2632/2007. Contencios. Anulare acte emise de BNR. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2632/2007
Dosar nr. 12753/1/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu cererea înregistrată sub nr. 12753/1/2006, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petiţionarul T.G. a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 18 din 10 august 2006 emisă de C.A. al B.N.R., prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia ce a formulat-o în calitate de preşedinte al C.C.S. Paşcani, cu consecinţa imediată a menţinerii Ordinului nr. 31 din 16 iunie 2006, al Prim-viceguvernatorului B.N.R., prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 12.330 RON, reprezentând cuantumul a 6 salarii medii brute/ organizaţie ale conducătorilor aferente lunii februarie 2006.
Petiţionarul - recurent consideră soluţia dată ca fiind nelegală şi netemeinică, în contradicţie vădită cu normele legale imperative conţinute de OUG nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 200/2002, pentru următoarele considerente:
- în privinţa nerespectării art. 26 alin. (1) din Normele de creditare, modificat prin Referatul din 11 august 2005 de C.C.C., referitoare la evaluarea bonităţii solicitantului de credit, documentaţia care stă la baza acordării creditelor şi contractele de credit, aceste obligaţii şi responsabilităţi revin salariaţilor U.V. şi N.C. care întocmesc documentaţia pentru acordarea creditelor, conform fişei postului şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al C.C.S. Paşcani.
În plus, arată recurentul, contractele de credit încheiate la 25 februarie 2004, şi 23 noiembrie 2004, sunt din perioada în care nu era salariatul unităţii (a fost angajat la 1 decembrie 2004), iar creditele acordate au fost rambursate anticipat, astfel încât nu s-au adus prejudicii instituţiei de credit.
Celelalte două contracte de credit din 18 aprilie 2005 şi respectiv 21 martie 2005, vizează ca împrumutaţi, două persoane fizice, care nu au avut şi nu au credite restante şi respectă graficul de rambursare a creditelor, astfel încât nu s-au adus prejudicii instituţiei de credit.
- în privinţa nerespectării art. 36, ce se referă la întocmirea referatului de către un inspector de credite, după verificarea documentaţiei depusă de solicitantul creditului, deficienţele constatate în cazul a doi debitori, constând în aceea că în referate nu s-au înscris veniturile solicitanţilor rezultate din adeverinţele de venit, sunt imputabile salariaţilor biroului de creditare ce au întocmit eronat aceste referate, U.V. şi N.C.
În plus debitorii au rambursat anticipat creditul şi nu s-au adus prejudicii instituţiei.
- în cazul celor trei debitori, cu contractele de credit din 4 martie 2005, din 23 noiembrie 2004 şi din 11 iulie 2005, referatele au fost întocmite eronat de către inspectorul de credite U.V. (fără existenţa la momentul încheierii contractelor a adeverinţelor de venit) erorile nefiind făcute cu intenţia sau scopul de a produce prejudicii, creditele au fost însă rambursate anticipat sau prin plata la scadenţă a acestora şi nu s-au adus prejudicii cooperativei.
- cu privire la nerespectarea art. 48, referitoare la garanţiile asigurătorii, deficienţa constatată priveşte un singur contract de credit din 29 iunie 2004, însă debitoarea a rambursat creditul anticipat. Petiţionarul - recurent menţionează că nu era angajatul unităţii la acordarea creditului, fiind angajat la 1 decembrie 2004.
- cu privire la nerespectarea art. 49, modificat prin referatul emis de C., care se referă la „valoarea câştigurilor nete din adeverinţele de venit/ cupoanele de pensie ale garanţilor, reprezentând garanţii băneşti pentru acordarea creditului", deficienţele constatate în legătură cu 11 contracte de credit încheiate – 10 în anul 2005 şi unul în 2006, se datorează inspectorilor de creditare – N.C. şi U.V., care au întocmit referatele de creditare şi au făcut plata efectivă a creditelor, introducând veniturile din adeverinţe în baza de date a programului informatic S.I.C.O.C., garanţiile fiind calculate automat prin programul informatic elaborat de C.C.C.
Creditorii, parte din ei, au plătit la scadenţă ratele din credit, parte au rambursat anticipat creditul, la momentul efectuării împrumutului nu aveau credite restante, astfel că deficienţele constatate s-au remediat fără a se aduce prejudicii unităţii.
În privinţa a 7 cazuri din cele 11 contracte de credit recurentul arată că deficienţele au fost stabilite în mod eronat pentru că organul de control al B.N.R. nu a avut în vedere modificarea art. 49 prin referatul din 11 august 2005, emis de C.C.C., creditele fiind acordate după data de 29 august 2005, data la care au intrat în vigoare modificările stabilite în referatul menţionat, care precizează că nu se iau în calcul veniturile titularului (soţ, soţie) pentru stabilirea garanţiei băneşti la creditul acordat.
- în legătură cu nerespectarea art. 59, privitor la „reeşalonarea datoriilor existente în sold la o anumită dată sau prelungirea scadenţei finale şi reeşalonarea datoriei în cadrul noului termen stabilit, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii", singura deficienţă constatată în cazul contractului de credit din 23 noiembrie 2004 (când nu era angajatul unităţii) s-a remediat, debitorul rambursând anticipat creditul şi nu i s-au adus prejudicii unităţii.
În ce priveşte nerespectarea art. 169 alin. (2) din OUG nr. 97/2000 ce se referă la Organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002 şi Regulamentul B.N.R. nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, a pct. 4.1 din Normele nr. 7/1998 ale B.N.R. privind evidenţierea în contabilitatea băncilor a creditelor şi dobânzilor aferente contractelor de credite învestite cu formulă executorie, deficienţă concretizată în evidenţierea cu întârziere în contabilitate a creditelor şi dobânzilor aferente contractelor de credite investite cu formulă executorie, în opt cazuri, recurentul arată că organul de control al B.N.R. a stabilit eronat ca deficienţă înregistrarea cu întârziere în afara bilanţului a acestor contracte de credite învestite cu formulă executorie, aplicând Normele privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit în reţeaua C. din decembrie 2005 şi nu cele din septembrie 2003, aplicabile în aceste cazuri, ultimele două contracte de credit fiind învestite cu formulă executorie în decembrie 2005.
În plus din 8 contracte de credit învestite cu formulă executorie s-au recuperat în totalitate creditele şi dobânzile în cazul a 3 debitori, iar pentru 5 debitori sumele existente în cont sunt recuperabile, existând popriri pentru debitori şi garanţii, astfel că instituţia nu a fost prejudiciată.
- în privinţa nerespectării art. 18 alin. (4) din OUG nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, în sensul că „unitatea verificată a constituit în plus un fond de rezervă, în condiţiile în care nivelul existent al acestuia depăşea a 5-a parte din capitalul social", recurentul arată că nu este el vinovat de comiterea acestei fapte pentru că repartizarea din profitul brut la rezerva legală se face de contabilul şef al unităţii care răspunde potrivit Legii nr. 82/1991 a contabilităţii.
Pentru faptul că „unitatea verificată a înregistrat intrarea în patrimoniu a imobilului achiziţionat sub denumirea de spaţiu comercial, fără nici un document justificativ", precizează recurentul că nu este vinovat, deoarece în 2004 când imobilul a fost înregistrat în contabilitate în baza contractului de vânzare - cumpărare şi factura din 30 aprilie 2004, după achitarea integrală a acestuia, el nu era angajatul unităţii.
El nu a făcut decât să îndeplinească toate demersurile necesare pentru ca imobilul cumpărat să fie înregistrat în C.F. a Municipiului Paşcani, fiindu-i eliberat extrasul de C.F.
Ca o concluzie la motivele de recurs formulate, recurentul arată că de la data de 1 decembrie 2004 când a fost numit în funcţia de preşedinte al C. Paşcani, şi-a desfăşurat activitatea conform dispoziţiilor legale aplicabile în materie, deficienţele constatate de organele de control ale B.N.R. au fost remediate în totalitate până la data de 14 aprilie 2006 conform Planului de Măsuri înregistrat la C. din 14 aprilie 2006, iar activitatea de creditare este controlată şi aprobată de C.A.C.
Cu privire la sancţiunea aplicată, recurentul arată că în mod nejustificat s-a stabilit în cuantumul maxim, în condiţiile în care şi în familie are o serie de obligaţii de întreţinere.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în totalitate a Hotărârii nr. 18 din 10 octombrie 2006 ca fiind nelegală şi netemeinică, exonerarea sa de plata amenzii cu caracter sancţionator, în sumă de 12.330 RON, care în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative ale normelor de drept menţionate, i-a fost aplicată.
Intimata B.N.R., a depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art.302 C. proc. civ., recursul fiind înaintate direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în loc de a fi depus la C.A. al B.N.R., pentru a fi înaintat la Instanţa Supremă.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că sancţionarea cu amenda aplicată petentului - recurent este legală şi temeinică şi urmează a fi menţinută.
Recurentul, ca răspuns la întâmpinarea depusă de intimata, la data de 1 martie 2007 a depus precizări, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata B.N.R., pentru că în chiar cuprinsul hotărârii atacate se face menţiunea că „hotărârea poate fi atacată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu dispoziţiile art. 202 din OUG nr. 97/2002 privind O.C.C. aprobate cu modificări şi completări prin Legea nr. 200/2002".
De asemenea solicită ca pe fondul cauzei să fie înlăturate toate argumentele de respingere a recursului formulate de intimată, aceasta bazându-se pe o motivaţie de fapt, care nu îşi găseşte corespondent în textele normative care reglementează activitatea O.C.C.
Susţine recurentul, prin precizările făcute, că în ce priveşte activitatea de creditare, răspunderea pentru acordarea creditelor revine inspectoratului de credite ce întocmeşte referatul privind îndeplinirea condiţiilor de acordare a creditelor, precum şi membrilor C.A., răspunderea fiind colectivă şi nu personală, în situaţia constatării unor deficienţe, şi nicidecum a conducătorului instituţiei care nu face altceva decât să aducă la îndeplinire hotărârea C.A.
În legătură cu programul informatic S.I.C.O.C., nu i se poate imputa faptul că nu a luat măsurile necesare pentru adaptarea sistemului informatic, pentru că acest program informatic, este elaborat de C.C.C., care deţine licenţa şi este utilizat în reţea de toate cooperativele de credit afiliate, numai C.C.C. putând aduce modificări acestui program informatic, aşa după cum, de exemplu, au modificat art. 49 din normele de creditare referitoare la stabilirea garanţiei, cu aplicare de la data de 29 august 2005.
Mai precizează recurentul (şi dă exemple) că la alte cooperative de credit s-au constatat deficienţe mult mai grave şi nu a fost sancţionat personalul de conducere.
Recurentul a făcut încă o dată precizări cu privire la învestirea cu formulă executorie a contractelor de credit, arătând că în mod corect C.C.S. Paşcani a înregistrat aceste contracte în afara bilanţului, respectiv la data când Judecătoria Paşcani a aplicat ştampila de învestire cu formulă executorie pe aceste contracte de credit şi nu la data depunerii cererii timbrate la judecătorie, cum eronat susţin organele de control ale B.N.R., contrar Normelor privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit emise de C. în decembrie.
În ceea ce-l priveşte, susţine recurentul, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 „răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului", în cazul său fiind 5 administratori, membrii în C.A., fapt pentru care răspunderea ar trebuie să fie colectivă şi nu personală.
Referitor la problema restituirii fondului social, precizează că acesta nu poate fi retras mai devreme de 2 ani de la data achitării ultimei rate de împrumut şi a dobânzii aferente, clauză ce e cuprinsă distinct în fiecare contract de credit, aşa încât reclamaţiile făcute în legătură cu existenţa unor întârzieri în restituirea acestor fonduri, sunt nefondate şi făcute în scop şicanator, pentru a fi înlăturat din funcţie.
S-au depus la dosar acte de către ambele părţi, în susţinerea recursului şi respectiv a întâmpinării formulate.
Instanţa de control judiciar analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile în cauză constată că acesta este nefondat, fapt pentru care va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata B.N.R., este neîntemeiată şi va fi respinsă.
Într-adevăr, art. 302 C. proc. civ., precizează că „recursul se depune la Instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii", însă în speţă, în dispozitivul hotărârii atacate cu recurs, Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006, emisă de C.A. al B.N.R., se face menţiunea că „hotărârea poate fi atacată, în termen de 15 zile de la comunicare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal", prin aceasta înţelegându-se faptul că hotărârea poate fi atacată direct la Instanţa Supremă.
Această formulare, care a creat confuzii în ceea ce priveşte instituţia la care trebuie depusă cererea de recurs (plângerea) nu-l poate prejudicia pe petiţionarul – recurent, care a depus cererea de recurs direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât se va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata B.N.R.
Pe fondul recursului se constată următoarele:
Prin Ordinul Prim - viceguvernatorului B.N.R. nr. 31 din 16 iunie 2006, T.G., în calitate de preşedinte al C.C.S. Paşcani, a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 12.330 RON, reţinându-se în sarcina acestuia că nu a respectat prevederile art. 18, art. 169, art. 180 din OUG nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, ale art. 16 pct. 2 din Regulamentul B.N.R. nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, ale art. 4.1 din Normele B.N.R. nr. 7/1998 privind evidenţierea în contabilitatea băncilor a creditelor şi dobânzilor aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie, ale art. 26, 36, 48, 49 şi 50 din Normele C.C.C., privind acordarea de credite membrilor cooperatori, ale Circularei C.C.C. nr. 231 din 15 decembrie 2005 şi ale Circularei C.C.C. nr. 221 din 29 septembrie 2005.
Faptele pentru care petiţionarul - recurent a fost sancţionat sunt constatate prin Raportul de Supraveghere nr. 805 din 17 martie 2006, încheiat de personalul B.N.R., urmare inspecţiei efectuate în perioada 5 - 16 martie 2006, raport semnat de preşedinte şi vicepreşedinte, fără obiecţiuni.
Ordinul susmenţionat a fost contestat de petiţionar şi prin Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006, C.A. al B.N.R., a respins contestaţia ca neîntemeiată, această hotărâre constituind de fapt obiectul recursului declarat de petiţionar.
În motivele de recurs formulate, recurentul susţine că pentru patru dintre contractele de credit încheiate nu poate fi angajată răspunderea sa, legat de deficienţele constatate, deoarece „nu era angajatul instituţiei de credit".
Apărarea sa este întemeiată în parte, doar pentru contractul de credit din 25 februarie 2004, în toate celelalte cazuri respectiv contractul de credit din 23 noiembrie 2004, din 18 aprilie 2005 şi din 21 martie 2005, susţinerile fiind neîntemeiate, deoarece recurentul exercită calitatea de preşedinte al C.C.S. Paşcani din data de 1 octombrie 2004, când a fost numit administrator şi preşedinte al C.A., prin Hotărârea A.G.A. din 1 octombrie 2004, hotărâre înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi prin încheierea cu nr. 6940 din 11 noiembrie 2004.
Susţinerea recurentului în sensul că obligaţiile şi responsabilităţile rezultate din nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (1), şi respectiv art. 36 din Normele privind acordarea de credite membrilor cooperatori în vigoare la 1 februarie 2004, reactualizate în anul 2005, revin salariaţilor U.V. şi N.C., inspectori de credite care au întocmit documentaţia pentru acordarea creditelor potrivit Normelor privind creditarea membrilor cooperatori şi a atribuţiilor din fişa postului conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a C.C.S. Paşcani, este neîntemeiată, faţă de prevederile cap. II pct. D art. 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a cooperativei de credit, conform cărora una dintre principalele atribuţii ale conducătorilor cooperativei este aceea de coordonare a activităţii unităţii şi angajarea acesteia în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, respectiv luarea de măsuri şi răspunderea pentru aducerea la îndeplinire a deciziilor C.A.
Nici susţinerea recurentului, potrivit căreia „nu s-au adus prejudicii instituţiei de credit", nu este întemeiată, de vreme ce la momentul controlului s-au constatat anumite deficienţe în activitatea instituţiei de credit, deficienţe care în mod normal au fost înlăturate în perioada imediat următoare controlului.
Faptul că unitatea nu a fost prejudiciată sau că deficienţele constatate au fost remediate nu poate reprezenta o justificare pentru nerespectarea reglementărilor în vigoare.
În calitate de Preşedinte al C.C., recurentul nu îşi putea declina responsabilitatea cu privire la creditele acordate în perioada în care deţinea această funcţie, în calitate de conducător având responsabilităţi pe linia monitorizării funcţionarii adecvate şi eficiente a sistemului de control intern, conform prevederilor art. 7 din Normele B.N.R. nr. 17/2003.
În ce priveşte nerespectarea prevederilor art. 48 din Normele de creditare ale membrilor cooperatori, susţinerea recurentului, privind imposibilitatea identificării situaţiilor în care garanţii îşi încetează raportul de muncă sau decedează, este neîntemeiată, în speţă, fiind de notorietate faptul că, garantul din contractul de credit din 29 iunie 2004, doamna B.D., îşi încetase contractul de muncă cu cooperativa de la 1 octombrie 2004, recurentul fiind succesorul acesteia, după cum debitoarea S.D.G., era o persoană în relaţii speciale cu cooperativa, fiind soţia vicepreşedintelui C.C.
Recurentul avea deci obligaţia de a da dovadă de diligenţă şi a urmări respectarea în permanenţă a prevederilor legale în materie.
Contractul din 29 iunie 2004, a fost încheiat anterior angajării la instituţia de credit a recurentului, dar el s-a desfăşurat până la data de 9 mai 2006, dată când debitoarea a rambursat anticipat creditul, recurentul fiind angajat din 1 octombrie 2004.
Criticile aduse de recurent cu privire la reţinerea greşită a nerespectării art. 49 din Normele privind acordarea de credite membrilor cooperatori, în vigoare din 1 februarie 2004, reactualizat în iunie 2005 sunt şi ele neîntemeiate.
Art. 49 alin. (2) din Norme, prevede că procentul de 120% se va calcula „prin însumarea valorii câştigurilor nete din adeverinţele de venit ale titularilor şi ale garanţilor, reprezentând garanţiile băneşti pentru acordarea creditului".
Prevederile acestui articol au fost modificate prin referatul din 11 august 2005 în sensul că „procentele menţionate mai sus se vor calcula prin însumarea valorii câştigurilor nete din adeverinţele de venit/ cupoanele de pensie ale garanţilor reprezentând garanţiile băneşti pentru acordarea creditului".
Având în vedere aceste modificări ale reglementărilor interne, recurentul în calitate de preşedinte al cooperativei de credit şi implicit de coordonator al activităţii unităţii, trebuie să ia măsurile necesare pentru adaptarea sistemului informatic astfel încât acesta să efectueze calculul garanţiilor în conformitate cu prevederile normelor interne în vigoare. Or Raportul de Supraveghere se referă la determinarea eronată a valorii unor garanţii, fiind menţionate alte valori decât cele rezultate din formulă de calcul, (cu exemple concrete).
Faptul că recurentul susţine că aceste deficienţe se datorează inspectorilor de creditare şi că ele au fost înlăturare fără a se aduce prejudicii unităţii, nu poate fi avut în vedere de Instanţa de control judiciar, argumentele fiind aceleaşi, recurentul coordona activitatea instituţiei pe care o conducea şi avea responsabilitatea înfăptuirii în condiţii legale a acesteia.
Deficienţa constatată de organul de control cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 59 din Norme a fost şi ea criticată de recurent ca fiind eronat reţinută.
Critica este însă nefondată, pentru că în Raportul de Supraveghere s-a menţionat clar că în cazul debitorului S.D.M., s-a procedat la modificarea scadenţei ratelor de credit în luna noiembrie 2005, fără a se regăsi alăturat documentele necesare cerute de norma în vigoare, la acea dată recurentul deţinând funcţia de preşedinte al cooperativei, acesta raportându-se greşit numai la momentul încheierii contractului de credit.
Iarăşi, faptul că debitorul a rambursat creditul şi nu a fost prejudiciată instituţia, nu-l poate exonera de răspundere pe recurent, conducătorul unităţii.
Referitor la cele opt contracte de credit învestite cu formulă executorie şi înregistrarea lor în contabilitatea băncii cu întârziere, se constată că, contrar susţinerilor recurentului, acestea au fost învestite cu formulă executorie în perioada iunie - octombrie 2005, iar potrivit art. 169 alin. (2) din OUG nr. 97/2000, ele trebuiau înregistrate extrabilanţier de la data învestirii cu formulă executorie a contractului de credit împreună cu dobânzile aferente.
Pentru înregistrarea cu întârziere a acestor contracte, recurentul a găsit justificarea în sensul că organul de control a constatat eronat această deficienţă, neargumentând în mod clar această susţinere, arătând însă că şi în acest caz în 3 situaţii s-au recuperat în totalitate sumele datorate, iar pentru 5 debitori sumele existente în cont sunt recuperabile, existând popriri pentru debitori şi garanţi, astfel că nu este prejudiciată instituţia de credit.
Nu poate însă fi primită critica formulată sub acest aspect, considerentele fiind aceleaşi ca şi cele expuse anterior.
În ce priveşte „constituirea în plus a fondului de rezervă", o altă deficienţă constatată de organul de control şi criticată de recurent se constată că răspunderea pentru aceasta nu cade numai în sarcina contabilului şef potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, ci şi a recurentului care în calitate de administrator şi preşedinte al instituţiei răspunde pentru organizarea şi conducerea contabilităţii.
Aspectul criticat de recurent, referitor la aşa zisă deficienţă „înregistrarea de către unitatea verificată a intrării în patrimoniu a imobilului achiziţionat sub denumirea de spaţiu comercial, fără nici un document justificativ", nu apare menţionat în hotărârea recurată, astfel încât se apreciază de Instanţa de control judiciar că nu s-a dorit a fi reţinut ca fiind imputabilă recurentului această deficienţă, şi nici nu putea fi altfel pentru că imobilul a fost achiziţionat în anul 2004 conform contractului de vânzare - cumpărare şi facturii din 30 aprilie 2004, fiind înregistrat în contabilitate, anterior numirii sale ca preşedinte al cooperativei de credit.
Prin precizările (ca o completare la motivele de recurs formulate iniţial) depuse la 1 martie 2007 de către recurent, acesta susţine ideea răspunderii colective a salariatului menţionat care a semnat referatele privind acordarea creditului şi a membrilor C.A. care a aprobat aceste credite, nefiind vorba de o răspundere personală a sa.
Este o interpretare greşită dată de recurent răspunderii pe care o poate induce funcţia de administrator şi/ sau conducător, pentru că în calitate de preşedinte al cooperativei, potrivit Regulamentului şi Normelor privind acordarea de credite, acesta participa în mod direct la activitatea de aprobare a dosarelor de credit, fiind membru de drept al Comitetului de credite, garanţii şi risc, susţinerile sale fiind deci nefondate.
Acceptarea de către preşedinte a funcţiei de conducere, presupune însă şi asumarea deplină a tuturor responsabilităţilor legale ce o caracterizează.
De asemenea precizarea recurentului în sensul că în legătură cu anumite contracte de creditare (pe care le enumără) nu putea să fie sancţionat „deoarece el aducea la îndeplinire hotărârea C.A." nu poate fi primită, atâta timp cât aceste contracte au fost semnate şi de recurent în calitate de preşedinte al C.C., pe de o parte, iar pe de altă parte în calitatea ce o avea, era responsabil pentru aplicarea corectă şi întocmai de către salariaţii cooperativei a prevederilor Normelor privind acordarea de credite.
Aspectele invocate de recurent, cum că la alte cooperative de credit s-au constatat deficienţe mult mai grave şi nu s-au dispus sancţiuni, precum şi faptul că a fost sancţionat cu amendă, datorită reclamaţiilor făcute de anumite persoane cu scopul de a-l înlătura din funcţie, nu au relevanţă în cauză şi ele nu vor fi analizate întrucât exced cauzei de faţă.
Pentru toate aceste considerente, Instanţa reţine că Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006 a C.A. al B.N.R. este legală şi temeinică, Ordinul nr. 31 din 16 iunie 2006 al Prim-viceguvernatorului B.N.R. fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar sancţiunea cu amendă aplicată recurentului este legală şi urmează a fi menţinută.
De menţionat şi faptul că în cursul anului 2005, B.N.R. a mai efectuat o acţiune de control la aceeaşi C.C., încheindu-se procesul - verbal din 6 mai 2005, ce s-a finalizat cu atenţionarea de către C.C.C. pentru asigurarea remedierii deficienţelor constatate la C.C. din subordine printre care şi C.C.S. Paşcani.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de petiţionarul G.T. împotriva Hotărârii nr. 18 din 10 august 2006, a C.A. al B.N.R., va fi respins ca nefondat, cu aplicarea în cauză şi a dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de T.G., împotriva Hotărârii nr. 18 din 10 august 2006 a C.A. al B.N.R., ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2615/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2642/2007. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
