ICCJ. Decizia nr. 2732/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2732/2007
Dosar nr. 4881/2/2006
Şedinţa publică din 28 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 5 mai 2006 reclamanţii B.F., B.I., B.S., B.G.L., I.B., B.M., B.D., C.I., C.F., G.V., G.C., G.P., H.I., H.L., I.I., I.G., L.N., M.N., M.A., M.S., M.I., N.T., N.G., O.Ş., P.M., P.I., P.C., P.L., P.N., P.V., R.V., R.G., S.I., I.S., S.P., S.C.I., S.N., Ş.M., T.Ş., T.I., U.G.I., V.M., V.A., V.C.M., A.G., G.C.A., G.N., M.E., N.M.I., P.I.P., S.A., S.I., V.G., A.A., B.I.A., B.G., C.A., M.C., N.C., S.I.A. şi V.N. au solicitat, în contradictoriu cu M.E.C., întocmirea formalităţilor necesare pentru actualizarea pensiilor de serviciu.
Prin sentinţa civilă nr. 2912/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului N.M. şi a fost admisă acţiunea în ce priveşte pe ceilalţi reclamanţi, pârâtul fiind obligat să întocmească formalităţile pentru actualizarea pensiei ca urmare a adoptării cotei unice de impozitare.
Instanţa a reţinut că interpretarea literală a art. 7 din OUG nr. 36/2003 privind salariul de bază, ar duce la consecinţe contrare voinţei legiuitorului, deoarece persoane pensionate după intrarea în vigoare a normelor privind cota unică de impozitare ar avea pensii mai mari decât cele care s-au pensionat anterior, având aceeaşi funcţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâtul.
În motivarea recursului s-a arătat că Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât a modificat dispoziţiile art. 7 din OUG nr. 36/2003, care prevăd că pentru actualizarea pensiei se are în vedere salariul de bază, dispoziţii care nu fac trimitere la cele ale art. 2 din ordonanţă.
Recurenta a mai criticat sentinţa precizând că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; că nu a intervenit nici o majorare a salariului de bază pentru a se actualiza pensiile; că salariul net la care s-a raportat Instanţa nu are legătură cu obiectul cererii.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat.
Reclamanţii au formulat prezenta acţiune fiind nemulţumiţi de faptul că M.E.C. a refuzat întocmirea formalităţilor necesare pentru actualizarea pensiilor de serviciu.
OUG nr. 36/2003 a stabilit sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, instituind pensia de serviciu pentru acest personal în situaţia în care sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de ordonanţă.
În art. 2 alin. (1) din OUG nr. 36/2003, se stipulează că este de 80% din venitul salarial net lunar cuantumul pensiei de serviciu. La alin. (3) al art. 2 se prevede că venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumei reprezentând impozitul pe salariu, iar la alin. (4) al aceluiaşi articol se menţionează că salariul brut se compune din salariul de bază şi sporul de vechime în muncă.
Aşadar, la art. 2 din ordonanţă se stabileşte modalitatea de calcul al pensiei de serviciu.
La art. 7 din OUG nr. 36/2003, se reglementează actualizarea pensiilor de serviciu şi se stipulează în mod expres că acestea „se actualizează în raport cu nivelul salariilor de bază ale membrilor personalului diplomatic şi consular, aflaţi în activitate".
Cum salariile de bază nu s-au majorat, nici pensiile de serviciu nu se actualizează, astfel încât refuzul recurentului este justificat şi în consens şi cu pct. 40 din Norma de aplicare a OUG nr. 36/2003, publicată în M. Of., Partea I, nr. 366/2004, care este în concordanţă cu art. 7 din ordonanţă.
Este real faptul că faţă de modul de calcul al pensiei de serviciu, care are în vedere venitul net al angajatului, actualizarea pensiei de serviciu ar fi trebuit să urmeze acelaşi criteriu; însă legiuitorul a dispus în mod expres în alt fel prin art. 7 din ordonanţă, motiv pentru care Instanţa de Fond trebuia să facă aplicarea întocmai a normei legale referitoare la actualizarea pensiei de serviciu. Neprocedând în acest mod, a pronunţat o sentinţă nelegală, care urmează a fi casată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât numai puterea legiuitoare poate modifica modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentinţa se va casa şi acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.C. împotriva sentinţei civile nr. 2912 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii B.F., B.I., B.S., B.G.L., I.B., B.M., B.D., C.I., C.F., G.V., G.C., G.P., H.I., H.L., I.I., I.G., L.N., M.N., M.A., M.S., M.I., N.T., N.G., O.Ş., P.M., P.I., P.C., P.L., P.N., P.V., R.V., R.G., S.I., I.S., S.P., S.C.I., S.N., Ş.M., T.Ş., T.I., U.G.I., V.M., V.A., V.C.M., A.G., G.C.A., G.N., M.E., N.M.I., P.I.P., S.A., S.I., V.G., A.A., B.I.A., B.G., C.A., M.C., N.C., S.I.A. şi V.N.
Ia act de renunţarea la judecată formulată de reclamantul N.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2729/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2734/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
---|