ICCJ. Decizia nr. 388/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 388/2007
Dosar nr. 5013/42/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 mai 2006 la Tribunalul Dâmboviţa, reclamanta SC M.R. SA a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale suspendarea măsurilor dispuse de D.G.F.P. Dâmboviţa prin Decizia de impunere nr. 164/2006 şi a raportului de inspecţie fiscală.
În motivarea cererii reclamanta arată că, în urma controlului efectuat de organele fiscale s-a dispus că suma de 15.145.100.000 lei să fie înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii, prin imputarea acesteia bugetului societăţii. Reclamanta susţine că blocarea conturilor societăţii dată fiind mărimea sumei imputate, ar face practic ca societatea să-şi înceteze activitatea.
Prin sentinţa civilă nr. 1244 din 8 iunie 2006, Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, care prin sentinţa civilă nr. 157 din 20 iulie 2006, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială şi a dispus suspendarea actelor administrative atacate. Instanţa de fond a considerat că dispoziţiile Legii nr. 158/2006 nu sunt aplicabile, că reclamanta nu avea obligaţia de a constitui o garanţie la nivelul sumei contestate. Pe fondul cererii de suspendare instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs D.G.F.P. Dâmboviţa, susţinând în esenţă că, instanţa de fond a considerat în mod greşit că dispoziţiile Legii nr. 158/2006 nu sunt aplicabile, ca urmare a faptului că cererea reclamantei a fost înregistrată la instanţă înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. De asemenea, că instanţa de fond a apreciat eronat că reclamanta nu are obligaţia de a constitui o garanţie la nivelul sumei contestate.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Cu privire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, art. 2 al Legii nr. 158/2006 precizează că dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M. Of., respectiv 23 iunie 2006. Întrucât prima zi de înfăţişare (potrivit dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ.) a fost la 20 iulie 2006 dată la care intrase în vigoare Legea nr. 158/2006, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor invocate şi să dispună suspendarea executării actului administrativ numai dacă reclamanta depunea o garanţie la nivelul sumei contestate.
Dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că, „dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
Instanţa de fond nu a observat faptul că, dispoziţiile art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, modificate prin Legea nr. 158/2006 aduc o modificare şi Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ fiscal.
Art. 185 privind suspendarea executării actului administrativ în alineatul (2) prevede că, dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, cu condiţia depunerii unei garanţii la nivelul sumei contestate.
De altfel, nici pe fondul ei cererea de suspendare a actului administrativ fiscal nu era admisibilă, în cauză nefiind întrunite cele două cerinţe prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv „caz bine justificat" şi „iminenţa producerii unei pagube".
Intimata reclamantă nu a prezentat dovezi concrete din care să rezulte existenţa unui caz bine justificat şi producerea unei pagube iminente, rezumându-se la a face doar afirmaţia potrivit căreia, prin reţinerea sumei imputate şi blocarea conturilor societăţii, activitatea firmei ar înceta, afirmaţie care nu este de natură să justifice suspendarea executării actelor administrative.
Simpla susţinere a intimatei reclamante că nu datorează suma la care a fost obligată, precum şi împrejurarea că prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită ar perturba grav activitateaeconomică a societăţii, nu sunt de natură a satisface cerinţele legii în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul pârâtei, se va modifica sentinţa atacată şi se va respinge cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 157 din 20 iulie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 164/2006 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 1819/2006, formulată de reclamanta SC M.R. SA Târgovişte.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 387/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 500/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
