ICCJ. Decizia nr. 1095/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1095/2008
Dosar nr. 4940/2/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul O.F. a chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Arhivele Naţionale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata primei de concediu pentru anii 2001-2005, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, precum şi obligarea acestora la comunicarea valorii sumelor, actualizate cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că de la data de 1 martie 2001 şi până la 31 mai 2005 şi-a desfăşurat activitatea în calitate de funcţionar public în cadrul Arhivelor Naţionale, aflată în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 era îndreptăţit la plata primei de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
A mai susţinut că, normele de suspendare a dispoziţiilor legale, ce reglementează dreptul funcţionarului public la plata primei de concediu, sunt contrare dispoziţiilor Codului muncii şi prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 şi art. 53 din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2715 din 1 noiembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâţii la plata către aceştia a primei de concediu pe anii 2001-2005, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Totodată, a dispus şi respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că normele de suspendare contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât dreptul de remunerare a muncii, ce aparţine dreptului la muncă, nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, instanţa a reţinut că chematul în garanţie nu are atribuţii privind virarea către ordonatorii principali de credite a fondurilor necesare plăţii primelor de concediu sau a altor drepturi prevăzute de dispoziţiile legale.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală au declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Arhivele Naţionale .
Recurentul M.I.R.A. a susţinut în esenţă că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu au fost aplicate în anii 2001-2005, fapt pentru care, conform art. 14 şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în bugetele aprobate Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în anii respectivi, nu au fost prevăzute sume pentru plata primelor de concediu.
A mai susţinut că hotărârea instanţei de fond este criticabilă şi prin aceea că a dispus respingerea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, ori tocmai prin admiterea cererii de chemare în garanţie se puteau pune în aplicare dispoziţiile legii, evitându-se astfel ca demersurile privind abţinerea sumelor necesare plăţii să rămână fără rezultat.
La rândul său, recurenta Arhivele Naţionale, prin recursul declarat, a susţinut că intimatul-reclamant nu are un drept propriu, concret, prevăzut de lege, care să fi fost încălcat de către Arhivele Naţionale.
Astfel, recurenta arată că este o unitate bugetară în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative fără personalitate juridică, care în calitate de ordonator terţiar de credite, utilizează creditele bugetare care îi sunt repartizate iar pentru perioada 2001-2006 nu i-au fost repartizate sume cu destinaţie de prime de concediu, fiind exclusă culpa sa faţă de intimatul-reclamant.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Curtea reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, reclamantul desfăşurându-şi activitatea în cadrul pârâtei Arhivele Naţionale, în calitate de funcţionar public, din data de 1 martie 2001 până la data de 31 mai 2005, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, era îndreptăţit la plata primei de concediu.
Această dispoziţie legală [art. 34 alin. (2)] a fost suspendată succesiv pe perioada 2001-2006, suspendare care însă nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul său.
În acest sens,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin considerentele Deciziei XII din 5 februarie 2007 au reţinut că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 C. muncii.
De aceea, fiind un drept câştigat, derivând dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menţionate. Aceste dispoziţii legale nu conţin vreo referire la o eventuală desfiinţare a drepturilor la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitării acestui drept.
Cât priveşte cererea de chemare în garanţie, în mod corect aceasta a fost respinsă de instanţa de fond ca fiind neîntemeiată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în domeniul finanţelor publice, Ministerul Finanţelor Publice are în principal următoarele atribuţii:
a) coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar şi anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobare contului general anual de execuţie.
Faptul că potrivit acestor dispoziţii legale (art. 19) proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice nu conduce la concluzia temeiniciei cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Cu privire la recursul formulat de Arhivele Naţionale, acesta va fi respins ca nefondat, pentru aceleaşi considerente expuse în Decizia XII din 5 februarie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi de Arhivele Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 2715 din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1094/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1096/2008. Contencios → |
|---|
