ICCJ. Decizia nr. 2976/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2976/2007
Dosar nr. 4345/325/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 august 2006 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamanta SC C.C. SRL a chemat în judecată pe H.P., H.V., C.L. Timişoara, SC C.C. SA şi SC C. SA, solicitând Instanţei să constate că societatea a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în C.F. Timişoara, aferent construcţiei înscrisă în C.F. Timişoara şi, pe cale de consecinţă, să dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară în baza unei expertize topo care să facă parte integrantă din hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată.
La data de 23 noiembrie 2006, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a HG nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş. Excepţia de nelegalitate a fost invocată numai cu privire la prevederile referitoare la imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F., susţinându-se că trecerea acestuia în domeniul public s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Prin încheierea din 4 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4345/325/2006, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor HG nr. 1016/2005 invocată de reclamanta SC C.C. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 22 din 6 februarie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate, reţinând, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Pe fondul litigiului, reclamanta invocă faptul că a dobândit imobilul respectiv în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâţii H.P. şi H.V., prin care s-a convenit şi cu privire la înstrăinarea terenului aferent. Pârâţii H.P. şi H.V. dobândiseră imobilul construcţie înscris în C.F. prin vânzare - cumpărare de la SC C. SA, care s-a divizat în SC C.C. SA Timişoara şi SC C. SA Sânnicolau Mare. La momentul respectiv pârâţilor peroane fizice li s-a acordat şi dreptul de administrare asupra terenului aferent construcţiei. Prin acţiune, reclamanta a susţinut faptul că intenţia vânzătorului - SC C. SA Timişoara a fost de a înstrăina şi terenul aferent construcţiei şi, în acest sens, pârâtul H. urma să depună diligenţele necesare pentru intabularea dreptului de proprietate, deşi în contractul de vânzare - cumpărare nu s-a menţionat acest aspect.
SC C. SA Timişoara a dobândit vocaţia de a i se elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în condiţiile HG nr. 834/1991 şi, în acest sens, a întocmit documentaţia prevăzută de lege.
Conform C.F. Timişoara, terenul s-a dezmembrat în două terenuri şi anume: 1) suprafaţa de 4.992 m.p. - proprietar Statul Român; 2) suprafaţa de 340 mp pentru căminul de nefamilişti, având acelaşi proprietar, care s-a dezlipit şi a fost înscris în C.F. Potrivit cărţii funciare, Statutul Român, prin fabrica de ciorapi, a avut un drept de administrare operativă asupra întregului imobil.
Curtea de Apel a reţinut că, prin contractul de vânzare - cumpărare din 15 decembrie 1999, SC C. SA Timişoara a vândut numiţilor H. imobilul compus din teren cu bloc de locuinţe, în suprafaţă de 340 mp, dobândit conform HG nr. 834/1991, iar, ulterior, acelaşi imobil a fost cumpărat de SC C.C. SRL de la pârâţii H., în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 26 martie 2001.
În concluzie, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta SC C.C. SRL nu a dobândit imobilul înscris în C.F., care face obiectul HG nr. 1016/2005 cu privire la care a fost invocată excepţia de nelegalitate, ci imobilul înscris în C.F. cu alt nr. top.
Astfel, Instanţa de Fond a respins excepţia de nelegalitate, motivat de faptul că de actul administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 4 din legea nr. 554/2004 nu depinde soluţionarea litigiului pe fond, întrucât nu există identitate între imobilul vizat de HG nr. 1016/2005 şi imobilul ce face obiectul acţiunii civile formulate de SC C.C. SRL.
Împotriva sentinţei civile nr. 22 din 6 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C.C. SRL, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., întrucât s-a interpretat greşit textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 8 pct. 3 din Legea nr. 213/1998.
Astfel, susţine recurenta, Instanţa de Fond reţine în mod greşit faptul că excepţia de nelegalitate nu poate fi primită atât timp cât contractul de vânzare - cumpărare încheiat de aceasta cu pârâţii H.P. şi H.V., prin care se justifică acţiunea civilă din Dosarul nr. 4345/325/2006 al Judecătoriei Timişoara, nu priveşte imobilul care face obiectul HG nr. 1016/2005.
În această situaţie, practic, Instanţa de Fond, deşi a respins lipsa calităţii procesuale active invocată de C.L. Timişoara, reţine, în mod cu totul neîntemeiat, că actul administrativ contestat nu are legătură cu soluţia din litigiul de fond, în care s-a solicitat inclusiv rectificarea C.F. Timişoara.
Mai mult, Instanţa a respins nejustificat cererea de probaţiune prin care s-a solicitat ca pârâtul C.L. Timişoara să facă dovada trecerii imobilului în domeniul privat al statului cu respectarea prevederilor art. 8 pct. 3 din Legea nr. 213/1998.
În acest sens s-a solicitat a se avea în vedere faptul că, în speţa dedusă judecăţii, pârâta SC C. SA, antecesoarea pârâtelor SC C.C. SA şi SC C. SA, avea în proprietate respectivul teren conform certificatului de atestare din 1996 emis în temeiul HG nr. 834/1991.
De asemenea, Statul Român deţinea un procent de 23,90% din structura acţionariatului, condiţie prevăzută de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.
Or, în condiţiile în care nu s-a achitat SC C. SA contravaloarea vânzării terenului şi nici nu a existat o hotărâre A.G.A. care să aprobe trecerea în domeniul public, este evident că HG nr. 1016/2005 a fost emisă cu încălcarea acestui text de lege.
Întrucât în dosarul de fond s-a solicitat rectificarea C.F. Timişoara în ceea ce priveşte terenul aferent construcţiei reclamantei conform unei expertize topografice admisă deja în cauză, s-a concluzionat că soluţia în respectivul dosar depinde de actul administrativ atacat, impunându-se modificarea acţiunii în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
Prin precizările depuse ulterior la dosar, s-a invocat motivul de ordine publică, în opina recurentei, constând în aceea că Instanţa de Fond nu a soluţionat cauza cu care a fost învestită, pronunţându-se asupra unei cereri care nu era de competenţa sa şi în privinţa căreia se pronunţase deja Instanţa competentă, cu consecinţa încălcării principiului constituţional al specializării jurisdicţiilor (civilă şi administrativă), reţinut şi prin Decizia nr. 608/2006 a Curţii Constituţionale.
În opinia recurentei, prima Instanţă a încălcat grav dispoziţiile art. 4 alin. (2) teza a II-a a Legii nr. 554/2004, verificarea îndeplinirii condiţiei că de actul administrativ, a cărui nelegalitate se invocă, să depindă soluţionarea litigiului pe fond fiind atributul exclusiv al Instanţei care judecă fondul cauzei.
În consecinţă, conchide recurenta, întrucât Instanţa de contencios administrativ sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate nu mai poate evalua legătura dintre obiectul fondului litigiului şi respectivul act administrativ, iar prima Instanţă nu a cercetat în nici un fel excepţia invocată, ci numai condiţiile cererii de sesizare, soluţionată de Instanţa civilă, potrivit competenţei sale exclusive, se impune, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare primei Instanţe.
Recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. 1 pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 219/2005, invocarea unui astfel de motiv de recurs nemaiavând nici o justificare legală.
Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a tuturor dispoziţiilor legale incidente în materie, inclusiv sub aspectul respectării principiului separării jurisdicţiilor, astfel încât nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, Instanţa constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheierea motivată, Instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
Rezultă din aceste prevederi legale că problema stabilirii legăturii dintre obiectul cauzei de fond şi actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat reprezintă fine de neprimire a excepţiei de nelegalitate în sensul că, dacă acel act nu este direct incident în cauză, excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă.
Problema admisibilităţii în principiu a excepţiei, inclusiv sub aspectul sus-menţionat, are prioritate faţă de orice alte critici aduse actului administrativ vizat, iar existenţa legăturii între fondul pricinii şi excepţia de nelegalitate se impune a fi motivată, în caz contrar neputându-se reţine corecta sesizare a Instanţei specializate.
Din actul de sesizare a Instanţei de contencios administrativ, Încheierea de şedinţă din 4 decembrie 2006 a Judecătoriei Timişoara, rezultă că Instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate s-a limitat a constata competenţa Instanţei specializate în soluţionarea acesteia, fără a indica măsura în care respectivul act administrativ este direct incident în fond.
În aceste condiţii, pentru a se evita pronunţarea unei hotărâri cu depăşirea limitelor în care a fost reglementat controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea excepţiei prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, prima Instanţă, verificând în prealabil legalitatea învestirii sale, a procedat în mod corect la examinarea condiţiei de admisibilitate referitoare la incidenţa directă a actului administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat asupra fondului pricinii, concluzie ce se impune a fi reţinută şi în virtutea principiului disciplinei jurisdicţionale consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., raportat la soluţiile pronunţate anterior în materie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin prisma actelor dosarului, prima Instanţă a reţinut în mod corect că această condiţie nu este îndeplinită în speţă.
Aceasta întrucât, deşi a solicitat rectificarea C.F. Timişoara, reclamanta a făcut referire la terenul aferent construcţiei proprietatea sa din CF Timişoara, prevalându-se de contractul încheiat cu pârâţii H.P. şi H.V., care nu aveau în proprietate o suprafaţă de teren excedentară celei de 340 m.p., evidenţiată în această C.F. ca urmare a dezmembrării dispuse la 16 martie 1993 cu încheierea C.F.
Aşa fiind, cum actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat vizează numai imobilul în discuţie, iar reclamanta nu a depus la dosar dovada dobândirii, în condiţiile legii, a vreunei porţiuni de teren din imobilul astfel identificat, concluzia primei Instanţe referitoare la neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate anterior arătată este întrutotul justificată.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274, coroborate cu art. 316 C. proc. civ., reclamanta - recurentă va fi obligată să plătească intimatului C.L. Timişoara suma de 612,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 22 din 6 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului C.L. Timişoara suma de 612,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2975/2007. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2979/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
