ICCJ. Decizia nr. 2990/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2990/2007
Dosar nr. 1125/32/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7 din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de Ţ.I., în contradictoriu cu Garda Financiară - Comisariatul General, prin care reclamantul a contestat Decizia nr. 81 din 12 iulie 2006 emisă de pârâtă prin care a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni în baza art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată (M. Of. al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004) pentru abaterea prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. j) din aceeaşi lege.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Decizia contestată a fost emisă în baza dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 188/1999, ale OUG nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, ale HG nr. 1538/2003 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, precum şi în baza raportului Comisiei de disciplină din 10 iulie 2006, a procesului - verbal al şedinţei din data de 27 aprilie 2006 privind cercetarea administrativă şi a Normelor de lucru pentru personalul Gărzii Financiare.
În sarcina reclamantului s-a reţinut că nu a semnat acte de control alături de celălalt comisar din echipa de control, încălcând astfel prevederile pct. 5.1 din Normele de lucru pentru personalul Gărzii Financiare, şi că a înmânat agenţilor economici verificaţi exemplarul al doilea al actelor de control, nesemnate de ambii membrii ai echipei, deşi, în calitate de jurist, cunoştea faptul că acest fapt atrage nulitatea absolută a actului.
Perioada de activitate a reclamantului supusă controlului (conform raportului de audit din 27 martie 2006) a cuprins intervalele de timp: trimestrul IV 2005 şi ianuarie - februarie 2006.
S-a reţinut că reclamantul se face vinovat de următoarele abateri: întocmirea şi semnarea doar de către Ţ.I. a procesului - verbal de contravenţie din 26 ianuarie 2006; lipsa de eficienţă a actelor de control întocmite; descrierea succintă a faptelor; neconcordanţe între faptele reţinute în actele de control şi textele de lege aplicabile; lipsa semnăturilor ambilor comisari pe actele de control.
Curtea de Apel a reţinut că raportul de audit din 27 martie 2006 a fost întocmit cu respectarea OG nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv.
În ceea ce priveşte Decizia de sancţionare contestată, Instanţa de Fond a reţinut că aceasta a fost emisă cu respectarea art. 15 alin. (5) din HG nr. 1210/2003, precum şi cu respectarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată (M. Of. al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004).
Pe fond, Curtea de Apel a reţinut că faptele reţinute în sarcina reclamantului constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999, republicată, constând în nerespectarea prevederilor pct. 5.1 din Normele de lucru pentru personalul Gărzii Financiare, dovedită prin procesele - verbale şi notele unilaterale care poartă semnătura doar a unuia dintre membrii echipei de control.
Împotriva sentinţei civile nr. 7 din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs reclamantul Ţ.I., susţinând în esenţă că în mod greşit Instanţa a înlăturat excepţiile invocate de el, privind nulitatea Raportului de audit, precum şi a neîndeplinirii obligaţiei de aducere la cunoştinţă a sesizării în baza căreia s-a declanşat cercetarea. De asemenea trebuie reţinută şi excepţia prescrierii termenului de aplicare a sancţiunii.
Pe fondul cauzei, recurentul arată că Instanţa nu a ţinut seama de caracterul de continuitate al faptelor, omiţând să observe prevederile Legii nr. 251/2006, şi faptul că în Decizia de sancţionare nu se arată care este articolul care prevede atribuţia de serviciu încălcată.
Recursul este nefondat.
Ca urmare a raportului de audit încheiat de Comisariatul General al Gărzii Financiare la data de 27 martie 2006, a fost sesizată Comisia de Disciplină în legătură cu unele abateri constatate cu ocazia auditului asupra activităţii secţiei Gărzii Financiare Neamţ.
S-a efectuat cercetarea administrativă asupra faptelor constatate, stabilindu-se că Ţ.I., în calitate de comisar a efectuat verificări fără a le aduce la cunoştinţă şefului secţiei, a întocmit acte de control care nu au fost semnate de ambii comisari.
De altfel, în acţiunea introdusă la Instanţa de Fond recurentul - reclamant recunoaşte săvârşirea faptelor care constituie abateri disciplinare.
Comisia de disciplină, constatând încălcări ale îndatoririlor de serviciu prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, a propus sancţionarea comisarului Ţ.I. cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de trei luni.
Cu privire la excepţia de nulitate a raportului de audit, în mod corect Instanţa de Fond a constatat că nu se poate reţine vreo încălcare a OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.
Nu se poate reţine nici susţinerea că nu i-a fost comunicată sesizarea, din actele dosarului rezultând că recurentul - reclamant a fost citat cu o copie de pe raportul de audit care a stat la baza sesizării Instanţei.
În legătură cu prescrierea dreptului de aplicare a sancţiunii, conform art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, sancţiunile disciplinare se aplică în cel mult 6 luni de la data săvârşirii abaterilor.
În cauza de faţă faptele reţinute în sarcina reclamantului au caracter de continuitate, perioada verificată cuprinzând lunile ianuarie şi februarie 2006.
Legea nr. 251/2006 însă a modificat art. 65 alin. (5) statuând că sancţiunile disciplinare pot fi aplicate în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii faptei.
Hotărârea Instanţei de Fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ţ.I. împotriva sentinţei civile nr. 7 din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrative, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2987/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2991/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
