ICCJ. Decizia nr. 4178/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4178/2007
Dosar nr. 39082/3/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.N.M. a chemat în judecată C.N.P.A.D.A.S., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună obligarea acesteia la plata primei de concediu pe anii 2003, 2004 şi 2005 actualizată în raport cu rata de inflaţie până la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este funcţionar public şi că potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 avea dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Reclamanta a mai arătat că printr-o serie de ordonanţe succesive ale Guvernului s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziţii legale suspendare care în prezent este nelegală şi neconstituţională.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1572 din 7 iunie 2007 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând obligarea pârâtei la plata primei de concediu pe anii 2003, 2004 şi 2005, actualizată cu rata inflaţiei, până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, deşi exerciţiul dreptului a fost suspendat pe perioada 2001 – 2006, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui, în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul său.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S..
Recurenta a susţinut în esenţă că nu a încălcat prevederile actelor normative referitoare la suspendarea aplicării dispoziţiilor privind acordarea primelor de concediu, întrucât pentru anii 2003 – 2005 funcţionarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispoziţiile art. 34 al Legii nr. 188/1999 au fost suspendate prin legile bugetare ambele din această perioadă.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Criticile aduse hotărârii instanţei de fond sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, şi nu fac decât să prezinte perioadele de timp şi actele normative prin care acest drept a fost suspendat.
Potrivitart. 34alin. (2)din Legeanr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2005, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ, care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existentă este recunoscută, să fie golit de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Din cele prezentate rezultă că prima de vacanţă i se cuvine reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.
Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la o primă de concediu.
In consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1572 din 7 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4172/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4182/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
