ICCJ. Decizia nr. 4243/2007. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4243/2007
Dosar nr. 1547/36/2006
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 mai 2007 reclamantul C.N. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5106 din 31 mai 2005 emisă de C.J.P. Tulcea şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană strămutată din motive etnice, fiind născut în localitatea unde au fost strămutaţi părinţii săi din Bulgaria în România, ca urmare a aplicării Tratatului româno-bulgar semnat la Craiova în septembrie 1940.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 452/ CA din 11 iunie 2007, prin care a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 5106 din 31 mai 2005 emisă de pârâtă şi a stabilit reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 24 martie 1942, dată la care părinţii săi erau strămutaţi din motive etnice, din localitatea de domiciliu şi a dobândit prin naştere statutul de strămutat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea solicitând casarea hotărârii şi respingerea acţiunii formulate de C.N.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002 nu cuprind prevederile referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres şi limitativ prin dispoziţiile legale sus menţionate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează : lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi are acelaşi statut ca aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui şi până la data retrocedării pământului românesc.
Situaţia de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv situaţia de avere mobiliară a tatălui reclamantului C.C. şi certificatul din 14 septembrie 1940 emis de Primăria comunei Asfatchioi, judeţul Durostor şi copiile actelor de stare civilă ale reclamantului.
Interpretarea dată de instanţă este legală şi nu adaugă la lege.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 452/ CA din 11 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 4242/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4251/2007. Contencios. Anulare act... → |
---|