ICCJ. Decizia nr. 2738/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2738/2007
Dosar nr. 5149/39/2005
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, prin declinare de la Tribunalul Suceava, reclamantul W.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Suceava, anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, eliberat de M.A.A., cu privire la suprafaţa de 1.325 m.p. teren şi radierea dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la acesta.
În motivare, reclamantul arată că suprafaţa de teren menţionată în petitul acţiunii, situată pe raza municipiului Siret, a fost preluată nelegal de către stat şi ulterior a fost trecută în patrimoniul pârâtei, odată cu apariţia Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat şi a HG nr. 834/1991, deşi el este proprietarul acestei suprafeţe de teren, identică din punct de vedere cadastral, din care 356 m.p. sunt ocupaţi cu construcţii şi 969 m.p. grădină liberă.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului, motivat de faptul că reclamantul nu are calitatea de proprietar asupra terenului din litigiu, proprietar tabular fiind persoana juridică SC B. SA Suceava, conform extrasului de C.F. din 15 septembrie 1998, terenul fiind dobândit prin cumpărare, conform contractului de vânzare - cumpărare din 6 noiembrie 1996.
Prin urmare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în 1993, iar Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 1/2000 au fost emise mult mai târziu.
Prin Încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2005, Instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului actului juridic din litigiul, respectiv M.A.P.D.R.B.
Prin întâmpinare M.A.P.D.R.B. a invocat pe cale de excepţie, tardivitatea promovării acţiunii, precum şi inadmisibilitatea acţiunii, nefiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, M.A.P.D.R. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate din litigiu a fost legal emis, în baza documentaţiei depuse de societatea comercială cu respectarea HG nr. 834/1991, a Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 şi Completările nr. 425316/H/1992, privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat emise de M.F. şi M.L.P.A.T., având avizele O.C.A.O.T.A. şi al celorlalte instituţii abilitate în acest scop.
Prin sentinţa civilă nr. 68 din 29 martie 2006, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia invocată de pârâtul M.A.P.D.R.B. şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantului ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis la data de 21 decembrie 1993, a fost înscris în C.F., urmare a cererii pârâtei SC B. SA Suceava, din 13 mai 1996, fiind intabulată, conform extrasului de C.F. din 15 septembrie 1998, iar reclamantul a promovat acţiunea direct la Instanţa de judecată la data de 30 august 2002, îndeplinind procedura prealabilă la data de 2 martie 2006, deci cu mult peste termenul legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, W.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul, în motivele de recurs, susţine că Instanţa de Fond nu era competentă să soluţioneze cauza, deoarece a formulat acţiunea pe calea dreptului comun pentru constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar Instanţa practic nu s-a pronunţat cu privire la acţiunea cu care a fost învestită, caracterizând-o de la sine putere ca o acţiune în contencios administrativ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 alin. (1) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ din vechea reglementare, respectiv Legea nr. 29/1990, incidentă în cauză la data introducerii acţiunii „Înainte de a cere Instanţei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta.
În cazul în care cel care se consideră vătămat nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate sesiza Instanţa în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei".
În cauză, recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Sub acest aspect Curtea are în vedere şi prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea Instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condiţiile stabilite de acea lege.
Ultimul alin. al art. 5 din Legea nr. 29/1990 prevede expres că „În toate cazurile, introducerea cererii la Instanţă nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere".
Din actele dosarului rezultă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 21 decembrie 1993, a fost intabulat în data de 15 septembrie 1998, iar recurentul a promovat acţiunea, direct la Instanţă, în data de 30 august 2002, deci cu mult peste termenul legal prevăzut de textele legale sus citate.
Astfel, în mod corect Instanţa de Fond a admis excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtul M.A.P.D.R., prin întâmpinare.
Criticile formulate de recurent în motivele de recurs potrivit cărora Instanţa a caracterizat de la sine acţiunea ca fiind o acţiune în contencios administrativ, sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, întrucât, dacă obiectul acţiunii nu poate fi schimbat, temeiul juridic invocat de parte nu poate lega Instanţa, care dimpotrivă, în exercitarea rolului său activ, în considerarea prevederilor art. 129 alin. (4) pct. c) C. proc. civ., este obligată să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant, având în vedere natura dreptului şi scopul urmărit de acesta prin exercitarea acţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a respins acţiunea ca tardiv formulată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de W.A. împotriva sentinţei civile nr. 68 din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2737/2007. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2740/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
