ICCJ. Decizia nr. 2741/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2741/2007
Dosar nr. 4775/33/2006
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul L.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C. anularea Hotărârii nr. 19670 din 24 ianuarie 2007 şi totodată obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2006.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost nevoit să se refugieze în anul 1940 din Braşov la Cluj, pe motiv de persecuţie etnică, tatăl său fiind dat afară din serviciu de către legionari.
Reclamantul, în susţinerea acţiunii, a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, Hotărârea nr. 19670/2006 şi declaraţiile autentificate ale unor martori din care a rezultat faptul că reclamantul împreună cu familia au fost nevoiţi să se refugieze, în anul 1940, din Braşov în Cluj, din motive etnice.
Pentru elucidarea stării de fapt, a fost audiat martorul C.G.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 77 din 13 februarie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea Hotărârii nr. 19670 din 25 ianuarie 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – 6 martie 1945 începând cu data de 1 februarie 2006.
Pentru a adopta această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a dovedit, prin probele administrate, că împreună cu familia a fost nevoit să se refugieze din Braşov în Cluj pe motiv de persecuţie etnică.
Împotriva hotărârii Instanţei de Fond, a declarat recurs pârâta, C.J.P.C., considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 reclamantului, deoarece martorii au declarat că în luna septembrie 1939 s-a refugiat reclamantul, iar Dictatul de la Viena a avut loc în 1940.
De asemenea, se mai susţine că reclamantul s-a mutat din Braşov, localitate liberă, în Cluj-Napoca, localitate ocupată, astfel că în lipsa ocupaţiei hortiste nu se poate susţine că a existat persecuţie etnică, care să fi constituit motiv al plecării.
În susţinerea recursului au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. precum şi cele ale art. 312 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul împreună cu familia a fost nevoit să se refugieze în mod corect Instanţa de Fond a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de această lege.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 77 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2740/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2743/2007. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
