ICCJ. Decizia nr. 1109/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1109/2008
Dosar nr. 16217/54/2006
Şedinţa publică de la 18 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 13 decembrie 2006 şi precizată ulterior, I.M.V. a solicitat ca în contradictoriu cu A.N.A.F. să se dispună anularea ordinului nr. 1015 din 30 noiembrie 2006 emis de preşedintele acestei autorităţi publice ca nelegal şi pe cale de consecinţă, reintegrarea sa în funcţia de şef adjunct al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, din cadrul D.G.F.P. a judeţului Dolj.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în realitate, el nu a cerut mutarea definitivă pe o funcţie publică de execuţie şi nici nu a consimţit vreodată să fie mutat din funcţia publică de conducere. De asemenea că, după discuţia pe care a avut-o cu preşedintele A.N.A.F. la Craiova, a revenit asupra cererii de demisie şi a solicitat reexaminarea şi revocarea ordinului nr. 1015 din 30 noiembrie 2006, fapt dovedit cu xerocopia faxului, ataşată în dosar. Revenirea a avut loc în cadrul termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 85 din Legea nr. 188/1999, republicată şi oricum, mutarea definitivă invocată de pârâtă nu este susţinută de argumente legale şi nici de un acord scris din partea funcţionarului public pentru a putea fi considerată valabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 88 din 8 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cazul reclamantului I.M.V. nu a avut loc o mutare din funcţia publică de conducere, într-o funcţie publică de execuţie cu respectarea prevederilor art. 75 lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, (adică dintr-un compartiment în altul al instituţiei publice), ci o trecere într-o funcţie publică de execuţie, fapt ce implică mai întâi demisia din funcţia de conducere. Că, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză au confirmat apărarea reclamantului în sensul că cererea de demisie a fost scrisă în ziua în care preşedintele A.N.A.F. se afla în vizită la sediul instituţiei publice din Craiova.
În fine, s-a considerat că cererea respectivă a fost formulată de I.M.V. prin vicierea consimţământului său, astfel cum rezultă din relatările aceloraşi martori.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta A.N.A.F.
Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea, deoarece în speţă nu este vorba de o încetare a raportului de serviciu al reclamantului prin demisie, ci de o modificare a acestuia, determinată de cererea scrisă de trecere într-o funcţie publică de execuţie.
Trecerea s-a făcut în interesul reclamantului, în considerarea principiului stabilităţii în exercitarea funcţiilor publice prevăzu de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
Urmare a cererii de mutare a reclamantului s-a emis actul administrativ prin care a fost aprobată mutarea definitivă a acestuia din funcţia publică de conducere într-o funcţie publică de execuţie în cadrul aceleiaşi direcţii generale.
În opinia recurentei, soluţia instanţei de fond este criticabilă şi sub aspectul concluziei reţinute în legătură cu vicierea consimţământului reclamantului în momentul redactării cererii de mutare definitivă în funcţia publică de execuţie.
Recursul este fondat.
Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, prin ordinul nr. 1015 din 30 noiembrie 2006, preşedintele A.N.A.F. a dispus mutarea definitivă a lui I.M.V. – şef administraţie adjunct la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, conform art. 75 alin. (2) lit. d) şi art. 79 alin. (1) şi 2 lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe o funcţie publică de execuţie în cadrul aceleiaşi direcţii generale.
Actul administrativ a fost precedat de cererea reclamantului din aceeaşi dată, prin care acesta a solicitat aprobarea trecerii sale pe o astfel de funcţie.
Rezultă prin urmare, fără echivoc, că nu a existat o cerere de demisie a lui I.M.V. din funcţia publică de conducere formulată anterior şi că mutarea sa în funcţia de execuţie s-a făcut cu respectarea normelor juridice menţionate în cuprinsul actului administrativ contestat.
Din această cauză nici revenirea lui la o pretinsă cerere de demisie nu putea avea semnificaţia atribuită prin acţiunea precizată a reclamantului şi însuşită de curtea de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 în versiunea actualizată, modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de execuţie şi a funcţionarilor publici de conducere poate fi dispusă prin mutarea acestora funcţionari în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice.
Ţinând seama de această reglementare legală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se poate reţine nelegalitatea ordinului contestat, datorată unor cauze procedurale, respectiv nerespectării termenelor stabilite în cazul demisiei funcţionarilor publici, câtă vreme această modalitate de încetare a raportului de serviciu nu este aplicabilă şi nici nu poate fi asimilată situaţiei reclamantului, faţă de care, de altfel, nici nu s-a urmărit încetarea raportului de serviciu.
Pe de altă parte, declaraţiile martorilor A.M. şi D.S., audiaţi de instanţă, nu au forţa probantă necesară pentru a fundamenta concluzia primei instanţe referitoare la vicierea consimţământului reclamantului în momentul formulării cererii de mutare în funcţia publică de execuţie.
Ambii martori au precizat că nu au asistat la discuţia reclamantului cu preşedintele A.N.A.F. care a avut loc în biroul directorului executiv al Administraţiei Finanţelor Publice Craiova la data de 30 noiembrie 2006, iar depoziţiile lor se bazează pe fapte şi împrejurări care nu au fost percepute nemijlocit, personal.
În sfârşit, nu s-a făcut dovada viciului de consimţământ al reclamantului sub forma violenţei morale, ce se pretinde că a fost exercitată de preşedintele A.N.A.F. cu prilejul acelei discuţii şi care să constituie un motiv temeinic pentru anularea actului administrativ unilateral supus controlului jurisdicţional.
Ţinând seama de aceste considerente, precum şi de prevederile art. 304 pct. 9 şi 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa în sensul respingerii acţiunii precizate ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 88 din 8 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată iar pe fondul cauzei respinge acţiunea formulată de reclamantul I.M.V., ca neîntemeiată.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1107/2008. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 1110/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
