ICCJ. Decizia nr. 4184/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4184/2007
Dosar nr. 525/33/2007
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta N.D a chemat în judecată C.J.P. Maramureş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii nr. 583 din 12 martie 2007 emisă de aceasta din urmă şi obligarea ei să emită o nouă hotărâre, privind acordarea drepturilor de persoană refugiată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, s-a născut la data de 22 ianuarie 1943, când părinţii s-au refugiat din localitatea Giuleşti judeţul Maramureş, în localitatea Alba – Iulia din judeţul Alba.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 335 din 15 iunie 2007 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 383 din 12 martie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 22 ianuarie 1943 – 6 martie 1945 şi, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor – refugiaţi împreună cu părinţii sau născuţi în refugiu, statul având îndatorirea de protecţie şi sprijin în mod egal tuturor cetăţenilor săi.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.J.P. Maramureş.
Recurenta a susţinut în esenţă că, instanţa nu a avut în vedere prevederile art. 1 din OG nr. 105/1999 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000, care prevede expres şi limitativ persecuţiile etnice care fac obiectul acestui act normativ.
Potrivit art. 1 lit. c) din acest articol o persoană născută într-o anumită localitate nu poate fi „strămutată" în aceiaşi localitate.
Examinând sentinţa atacată în raport de motivele invocate precum şi de actele şi lucrările dosarului Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuţii pe motive etnice, fiind determinată să-şi părăsească localitatea de domiciliu.
Din probele existente la dosarul cauzei, îndeosebi din declaraţiile martorilor C.E. şi C.I., rezultă că motivul părăsirii domiciliului de către familia reclamantei, a fost de natură etnică, întrucât tatăl acesteia care funcţiona ca poliţist la poliţia Baia Mare, după instaurarea regimului maghiar a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu întrucât acest regim impusese cunoaşterea limbii maghiare, condiţie pe care el nu o îndeplinea.
Cum reclamanta s-a născut la data de 22 ianuarie 1943 în localitatea Alba Iulia, localitatea de refugiu a părinţilor săi, în considerarea art. 100 C. fam., nu se poate reţine că ar fi avut alt domiciliu decât cel al părinţilor săi.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut atunci când a admis acţiunea reclamantei că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui regim discriminatoriu minorilor refugiaţi împreună cu părinţii sau născuţi în refugiu, statul având îndatorirea de protecţie şi sprijin în mod egal tuturor cetăţenilor săi.
Examinând şi din oficiu hotărârea dată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 335 din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 4183/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4185/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|