ICCJ. Decizia nr. 2991/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2991/2007
Dosar nr. 6005/36/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 91/ CA din 9 februarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 6005/36/2006, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de SC S. SRL Nufărul în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Tulcea, A.F.P. Tulcea şi A.N.A.F. Bucureşti şi având ca obiect anularea Deciziei nr. 206 din 24 octombrie 2006 emisă de A.N.A.F.
A fost respinsă şi cererea de suspendare a executării, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut că, prin Decizia atacată, A.N.A.F. a soluţionat contestaţia reclamantei la Decizia de impunere nr. 23442 din 30 iunie 2006, emisă ca urmare a unui raport de inspecţie fiscală întocmit de D.G.F.P. Tulcea; că soluţionarea contestaţiei nu s-a făcut în fond, întrucât autoritatea investită a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pe temeiul art. 184 din Cod Fiscal, deoarece existau indiciile săvârşirii unei infracţiuni, cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi de Legea nr. 87/1994; că A.N.A.F. şi-a motivat măsura prin existenţa unei strânse interdependenţe între stabilirea obligaţiilor bugetare suplimentare prin Decizia de impunere şi caracterul infracţional al faptelor constând în: neînregistrarea în evidenţa contabilă a tuturor veniturilor realizate, înregistrarea de cheltuieli nedeductibile fiscal fără documente justificative.
Asupra cererii de suspendare a executării silite începute de A.F.P. Tulcea pe baza deciziei de impunere fiscală, Instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă reclamanta, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurenta arată că Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor avea posibilitatea să soluţioneze contestaţia formulată deoarece nici unul din indiciile pretinse cu privire la săvârşirea unei eventuale fapte penale nu au influenţă asupra soluţiei ce urma să fie dată în procedura administrativă.
În Decizia atacată emisă de intimată lipseşte motivarea cu privire la aşa zisa înrâurire hotărâtoare a denunţului penal asupra modului de soluţionare a contestaţiei şi nu se poate desprinde o anume argumentaţie pentru aplicarea prevederilor art. 184 C. proCod Fiscal
Deşi Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor a A.N.A.F. a refuzat greşit să soluţioneze contestaţia contra deciziei de impunere, deşi a admis ideea că existenţa şi întinderea obligaţiei fiscale reţinută prin actul de control fiscal nu este în acest moment definitiv dovedită şi precizată, organul de jurisdicţie fiscală când a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei conform art. 184 OG 92/2003 nu a dispus şi suspendarea executării silite.
Recursul nu se fondează.
Situaţia de fapt în cauza de faţă corespunde condiţiilor prevăzute de art. 184 alin. (1) litera a) din C. proCod Fiscal, întrucât legiuitorul a lăsat organului care efectuează activitatea de control deplina libertate de apreciere a oportunităţii de a sesiza organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.
Ca urmare, această suspendare intervine în mod obiectiv, în virtutea legii, de îndată ce organul fiscal a sesizat organele de cercetare penală, fără ca acesta să fie obligat a dovedi prealabil sau ulterior că elementele constitutive ale unei infracţiuni ar fi întrunite în faptele pe care le-a reclamat.
Aşadar, A.N.A.F., competentă în soluţionarea contestaţiei la Decizia de impunere, nu a făcut decât să aplice textul legal incident, de îndată ce a constatat că D.G.F.P. a sesizat organele competente cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.
Nu există o contradicţie între existenţa unei contestaţii suspendate şi o decizie de impunere pusă în executare, întrucât suspendarea contestaţiei nu are ca efect caracterul incert al creanţei. Creanţa rămâne certă, lichidă şi exigibilă în virtutea caracterului de titlu executoriu pe care legea îl conferă deciziei de impunere, iar singura modalitate legală de a solicita suspendarea executării silite a acesteia este contestaţia la executarea silită reglementată de art. 169 – 171 C. proCod Fiscal
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 91/ CA din 9 februarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2990/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2993/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
