ICCJ. Decizia nr. 2743/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2743/2007
Dosar nr. 9487/54/2006
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamanta P.M.G. a chemat în judecată pârâtul M.A.P.D.R., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafaţa de 427 m.p. teren.
În motivare a arătat că este moştenirea autorului B.C.I., care a dobândit pe cale de moştenire de la autorul său B.C. un teren în suprafaţă de 3.950 m.p., care, la rândul său, îl dobândise prin actul autentic de vânzare - cumpărare, iar terenul a trecut în proprietatea statului, fiind considerat bun fără stăpân.
A mai arătat reclamanta că după apariţia Legii nr. 18/1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, însă pentru suprafaţa de 427 m.p. nu s-a emis titlul de proprietate, fiindu-i astfel încălcat dreptul de proprietate.
La dosar a depus: Decizia nr. 51609/1962, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, actul de vânzare din 1912.
Pârâtul M.A.P.D.R. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 677 din 7 septembrie 2006, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea reclamantei P.M.G. ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că certificatul a cărei anulare se solicită a fost emis la 23 noiembrie 1995, iar plângerea prealabilă a fost formulată la 3 iunie 2005, astfel încât termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este cu mult depăşit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recurenta-reclamantă P.M.G., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi Instanţe pentru a se pronunţa asupra fondului cauzei.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii întrucât, pe de o parte, din actele dosarului rezultă că reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate numai în anul 2005 şi a îndeplinit procedura prealabilă, iar, pe de altă parte, termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 pct. 7 din Legea nr. 554/2004 este un termen de prescripţie, cu ocazia acordării cuvântului în fond solicitând repunerea sa în termen, cerere care nu a fost consemnată însă în partea introductivă a hotărârii.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în speţă, ca de altfel nici un alt motiv care să impună casarea hotărârii, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept din momentul în care a luat cunoştinţă pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni de la emiterea actului, prevăzut la alin. (7), care este un termen de prescripţie.
Securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice a efectelor actelor administrative impun ca asemenea acţiuni să poată fi introduse într-un anumit interval de timp, iar termenul de 6 luni de la emiterea actului este un termen rezonabil, de natură a-i asigura persoanei vătămate un regim procedural de protecţie.
Legea nu cere ca terţa persoană să fi intrat în posesia actului ci, ca aceasta să fi luat cunoştinţă, în orice mod de existenţa actului, iar dacă acest moment este ulterior împlinirii termenului de 6 luni de la data emiterii actului, dreptul la plângerea prealabilă s-a prescris, plângerea urmând a fi respinsă ca atare.
În speţă, din actele dosarului rezultă că actul contestat a fost emis la data de 16 ianuarie 1996, iar plângerea a fost introdusă numai la data de 3 iunie 2005, la mult timp după prescripţia dreptului său la acţiune, astfel încât în mod corect s-a adoptat soluţia respingerii acţiunii ca fiind inadmisibilă.
Pe de altă parte, susţinerile recurentei în sensul că ar fi formulat o cerere de repunere în termen cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 103 C. proc. civ. nu au suport probator.
În sensul acestor dispoziţii legale, împrejurarea mai sus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită, iar actul procedural în discuţie se impunea a fi îndeplinit în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în acelaşi termen arătându-se şi motivele acesteia şi în nici un caz la cca.15 luni după formularea plângerii, respectiv la 7 septembrie 2006, cum pretinde recurenta. Mai mult existenţa unei astfel de împrejurări care să se fi prelungit în timp o perioadă de cca. 9 ani ar fi, practic, imposibil de invocat şi dovedit în cauză.
Prin urmare, în raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M.G. împotriva sentinţei civile nr. 677 din 7 septembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2741/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2744/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
