ICCJ. Decizia nr. 4171/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4171/2007
Dosar nr. 8493/2/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 497 din 14 februarie 2007 a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâtul Corpul 1 Armată – U.M. Bucureşti prin M.A.N., având ca obiect constatarea nulităţii Hotărârii Consiliului de judecată al Corpului 1 Armată, din data de 24 iunie 1998.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ pot fi introduse într-un termen de 6 luni, fără a depăşi termenul de 1 an, de la data emiterii actului, iar în speţă acţiunea a fost introdusă la 4 august 2005, în condiţiile în care actul contestat a fost emis la 24 iunie 1998.
Pe cale de consecinţă, instanţa a admis excepţia de tardivitate invocată de pârâtă, respingând totodată apărările reclamantului referitoare la întreruperea (sau suspendarea) termenului de 1 an, cu motivarea că acesta este un termen de decădere căruia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.G. susţinând că actul a cărui anulare a solicitat-o nu este un act administrativ-jurisdicţional, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond şi prin urmare nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
A mai susţinut recurentul că acţiunea sa este o acţiune în constatare, deoarece a solicitat constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Corpului 1 Armată şi nu o acţiune în realizare, fiind prin urmare imprescriptibilă.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente…".
În accepţiunea legii contenciosului, prin act administrativ se înţelege, potrivit art. 2 lit. c) „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge, raporturi juridice", iar prin act administrativ jurisdicţional, potrivit lit. d a aceluiaşi articol, se înţelege actul emis de o autoritate administrativă investită, prin legea organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială.
Prin urmare, actul a cărei anulare se solicită, fiind emis de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unui organ al administraţiei publice, respectiv în cadrul M.A.N., este un act administrativ, iar împrejurarea că, prin el, s-a soluţionat, după o anumită procedură prevăzută de lege, în speţă, Ordinul ministrului apărării naţionale din 25 august 1995, dat în aplicarea art. 35 din Legea nr. 80/1995 şi art. 5 din Legea nr. 41/1990, prin care s-a aprobat Regulamentul Consiliilor de Judecată, un conflict juridic ivit între un serviciu public şi o persoană fizică, conferă actului caracter jurisdicţional.
În acest contest nu se înţelege de ce recurentul reclamant, care s-a adresat cu cererea sa instanţei de contencios administrativ contestă totuşi aplicarea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 ce guvernează activitatea acestor instanţe.
Sub aspectul tardivităţii acţiunii, Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor la art. 11 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului, a comunicării refuzului, sau a expirării termenului de soluţionare, termen care, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol poate fi depăşit, pentru motive temeinice, dar nu peste limita de 1 an.
Cum în speţă actul a cărui anulare se solicită a fost emis la 24 iunie 1998, dată la care recurentul a şi semnat de luare la cunoştinţă, astfel cum rezultă din copia depusă la fila 2 în Dosarul Tribunalului Bucureşti nr. 41686/3/2005, iar cererea introductivă de instanţă a fost formulată la 4 august 2005, respectiv după un interval de 7 ani, în mod corect instanţa de fond a respins, ca tardivă, acţiunea reclamantului.
De asemenea, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 ci dispoziţiile art. 11 alin. (5) privind natura termenelor susmenţionate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate instanţei de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinţei civile nr. 497 din 14 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4153/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4172/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
