ICCJ. Decizia nr. 4172/2007. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4172/2007
Dosar nr. 5676/1/2007
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 44 din 22 martie 2007, secţia pentru procurori a C.S.M. a dispus revocarea recurentului A.G.M. din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, începând cu data de 22 martie 2007.
Hotărârea a fost adoptată ca urmare a analizării raportului privind rezultatul verificărilor efectuate la unităţile din raza de competenţă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, întocmit de Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori din cadrul Inspecţiei judiciare, prin care s-a constatat exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor în ceea ce priveşte organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale de către procurorul general.
În justificarea măsurii de revocare din funcţia de conducere, secţia pentru procurori a C.S.M. a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte relevate în raportul de inspecţie: incapacitatea procurorului general de a asigura organizarea şi coordonarea eficientă a activităţii pe compartimente de muncă şi de a stabili atribuţiile şi răspunderile fiecărui membru al structurii, astfel încât să se asigure responsabilizarea fiecăruia; deficienţele în ceea ce priveşte organizarea şedinţelor Colegiului de conducere constând în caracterul improvizat al convocărilor, inexistenţa materialelor ce urmau a fi supuse dezbaterii, inconsistenţa problemelor puse în discuţie şi neaducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite de Plenul C.S.M. referitoare la implementarea obiectivelor ce ţin de strategia de reformă a sistemului judiciar care presupune o conjugare a eforturilor tuturor procurorilor cu funcţii de conducere, dar şi a celorlalţi membri ai colegiului ce nu exercită astfel de funcţii; deficienţele relevate sub aspectul organizării, planificării, coordonării şi controlării activităţilor ce au fost îndeplinite la nivelul respectivei unităţi, dar şi a celor din subordine; neimplicarea procurorului general în activitatea de analiză a datelor statistice pe segmentul soluţiilor de achitare şi restituire, care constituie indicatori de calitate esenţiali în caracterizarea activităţii desfăşurate de orice unitate de parchet; întocmirea unor informări ce cuprind date necorespunzătoare realităţii în ceea ce priveşte efectuarea unor activităţi de control; nerespectarea principiului continuităţii procurorului în faza de urmărire penală care constituie un obiectiv esenţial al strategiilor naţionale şi secvenţiale în domeniul justiţiei; deficienţele sub aspectul comportamentului şi comunicării, în sensul că procurorul general nu a reuşit să creeze un climat deschis, cooperant, bazat pe încredere şi respect reciproc, nebucurându-se de aprecierea colectivului, care îi contestă competenţa profesională şi conduita manifestată în exercitarea prerogativelor funcţiei, acesta fiind perceput ca o persoană incapabilă să lucreze în echipă, interesată să deţină monopolul puterii, tratându-i pe ceilalţi fără respect, ca simpli executanţi.
Secţia pentru procurori a C.S.M. a apreciat că deficienţele reţinute în sarcina procurorului general sunt incompatibile cu calităţile cerute de lege unui bun manager, între care capacitatea de asumare a responsabilităţilor, munca în echipă, cunoştinţe şi experienţă profesională, capacitate de organizare, analiză, sinteză şi decizie, iniţiativă şi adaptare rapidă, precum şi previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 51 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 51 alin. (2) lit. b), alin. (3), (4) şi (5), hotărârea fiind adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., cu modificările şi completările ulterioare.
Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 371 din 17 mai 2007, a respins contestaţia formulată de procurorul A.G.M. împotriva Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 44 din 22 martie 2007, constatând că măsura revocării din funcţia de conducere deţinută a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, deficienţele reţinute în sarcina acestuia fiind incompatibile cu exercitarea funcţiei de procuror general.
S-a constatat, de asemenea, că hotărârea respectivă a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, respectiv prin vot direct şi, secret, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, fiind amânată în prealabil, în mod succesiv, analizarea de către secţie a raportului de inspecţie în vederea respectării dreptului la apărare şi respectiv, examinate toate înscrisurile depuse de contestator şi de Asociaţia Magistraţilor din România în exercitarea acestui drept.
Plenul C.S.M. a mai reţinut că cele mai multe aspecte cuprinse în motivarea contestaţiei şi în notele scrise nu reprezintă obiecţiuni propriu-zise la constatările inspecţiei, ci aprecieri personale ale recurentului - contestator asupra aspectelor ce au fost analizate în raportul de control, iar ghidul de criterii pentru realizarea inspecţiilor la instanţe şi parchete are un caracter orientativ, nereprezentând o normă cu valoare de lege care să stabilească imperativ limitele de efectuare a verificărilor.
În ceea ce priveşte critica adusă programului de lucru al inspecţiei, s-a reţinut că activitatea de control s-a prelungit cât a fost necesar pentru verificarea organizării şi funcţionării structurilor din parchet, aceasta fiind obligaţia de serviciu a inspectorului desemnat, verificările fiind circumscrise obiectivelor controlului prevăzute prin Hotărârea secţiei de procurori nr. 26 din 7 februarie 2006.
Sub aspectul modalităţii de stabilire a atribuţiilor fiecărui procuror cu funcţie de conducere, examinându-se obiecţiunile contestatorului, s-a concluzionat că este necesară emiterea unor dispoziţii scrise, indiferent de titulatura lor şi chiar dacă nu se prevede prin lege şi regulament obligativitatea întocmirii fişelor postului, în scopul responsabilizării procurorilor şi pentru departajarea sarcinilor între cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceluiaşi compartiment şi care, potrivit legii, au aceeaşi competenţă funcţională.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul A.G.M., solicitând modificarea ei în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 44 din 22 martie2007 a Secţiei pentru procurori a C.S.M., cu consecinţa anulării acesteia şi repunerea sa în drepturi.
Cererea de recurs, conţinând şi menţiunea că motivele de recurs vor fi indicate printr-un memoriu separat, după comunicarea hotărârii motivate, a fost depusă la C.S.M. în termenul legal, respectiv la data de 22 mai 2007, fiind înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 12 iunie 2007 şi înregistrată sub nr. 5676/2007.
Prin memoriul conţinând motivele de recurs şi concluziile scrise depuse ulterior la dosar au fost invocate, în esenţă, următoarele argumente de drept şi de fapt pentru care se impune a se reţine, în opinia recurentului, nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor adoptate de C.S.M., la nivelul secţiei procurori cât şi în Plen.
1. Nulitatea actului de control prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. determinată de încălcarea Ghidului de criterii pentru realizarea inspecţiilor la instanţe şi parchete.
Sub acest aspect, s-a apreciat că au fost încălcate prevederile imperative potrivit cărora inspecţiile se efectuează numai de echipe de procurori sau judecători, astfel încât să se realizeze un control obiectiv, complet, conform cu realitatea, care să reflecte cu acurateţe activitatea desfăşurată în instituţiile verificate, întrucât, în speţă, echipa de control a luat unilateral şi nelegal Decizia de a lucra în mod individual, întocmind două rapoarte diferite ca structură şi conţinut.
S-a mai susţinut că a fost încălcată şi obligaţia de comunicare a informaţiilor din rapoarte sau chiar a rapoartelor în întregul lor, deşi s-a solicitat în mod insistent de către două asociaţii profesionale punerea la dispoziţie a materialului redactat în urma controlului.
2. Nulitatea hotărârii secţiei pentru procurori determinată de încălcarea unor principii fundamentale de drept, precum principiul dreptului la apărare, principiul egalităţii părţilor în faţa justiţiei şi principiul dreptului la un proces echitabil, întrucât nu a fost avută în vedere apărarea procurorului general prin care a fost demontată cu probe fiecare acuzaţie, în hotărâre fiind menţionate doar punctele de vedere ale inspectorului C.R.
3. Nulitatea hotărârii Plenului C.S.M. datorită faptului că doi dintre membrii săi se aflau în stare de incompatibilitate, în sensul dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ. întrucât participaseră anterior la adoptarea hotărârii Secţiei pentru procurori prin care s-a decis revocarea recurentului din funcţia de conducere deţinută.
4. Nelegalitatea raportului de control determinată de inexactitatea menţiunii referitoare la perioada în care s-a efectuat controlul, nelegalitate care atrage, în opinia recurentului, nulitatea ambelor hotărâri ale C.S.M., în temeiul art. 105 C. proc. civ.
Astfel, susţine recurentul, intervalul indicat în actul de control (14 iunie 2006 – 4 august 2006) nu este cel real, controlul continuând până în luna decembrie prin solicitarea unor documente prin fax, fără ştiinţa conducerii şi chiar de la domiciliul inspectorului, în speranţa că se vor descoperi abateri care să justifice afirmaţia din primele zile, în sensul că trebuie dovedit managementul defectuos.
Prin aceasta şi prin alte modalităţi în care s-a desfăşurat controlul (ziua şi noaptea, sâmbăta şi duminica) au fost încălcate din nou dispoziţiile Ghidului de criterii, pct. 3 (desfăşurarea inspecţiei).
De asemenea, în ciuda faptului că materialul avea caracter de serviciu, aşa cum iniţial a stabilit şi secţia pentru procurori, acesta a apărut în presa centrală, în sinteză preconstituită, în preziua discutării în secţie, în ziua respectivă, precum şi în ziua următoare, exercitându-se astfel o influenţă anormală asupra membrilor secţiei, de natură să lezeze atât imaginea cât şi drepturile recurentului, anterior luării unei decizii finale asupra acestei probleme.
5. Netemeinicia Concluziilor raportului de control reţinute de către secţia pentru procurori, prin Hotărârea nr. 44 din 22 martie2007,sub aspectul tuturor componentelor atribuţiilor manageriale a căror modalitate de exercitare a fost verificată astfel:
a) din punct de vedere al eficienţei organizării s-au făcut mai multe afirmaţii generale, abstracte, fără nici o indicare a dovezilor care să le susţină, aducându-i-se recurentului acuzaţii fără obiect şi fără conţinut, lipsite de argumente şi de probe juridice concrete.
Exemplificând, recurentul a făcut referire la afirmaţia privind pretinsa incapacitate de a asigura organizarea şi coordonarea eficientă a activităţii pe compartimente de muncă şi de a stabili atribuţiile şi răspunderile fiecărui membru al structurii, susţinând că în realitate toţi procurorii şi lucrătorii auxiliari au cunoscut care le sunt atribuţiile, iar în privinţa ordinelor emise s-a ignorat diferenţierea elementară între cele care urmează să se execute şi cele care nu prezintă interes şi ar putea chiar să aibă un rol negativ, derutându-i pe procurori în activitatea lor. Procurorii cu funcţii de conducere şi-au desfăşurat activitatea ani de zile potrivit repartizărilor făcute, iar faptul că nu au semnat de luare la cunoştinţă nu este de natură a afecta actul de conducere în vreun fel, în condiţiile în care aceştia au luat cunoştinţă prin diverse căi (chiar şi verbal) de modul de repartizare. De asemenea, procurorii cu funcţii de execuţie îşi cunoşteau atribuţiile, desfăşurându-şi activitatea potrivit ordinelor, afirmaţia inspectorului în sensul că nu le-au fost comunicate nici măcar compartimentele în care au fost repartizaţi fiind nereală.
Au fost apreciate ca nefondate şi acuzaţiile privind.
- asumarea unor responsabilităţi ce revin C.S.M. în materia formării profesionale continue şi evaluarea procurorilor, aceasta constituind în realitate o calitate şi un merit al procurorului general şi nu o eroare.
- omisiunea de a stabili atribuţiile de serviciu ale prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, întrucât procurorul general nu avea o astfel de competenţă;
- repartizarea inegală a procurorilor cu funcţii de execuţie pe compartimente de activitate şi repartizarea directă a unor lucrări de competenţa Secţiei de urmărire penală celei maritime şi fluviale, prin care s-a urmărit, în realitate, eficientizarea activităţii raportat la volumul diferenţiat de dosare înregistrat la cele două secţii;
- organizarea şedinţelor colegiului de conducere, care potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, avizează numai problemele generale ale parchetului, nefiind necesară, în opinia recurentului, convocarea lui pentru orice situaţie, activităţile de conducere, control, analiză şi sinteză la care s-a făcut referire în hotărâre aparţinându-i exclusiv procurorului general.
- necomunicarea fişei postului în condiţiile în care, în cazul magistraţilor, este exclusă posibilitatea întocmirii acesteia, punct de vedere însuşit ulterior şi de C.S.M.;
- planificarea activităţii de control.
- greşita stabilire a indicatorului de calitate (soluţii de achitare şi restituire) avut în vedere pentru aprecierea managementului său prin raportarea la activitatea tuturor structurilor verificate şi nu numai la activitatea proprie a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, întrucât potrivit art. 278 şi 2781 C. proc. pen. plângerile împotriva actelor procurorilor din celelalte structuri sunt de competenţa exclusivă a procurorului ierarhic superior şi apoi de competenţa instanţei de judecată.
- neîntocmirea proceselor-verbale zilnice cu privire la predarea listei actelor normative, în condiţiile în care aceste liste au fost efectiv predate şi s-au luat măsuri ca toţi procurorii să aibă acces nemijlocit la legislaţie, prin intermediul calculatorului;
- tratarea cu superficialitate a indicatorilor statistici, fiind depuse la dosar documente care atestă contrariul celor susţinute, respectiv managementul eficient sub acest aspect care a condus la obţinerea unor rezultate mai bune decât în perioada anterioară.
b) din punct de vedere al comportamentului şi al comunicării s-au făcut afirmaţii neadevărate, recurentul având o atitudine impecabilă şi apreciată de către toată lumea, astfel cum rezultă şi din procesul verbal încheiat în şedinţa din 29 ianuarie 2007 la care au participat toţi procurorii cu funcţii de conducere (filele 257-287 dosar);
c) sub aspectul asumării responsabilităţilor şi al aptitudinilor manageriale, susţinerile din raport, reţinute ulterior de Secţia pentru procurori a C.S.M., nu au nici un suport real, întrucât Decizia de preluare a unor cauze de la parchetele din subordine a fost luată de colectivul de procurori în consens cu dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a evita blocajul intervenit la unităţile cu volum de activitate foarte mare, iar afirmaţia referitoare la exercitarea necorespunzătoare a funcţiei de conducere este generală şi abstractă, fiind enunţată cu singurul scop de a crea o imagine denaturată, defavorabilă recurentului.
Recurentul a mai arătat că Plenul C.S.M. a eliminat mare parte a abaterilor reţinute de Secţia pentru procurori, însă, fără a reţine abateri care să conducă la concluzia unui management defectuos, a respins contestaţia recurentului, Hotărârea nr. 317 din 17 mai 2007 fiind nelegală şi netemeinică pentru aceleaşi considerente.
Sub aspect procedural, în considerarea dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, potrivit cărora hotărârile Plenului C.S.M. privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor sunt supuse numai recursului, s-a apreciat că în speţă îşi găsesc deplină aplicabilitate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs fiind abilitată a examina atât legalitatea cât şi temeinicia hotărârii atacate.
Asociaţia Magistraţilor din România a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului, solicitând casarea celor două hotărâri şi, în consecinţă, respingerea propunerii de revocare a acestuia din funcţia de conducere deţinută şi prelungirea mandatului său cu durata perioadei în care, contrar dispoziţiilor legale, a fost împiedicat să-şi reia prerogativele de procuror general.
În motivarea cererii, s-a susţinut că ambele hotărâri sunt nelegale şi netemeinice, întrucât nici Secţia pentru procurori şi nici Plenul C.S.M. nu s-au pronunţat asupra excepţiilor ridicate şi asupra cererilor de administrare a probatoriilor formulate de recurent şi Asociaţia Magistraţilor din România, însuşindu-se concluziile raportului întocmit în urma unei inspecţii care a ţintit de fapt doar pe unii dintre conducătorii Parchetelor de pe raza Curţii de Apel Constanţa şi nu activitatea propriu-zisă a acestora, fără a fi avute în vedere explicaţiile şi obiecţiunile procurorului general, ca de altfel nici împrejurarea că multe din aspectele criticabile, reţinute de raport, au fost remediate în timpul controlului.
Mai mult, susţine intervenienta, prin acest raport se incriminează întreaga activitate a procurorului general G.M.A., deşi - paradoxal – pentru aceeaşi perioadă supusă controlului, cu ocazia bilanţului activităţii pe anul 2006, acesta a fost deosebit de apreciat de conducerea Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de reprezentantul C.S.M., secţia pentru procurori, prezent la dezbateri.
Cu titlu exemplificativ, s-a menţionat că „gravele abateri" şi „managementul defectuos" incriminate prin raport au avut un caracter cel puţin derizoriu, constând în critici lipsite de substanţă şi argumentaţie (lipsa unei convocări scrise a Colegiului de conducere, lipsa proceselor-verbale de consemnare a predării listelor cu acte normative, etc.).
S-a precizat că se susţin şi celelalte motive de fapt şi de drept arătate în cererea de recurs.
Cererea de intervenţie în interesul recurentului a fost admisă în principiu la termenul din 23 octombrie 2007, în condiţiile art. 52 C. proc. civ.
Analizând actele dosarului şi criticile privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor atacate, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul şi, pe fond, cererea de intervenţie în interesul recurentului sunt neîntemeiate pentru considerentele în continuare arătate.
Existenţa unui sistem judiciar independent, imparţial, credibil şi eficient este o componentă fundamentală a unei societăţi democratice şi reprezintă, totodată, o condiţie indispensabilă pentru supremaţia legii şi a statului de drept.
Drept urmare, alături de principiul independenţei judecătorilor, a dobândit consacrare constituţională şi C.S.M., ca organism independent care se supune în activitatea sa numai legii, definit expres ca fiind garantul independenţei justiţiei, între multiplele şi complexele atribuţii ce i-au fost stabilite prin normele constituţionale şi Legea nr. 317/ 2004 regăsindu-se şi cele referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor şi, respectiv, la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi parchetelor.
În conformitate cu prevederile art. 61(1) din Legea nr. 317/2004, republicată, pe lângă Plenul C.S.M. funcţionează inspecţia judiciară, cu cele două servicii de inspecţie – pentru judecători şi pentru procurori – căreia i-a fost atribuit, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M., un rol cheie în modernizarea şi eficientizarea justiţiei în România, prin îndeplinirea unor atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate, sub coordonarea şi controlul plenului, pentru cunoaşterea situaţiei instanţelor şi parchetelor şi luarea măsurilor ce se impun în vederea îmbunătăţirii gestionării resurselor şi îndeplinirii în condiţii optime a actului de justiţie.
Potrivit art. 51 alin. (2) lit. b) şi alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, revocarea din funcţia de conducere a procurorilor se dispune de C.S.M., din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a conducătorului parchetului, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale.
Acelaşi text de lege stabileşte, prin alin. (3), (4), (5) şi (6), principalele criterii avute în vedere la verificarea fiecăreia dintre cele patru componente ale atribuţiilor manageriale, iar, potrivit art. 44 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M., aprobat prin Hotărârea nr. 326 din 24 august 2005 adoptată de plen, inspectorii din cadrul serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori sunt abilitaţi să verifice eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente pentru asigurarea bunei funcţionări a parchetelor, a calităţii corespunzătoare a serviciului, să semnaleze deficienţele constatate şi să formuleze propuneri corespunzătoare pentru înlăturarea acestora.
Din examinarea actelor dosarului a rezultat că inspecţia judiciară s-a realizat în limitele şi cu respectarea criteriilor stabilite prin aceste prevederi legale, fără a se depăşi tematica de control privind activitatea managerială la parchete, stabilită de către secţia pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 26 din 7 februarie 2006 şi transmisă conducerilor unităţilor de parchet, iar Ghidul de criterii este un îndrumar cu valoare orientativă, atât pentru cel care efectuează inspecţia cât şi pentru cel verificat, nereprezentând o normă cu valoare de lege care să stabilească limitele şi condiţiile de efectuare a controlului, astfel încât nulitatea actului de control determinată de încălcarea dispoziţiilor acestuia şi nelegalitatea lui determinată de inexactitatea perioadei şi a modalităţii concrete în care s-a efectuat controlul nu poate fi reţinută.
Sub acest din urmă aspect, Ghidul stabileşte, de altfel, posibilitatea adoptării unui alt program de lucru al inspectorilor decât cel al parchetului verificat, în speţă nefiind făcută dovada că s-ar fi obiectat, în timpul desfăşurării lui, cu privire la modalitatea concretă de lucru adoptată şi, respectiv la consecinţele acesteia asupra desfăşurării în condiţii normale a activităţii parchetului verificat.
Potrivit art. 44(1) din Legea nr. 317/2004, republicată, C.S.M. îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată numai în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare completându-se cu dispoziţiile codului de procedură civilă, astfel cum se prevede expres prin art. 36(1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M.
În speţă, nu a fost soluţionată o acţiune disciplinară, fiind luată măsura revocării recurentului din funcţia de conducere deţinută, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale, printr-o hotărâre fără caracter jurisdicţional, menţinută de Plenul C.S.M. ca urmare a exercitării atribuţiei prevăzute de art. 36(2) din Legea nr. 317/2004, prin adoptarea unei hotărâri inclusă în categoria celor referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, supusă controlului judecătoresc de legalitate, în condiţiile expres prevăzute de art. 29 alin. (7) din aceeaşi lege.
Prin urmare, nu poate fi reţinută nulitatea hotărârii secţiei pentru procurori determinată de încălcarea principiilor dreptului la apărare, egalităţii armelor „în faţa justiţiei" şi a dreptului la un „proces echitabil", ca de altfel nici nulitatea hotărârii Plenului C.S.M. pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ.
Actele dosarului atestă, de altfel, faptul că analiza raportului de inspecţie, întocmit ca urmare a controlului, a fost amânată succesiv pentru a da posibilitatea procurorilor de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa să formuleze obiecţiuni şi apoi pentru ca secţia să ia cunoştinţă de obiecţiunile depuse iar, în urma examinării acestora şi a actului de control a fost luată măsura contestată, în considerentele hotărârii fiind menţionate deficienţele însuşite de secţie, apreciate ca fiind incompatibile cu calităţile cerute de lege unui bun manager.
De asemenea, recurentul a fost audiat de Secţia pentru procurori, acesta precizând că, prin comunicarea rapoartelor şi prin acordarea posibilităţii de a formula obiecţiuni, i-au fost respectate garanţiile procesuale privind dreptul la apărare iar, în raport cu natura juridică a hotărârii adoptate, nu era absolut necesară indicarea punctuală, în considerentele acesteia, a obiecţiunilor formulate.
Hotărârea nr. 371 din 17 mai 2007 precizează, la rândul său, contrar susţinerilor Asociaţia Magistraţilor din România, obiecţiunile formulate şi criticile referitoare la modalitatea de efectuare a controlului acestea fiind examinate de Plenul C.S.M.
Regula instituită prin art. 29 alin. (7) din forma republicată a Legii nr. 317/2004, răspunde rigorilor principiului liberului acces la justiţie şi al celui privind soluţionarea cauzei de o „instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege", constituind o garanţie a realizării unei judecăţi echitabile în sensul art. 6 din C.E.D.O., în condiţiile în care instanţa respectivă este abilitată să examineze atât legalitatea cât şi temeinicia hotărârilor atacate, în considerarea art. 3041 C. proc. civ.
Întrucât s-au constatat deficienţe sub aspectul tuturor celor patru componente ale atribuţiilor manageriale avute în vedere de legiuitor, majoritatea dintre acestea - în special cele circumscrise organizării eficiente a activităţii, implementării strategiilor naţionale şi secvenţiale în domeniul justiţiei, respectării principiului repartizării aleatorii sau, după caz, pe criterii obiective a cauzelor, respectării principiului continuităţii activităţii judiciare, etc., neputând fi incluse în categoria celor pretins „derizorii", prin Hotărârea Plenului C.S.M. s-a reţinut în mod corect că măsura revocării recurentului din funcţia de conducere deţinută, dispusă de secţia pentru procurori, este justificată.
Nu poate fi omis nici faptul că motivul pentru care se dispune revocarea din funcţia de conducere a judecătorilor şi procurorilor, prevăzut de art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, reţinut ca temei legal al hotărârilor contestate, implică şi o accentuată componentă subiectivă, circumscrisă aptitudinilor manageriale, între care capacitatea de organizare, munca în echipă, capacitatea rapidă de decizie, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea rapidă de adaptare.
Această componentă subiectivă este circumscrisă, totodată, comportamentului şi comunicării, respectiv „profesionalismului" în interacţiunea socială a procurorului verificat, care poate influenţa calitatea relaţiilor dintre membrii colectivului sau modul în care activitatea unităţii pe care o conduce este percepută în societate.
Or, constatările directe ale inspecţiei şi secţiei pentru procurori sub acest aspect nu pot fi înlăturate de Înalta Curte prin raportare la procesul-verbal încheiat la o şedinţă a procurorilor cu funcţii de conducere ai unităţilor de parchet de pe raza Curţii de Apel Constanţa, în care s-ar fi exprimat anumite nemulţumiri cu privire la modalitatea în care s-a desfăşurat controlul, cum s-a solicitat.
Susţinerile recurentului în sensul că Hotărârea nr. 371 din 17 mai 2004 ar fi eliminat mare parte a „abaterilor" constatate nu pot fi reţinute, în condiţiile în care Plenul C.S.M., examinând înscrisurile dosarului şi motivele contestaţiei, a concluzionat că măsura revocării din funcţie a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale şi este justificată, întrucât deficienţele reţinute în sarcina acestuia sunt incompatibile cu exercitarea funcţiei de procuror general, împrejurarea că în considerentele hotărârii respectivele deficienţe nu au fost reluate punctual nefiind de natură a impune o altă concluzie.
Constatând, aşadar, că dreptul de apreciere al C.S.M. a fost exercitat în limitele conferite de lege, hotărârile în discuţie fiind legale şi temeinice, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 3041 cod şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge recursul ca nefondat, aceeaşi soluţie impunându-se a fi adoptată, pe fond, asupra cererii de intervenţie în interesul recurentului formulată de Asociaţia Magistraţilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.M.A. împotriva Hotărârii nr. 371 din 17 mai 2007 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Respinge, pe fond, cererea de intervenţie în interesul recurentului formulată de Asociaţia Magistraţilor din România.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4171/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4178/2007. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
