ICCJ. Decizia nr. 2979/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2979/2007
Dosar nr. 1968/2/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 februarie 2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Z.J., cetăţean chinez, a chemat în judecată A.S., solicitând Instanţei să dispună anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României din 31 ianuarie 2006, prin care i-a fost refuzată cererea de prelungire a dreptului de şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale, precum şi obligarea autorităţii pârâte să îi prelungească dreptul de şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că dispoziţia contestată este nelegală şi netemeinică, fiind emisă cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii. În acest sens, arată că a intrat în România la data de 21 octombrie 2004 cu viză acordată în scopul desfăşurării de activităţi comerciale şi a avut drept de şedere până la data de 17 noiembrie 2005, după care, prin dispoziţia pe care o contestă, i s-a respins cererea de prelungire a dreptului de şedere, invocându-se faptul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 50 alin. (1) lit. g), art. 55 alin. (2) lit. c) pct. II şi art. 55 alin. (4) din OUG nr. 194/2002, referitoare la prezentarea documentelor care să ateste deţinerea asigurării sociale de sănătate, înscrierile de menţiuni privind modificările aduse actului constitutiv al societăţii şi certificatul emis de M.F.P. cu privire la cifra de afaceri a societăţii, investiţiile totale realizate, contul de profit şi pierdere, dividendele calculate şi plătite asociaţilor ori reinvestite.
Reclamantul susţine că, deşi la data cererii îndeplinea cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege, în mod nelegal şi cu nerespectarea principiului proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa C.E.D.O. i s-a respins cererea de prelungire a dreptului de şedere în România.
La termenul de judecată din 24 aprilie 2007, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 194/2002, coroborate cu cele ale art. 55 alin. (2) din respectiva ordonanţă de urgenţă.
Prin încheierea din data de 24 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantul Z.J., reţinând că textul vizat de excepţie nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aprecierea îndeplinirii condiţiilor pentru prelungirea dreptului de şedere şi, implicit, legalitatea actului atacat se face în raport cu actele normative în vigoare la data emiterii dispoziţiei de părăsire a teritoriului României. În acest sens, Curtea de Apel a reţinut că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 se referă la rezolvarea cererilor, iar, în cauză, a fost deja emis un act administrativ şi nu au fost invocate de către autoritatea pârâtă dispoziţiile din legea nouă.
Împotriva încheierii din 24 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1968/2/2006 a declarat recurs reclamantul Z.J., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că încheierea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, articolele de lege criticate având legătură cu cauza dedusă judecăţii şi nefiind declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În opinia recurentei, prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) din O.U.G nr. 194/2002, aşa cum au fost modificate prin aceeaşi lege, încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, art. 21 alin. (3) din Constituţie care garantează dreptul părţilor la un proces echitabil, precum şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi jurisprudenţa C.E. în materie.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului şi hotărârea atacată, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel încât motivul de nelegalitate invocat de recurent nu poate fi reţinut, concluzie bazată pe argumentele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea mr.47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa Instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, de procuror în cauzele la care participă sau, din oficiu, de către Instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. Nu pot forma, însă, obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România a fost modificată prin Legea nr. 56/2007, intrată în vigoare la 29 martie 2007.
Potrivit art. 2 al legii, toate situaţiile aflate în curs de soluţionare la data intrării ei în vigoare vor fi soluţionate potrivit prevederilor OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate şi completate prin această lege.
Textul a cărui neconstituţionalitate s-a invocat prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei, vizează aşadar numai situaţiile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 56/2007.
Cum, în speţă, prima Instanţă a fost investită cu examinarea legalităţii unui act administrativ emis anterior acestei date, examinare ce urmează a fi făcută prin prisma dispoziţiilor legale în vigoare în acel moment, s-a reţinut în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei, aceasta fiind contrară prevederilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul dispoziţiilor alin. (6) al aceluiaşi text de lege, întrucât dispoziţia din Legea nr. 56/2007 a cărei neconstituţionalitate s-a invocat nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Prin urmare, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Z.J. împotriva încheierii din 24 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1968/2/2006, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2976/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2983/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
