ICCJ. Decizia nr. 384/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 384/2007
Dosar nr. 28975/2/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, la data de 23 august 2005, reclamanta SC B.H. SRL din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, a solicitat anularea deciziei nr. 34 din 24 februarie 2005 emisă de A.N.A.F., a deciziei de impunere nr. 1345 din 5 ianuarie 2005 emisă de D.G.F.P. Ilfov şi restituirea sumei de 7.290.030.439 lei (ROL), plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că dobânditorul câştigului avea rezidenţă fiscală în Cipru, unde a plătit impozitul iar dispoziţiile art. 16 alin. (1) din HG nr. 859/2002 adaugă la dispoziţiile Legii nr. 414/2002 prin stabilirea că orice societate aflată în situaţia reclamantei este obligată să plătească impozitul datorat de o societate nerezidentă. De asemenea, s-a arătat că prevederile art. II pct. 1 din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 635/2002 încalcă dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Cipru.
Prin sentinţa civilă nr. 118/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea, au fost anulate actele atacate şi pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei suma de 7.290.030.439 lei (ROL). S-a constatata că sunt nelegale prevederile art. 16 alin. (1) din HG nr. 859/2002.
Instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 414/2002, plătitorul de impozit este persoana nerezidentă care a obţinut profitul şi conform dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Cipru, câştigurile provenind din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decât cele menţionate la paragrafele 1, 2, 3 (bunuri imobile, mobile, vehicule), sunt impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este cel ce înstrăinează.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen D.G.F.P. Ilfov şi A.N.A.F.
În motivarea recursurilor s-a arătat în esenţă: că instanţa a reţinut greşit că dispoziţiile HG nr. 859/2002 adaugă la lege; că, deşi instanţa a reţinut că dispoziţiile art. II pct. 1 din O.M.F.P. nr. 635/2002 nu sunt nelegale, nu a aplicat aceste prevederi, hotărârea fiind contradictorie şi apreciind greşit că termenul de o lună pentru depunerea certificatului de rezidenţă fiscală se aplică numai în faţa organelor fiscale; că instanţa nu a decis ce lege se aplică: legea generală (legea impozitului pe profit) sau legea specială (Convenţia pentru evitarea dublei impuneri), organele fiscale apreciind că şi în situaţia în care era aplicabilă Convenţia, reclamantei îi revenea obligaţia plăţii impozitului pe profit, potrivit art. 16 pct. 1 din Legea nr. 414/2002 coroborat cu art. 11 alin. (2) din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Cipru, aceste din urmă prevederi cuprinzând sintagma „poate fi impus", ceea ce se interpretează în sensul dreptului suveran de impunere al statului de provenienţă.
Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Din probele administrate în cauză rezultă că problema de soluţionat este aceea dacă pentru câştigurile realizate de o persoană juridică străină din înstrăinarea acţiunilor deţinute la o societate comercială română, aceasta din urmă avea obligaţia depunerii declaraţiei şi plăţii impozitului pe profit.
Legea nr. 414/2002 în art. 16 alin. (1) lit. a) menţionează că persoanele juridice străine, care realizează venituri prin înstrăinarea acţiunilor, se impozitează pentru profitul corespunzător, potrivit prevederilor prezentei legi, cu cota prevăzută la art. 2 alin. (1).
HG nr. 859/2002 în art. 16 pct. 2 alin. (2) prevede că în situaţia dată, obligaţia completării şi depunerii declaraţiei şi a plăţii impozitului pe profit revine persoanei juridice rezidente ale cărei valori se tranzacţionează.
Soluţia instanţei de fond privind constatarea nelegalităţii acestor dispoziţii din HG nr. 859/2002 este corectă, întrucât prin Instrucţiunile privind metodologia de calcul al impozitului pe profit se adaugă la legea în executarea căreia au fost emise.
În situaţia de faţă, la data de 18 octombrie 2002, L.L., societate cipriotă, a cesionat părţile sociale deţinute la societatea reclamantă către A.I.C., persoană juridică ce are sediul în Republica Panama.
Fiind în discuţie obţinerea unui profit de către o societate rezidentă în Republica Cipru, au aplicabilitate dispoziţiile legii speciale, respectiv Convenţia pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Cipru, ratificată prin Decretul nr. 261 din 9 iulie 2002.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 pct. 4 din Convenţie câştigurile provenind din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decât cele menţionate la paragrafele 1, 2, 3 (bunuri imobile, mobile, vehicule) sunt impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este cel care înstrăinează.
Chiar şi HG nr. 859/2002 prevede în art. 16.1 alin. (4) că reglementările convenţiilor de evitare a dublei impuneri prevalează faţă de prevederile art. 16 Legea nr. 414/2002.
Textul din Convenţie este imperativ impunând plata impozitului în statul de rezidenţă al persoanei care dobândeşte profitul, acelaşi profit neputând fi impozitat şi în statul în care are loc tranzacţia, întrucât s-ar realiza o dublă impunere fiscală şi s-ar încălca însuşi scopul Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri.
Din acest punct de vedere se adaugă la lege prin Ordinul nr. 635/2002 pentru aprobarea Precizărilor referitoare la aplicarea convenţiilor sau acordurilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu diverse state, deoarece prevede în art. II pct. 1 că persoana rezidentă a celuilalt stat contractant va depune plătitorului de venit certificatul de rezidenţă fiscală într-un termen de cel mult o lună de la data plăţii venitului.
La pct. 2 din art. II din Ordin se menţionează că în cazul neprezentării certificatului de rezidenţă fiscală, se aplică impozitarea prevăzută de OG nr. 83/1998 şi nu cele stabilite prin convenţie.
Prin aceste dispoziţii un act administrativ cu caracter normativ modifică legea şi denunţă Convenţia, situaţie nepermisă, contrară legii şi Constituţiei care, în art. 108 alin. (2) prevede că hotărârile de guvern se emit pentru organizarea şi executarea legilor.
Dacă s-ar valida punctul de vedere al recurentelor, Convenţia pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Cipru ar fi încălcată şi dispoziţiile sale nu ar mai putea fi aplicate.
Faţă de cele mai sus reţinute, în mod corect instanţa de fond nu a făcut aplicarea O.M.F.P. nr. 635/2002 şi a dat prioritate aplicării Convenţiei, soluţia fiind legală şi temeinică.
Referirea recurentei A.N.A.F. la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Cipru nu are legătură cu situaţia dedusă judecăţii. Textul invocat, care cuprinde sintagma „poate fi impus", se referă la impozitul asupra dobânzilor or, în cazul de faţă, este în discuţie impozitul asupra veniturilor obţinute din înstrăinarea acţiunilor deţinute la o societate comercială română de către o societate comercială străină, cu rezidenţa în Cipru, aplicabile fiind, astfel cum s-a specificat mai sus, dispoziţiile art. 14 pct. 4 din Convenţie.
Pentru considerentele expuse, care completează motivarea sentinţei, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate să plătească intimatei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, 4.900 lei (RON).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. şi de D.G.F.P.J. Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 118 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurentele să plătească intimatei SC B.H. SRL comuna Afumaţi – Ilfov, 4.900 lei cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 331/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 387/2007. Contencios → |
|---|
