ICCJ. Decizia nr. 2726/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2726/2007
Dosar nr. 14125/303/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 587 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/ C din 22 aprilie 1999, invocată de F.L.A. în contradictoriu cu F.I.C. şi M.J., în Dosarul nr. 14125/303/6 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 sunt legale în raport cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. c) din lege, menirea lor fiind aceea de a preciza noţiunea legală de titular al cererii, ce datorează taxa judiciara de timbru la valoarea contestata.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs F.L.A., care a solicitat modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că Instanţa de Fond a analizat superficial motivele invocate în susţinerea excepţiei de nelegalitate şi a omis diferenţele sensibile, dar importante, care fac ca art. 7 din Normele Metodologice să contravină dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997.
În acest sens, recurenta a arătat că titularul cererii, căruia îi revine obligaţia de plată a taxei de timbru pentru bunurile sau cotele contestate în cazul partajului judiciar, nu poate fi decât reclamantul. Astfel, art. 7 din Normele metodologice, care definesc ca titular al cererii partea care contestă, este în flagrantă contradicţie cu dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora titular al cererii este persoana care formulează o cerere, cu alte cuvinte, reclamantul.
În opinia recurentei, o persoană nu poate fi obligată la plata unei taxe de timbru doar pentru că înţelege să se apere faţă de pretenţiile reclamantului, fără a formula o cere conţinând pretenţii proprii. În caz contrar, pârâtul ar fi pus într-o situaţie defavorabilă faţă de reclamant, care deşi este titular al cererii de partaj în accepţiunea art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, nu este obligat la plata taxei de timbru şi ar fi încălcate flagrant principiul egalităţii părţilor în cadrul procesului civil şi dreptul la apărare al pârâtului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul M.J. a arătat, în esenţă, că soluţia Instanţei de Fond este temeinică şi legală. Art. 7 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.J. nr. 760/C/1999 concordă cu prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, pentru că în cadrul unei acţiuni de partaj, contestarea avută în vedere de lege excede unei simple apărări, pârâtul afirmând, pe cale incidentală, un drept pentru care solicită protecţia Instanţei.
Intimatul F.I.C. a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că Instanţa a aplicat în mod corect legislaţia în vigoare.
Examinând cauza în raport cu motivele invocare în cererea de recurs şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările formulate de intimaţi prin întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral, de care depinde soluţionarea litigiului pe fond, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
În cauza de faţă, Instanţa de Fond a fost sesizată cu excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru, aprobate prin Ordinul M.J. nr. 760 din 22 aprilie 1999, publicat în M. Of. nr. 380 din 10 august 1999, prevederi considerate contrare articolului 3 lit. c) din legea menţionată.
Pentru verificarea concordanţei actului administrativ - normativ dedus judecăţii cu actul normativ cu forţă juridică superioară în executarea căruia a fost adoptat, se impune o interpretare logică şi sistematică a prevederilor Legii nr. 146/1997, referitoare la taxa de timbru datorată în cazul cererilor de partaj, în corelaţie cu întreaga reglementare ce stabileşte regimul partajului judiciar şi poziţia părţilor în cadrul acestei proceduri speciale.
Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, cererile pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cererile de raport, cererile de reducţiune a liberalităţilor şi cererile de partaj, se timbrează cu o taxă de 19 lei.
Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor, în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii, la valoarea contestată.
Noţiunea de titular al cererii, a fost definită de art. 7 din Normele metodologice, astfel: „în aplicarea dispoziţiilor prevăzute la art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, prin titularul cererii se înţelege partea care contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducţiune a liberalităţilor şi cererilor de partaj".
Fundamentul acestei dispoziţii constă în aceea că partajul este o operaţiune juridică prin intermediul căreia se pune capăt proprietăţii comune, prin împărţirea materială a bunurilor între coproprietari, care devin astfel proprietari exclusivi. Având în vedere acest efect juridic, atât reclamantul, cât şi pârâtul îşi valorifică dreptul de proprietate, astfel încât contestarea întinderii sau valorii masei partajabile ori a întinderii cotelor părţilor, chiar dacă formal este făcută prin întâmpinare, nu este doar o simplă apărare, ci devine o veritabilă afirmare a unui drept în faţa Instanţei.
Din această perspectivă, Instanţa de Fond a reţinut în mod corect că art. 7 din Normele metodologice nu contravine art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, ci precizează şi defineşte în concret noţiunea de titular al cererii, în cazul procedurii speciale a partajului judiciar.
Susţinerile pe care le face recurenta în motivarea recursului său depăşesc cadrul strict al conformităţii actului administrativ cu actul normativ cu forţă juridică superioară în executarea căruia a fost emis, referindu-se, în mare măsură, la poziţia sa procesuală în cadrul litigiului de fond, pe care o consideră defavorabilă faţă de cea a reclamantului, care deşi a formulat acţiunea, nu a fost obligat la plata taxei de timbru pentru bunurile sau cota contestate.
Nu poate fi reţinută însă ideea că prin aplicarea art. 7 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.J. nr. 760/1999 s-ar încălca principiul egalităţii părţilor în cadrul procesului civil şi dreptul la apărare al pârâtului, care ar risca să fie pus în imposibilitatea de a contesta pretenţiile nefondate ale reclamantului dacă nu are mijloace financiare.
Folosind acelaşi raţionament, în interpretarea contrară, s-ar ivi riscul ca reclamantul să-şi vadă paralizată acţiunea de partaj dacă pârâtul ar contesta în mod nejustificat masa partajabilă, valoarea acestora ori cotele fiecărei părţi.
De altfel, dezavantajul aparent în care s-ar afla partea căreia îi revine obligaţia de plată a taxei de timbru la valoare poate fi remediat cu ocazia soluţionării fondului cauzei, prin acordarea cheltuielilor de judecată proporţional cu cota - parte cuvenită fiecărui coproprietar.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi urmează să respingă recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.L.A. împotriva sentinţei nr. 587 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2724/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2729/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
