ICCJ. Decizia nr. 1153/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1153/2008
Dosar nr. 7481/59/2006
Şedinţa publică de la 19 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 4 noiembrie 2002, reclamanta SC R.M.S. SRL Reşiţa a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor şi SC C. SA Reşiţa, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 8 decembrie 1998 pentru suprafaţa de 7.982,40 m.p. teren.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara tabulară a terenurilor înscrise în C.F., iar societatea comercială pârâtă a obţinut în mod abuziv atestarea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe pe care nu a mai folosit-o de 3 ani.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu P.V. şi J.A., prin care au învederat că ei au fost adevăraţii proprietari tabulari ai terenului în litigiu şi că solicită, alături de reclamantă, căreia i-au donat suprafeţele respective, anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 252 din 24 iunie 2003, Curtea de Ape Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins acţiunea şi cererile de intervenţie în interes propriu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data emiterii certificatului de atestare, 8 decembrie 1998, reclamanta nu deţinea în proprietate suprafaţa de teren în litigiu, contractele de donaţie în baza căreia societatea a dobândit de la intervenienţi dreptul de proprietate fiind încheiate abia în anul 2001.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1827 din 7 mai 2004 prin care s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare pentru analizarea legalităţii emiterii certificatului contestat, reţinându-se că legea contenciosului administrativ nu impune sau condiţionează aprecierea legalităţii actului administrativ a cărui anulare se cere de momentul dobândirii dreptului subiectiv pentru a fi fost vătămat.
În fond după casare, Curtea de Apel Timişoara, a respins din nou acţiunea şi cererile de intervenţie.
Instanţa a reţinut că suprafeţele de teren înscrise în C.F. în proprietatea reclamantei prin donaţiile operate în anul 2001 sunt aceleaşi cu cele cuprinse în certificatul de atestare eliberat societăţii pârâte, cu o diferenţă de 310.40 m.p. Aceste terenuri, a mai constatat instanţa, au constituit P.A.T. aflată în patrimoniul SC C. SA fiind trecute în proprietatea statului prin expropriere, foştii proprietari, R.I., P.P. şi F.V. primind contravaloarea suprafeţelor, parţial prin schimb de terenuri, parţial prin echivalent bănesc.
Instanţa a mai reţinut că nu are de analizat dacă exproprierea a fost sau nu operată potrivit legii, ci doar dacă actul administrativ a fost emis conform H.G. nr. 834/1991. În acest sens, s-a constatat că eliberarea certificatului de atestare s-a bazat pe documentaţie completă, conformă prevederilor legale, reclamanta nejustificând o vătămare a drepturilor invocate, din moment ce a devenit proprietară tabulară ulterior emiterii actului.
Recursurile declarate de reclamantă şi de intervenienţi au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3973 din 14 noiembrie 2006 prin care s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.
S-a reţinut că instanţa de fond a ignorat îndrumările deciziei de casare, neprocedând la examinarea legalităţii actului administrativ . În acest sens, s-a decis completarea probei cu înscrisuri constând în actele normative ce au constituit titlul de proprietate al statului, precum şi refacerea expertizei topografice care să concluzioneze asupra destinaţiei actuale a terenurilor, urmând a se stabili fără echivoc dacă la data emiterii certificatului erau sau nu îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de H.G. nr. 834/1991.
În al doilea fond după casare, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 224 din 25 septembrie 2007 prin care a admis acţiunea şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de P.I., în calitate de moştenitor a defunctului P.V. şi de J.I. şi J.A.
Instanţa a dispus anularea certificatului de atestare cu privire la terenurile înscrise în C.F. nr. T.
Prin încheierea din 22 octombrie 2007, instanţa a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi în dispozitivul sentinţei, în sensul că extrasele C.F. se referă la localitatea Ţ. şi nu T. precum şi îndreptarea erorii conţinută la pag. 3 alin. ultim a considerentelor, în sensul că reclamanta a depus în susţinerea acţiunii contractele de donaţie în formă autentică şi nu de vânzare cumpărare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că Statul Român nu a devenit proprietarul terenurilor în litigiu prin expropriere, actul administrativ de autoritate – decretul nr. 302/1983 – nefiind dat publicităţii, astfel încât nici pârâta SC C. SA Reşiţa nu a dobândit dreptul de administrare directă la data emiterii certificatului de atestare.
Instanţa a constatat că terenurile în discuţie au fost proprietatea tabulară a numiţilor P.V. şi J.A. care au înstrăinat prin donaţie către reclamantă suprafeţele respective, cererile de intervenţie în interes propriu fiind întemeiate.
Privitor la acţiunea reclamantei s-a reţinut că aceasta a dovedit vătămarea adusă dreptului său de proprietate tabulară asupra terenurilor prin emiterea certificatului de atestare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta SC C. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a invocat faptul că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, pornind de la împrejurarea că decretul de aprobare a unor indicatori tehnici de investiţie – prin care s-a decis exproprierea terenurilor necesare construirii platformei auto- nu a fost publicat în M. Of. Acest aspect nu înseamnă însă că decretul nu a produs efecte juridice, terenul intrând în proprietatea statului şi fiind dat în administrarea directă a antecesorului pârâtei.
Pârâta a mai arătat că instanţa nu a ţinut cont de faptul că foştii proprietari persoane fizice au fost de acord cu exproprierea, fiind despăgubiţi şi nici de împrejurarea că societatea a fost constructor de buna credinţă, aspect reţinut şi în hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care s-a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că terenurile înscrise în C.F. T., au figurat iniţial în alte file C.F., fiind proprietatea numiţilor R.I., P.V. şi F.V., astfel cum rezultă din extrasele C.F. comuna Ţ., în care se consemnează şi faptul că la 9 martie 1998 nu intervenise nici o schimbare privind imobilele şi proprietarii. Aceleaşi terenuri au fost donate reclamantei în anul 2001.
A mai rezultat din probele dosarului că antecesoarea pârâtei a avut acest imobil în patrimoniu pentru constituirea P.A.T. în baza decretului nr. 302/1983 şi avizelor organelor administraţiei locale abilitate pentru scoaterea suprafeţelor respective din circuitul agricol, terenul fiind cuprins în certificatul de atestare atacat.
Curtea nu are de analizat în cadrul acestui litigiu de contencios administrativ dacă actul emis de Consiliul de Stat în 1983 este sau nu decret de expropriere, dacă a fost sau nu publicat în M. Of., respectiv dacă exproprierea a fost sau nu operată potrivit legii sau dacă ea a fost sau nu utilă.
Ceea ce trebuie verificat este legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 8 decembrie 1998, în favoarea pârâtei, respectiv dacă erau sau nu întrunite cumulativ cerinţele H.G. nr. 834/1991, respectiv dacă la data înfiinţării societăţii comerciale cu capital de stat terenul se afla în patrimoniul acesteia şi condiţia ca suprafaţa respectivă să fie necesară desfăşurării activităţii societăţii, conform obiectului de activitate.
Or, conform extraselor C.F. din 1995 şi 1998, la data înfiinţării SC C. SA, 14 ianuarie 1991, suprafeţele de teren în litigiu se găseau în proprietatea intervenienţilor şi respectiv a lui F.V. şi nu se aflau în patrimoniul societăţii comerciale pârâte.
De asemenea, nici cea de-a doua cerinţă impusă de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 nu era îndeplinită, nefăcându-se dovada că terenul ar fi fost necesar desfăşurării obiectului de activitate al pârâtei.
A mai rezultat din probele dosarului că societatea comercială a folosit suprafeţele respective până în anul 2000, când le-a abandonat, terenul reintrând în posesia proprietarilor persoane fizice, neavând relevanţă dacă acestea fuseseră sau nu despăgubite anterior anului 1989.
Această situaţie de fapt a fost stabilită fără echivoc şi în hotărârile judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea în revendicare iniţiată de reclamantă. În acel litigiu, instanţele au reţinut că reclamanta nu este numai proprietara tabulară a terenurilor revendicate, dobândite prin donaţie, dar deţine şi posesia acestora, iar pârâta s-a retras de pe perimetrul respectiv, uzând de dreptul constructorului de bună credinţă de a dezafecta lucrările executate şi procedând la demontarea gardului împrejmuitor şi a instalaţiei de iluminat.
În raport de cele expuse, Curtea constată că soluţia instanţei, de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru cele 3 suprafeţe de teren este legală şi temeinică, criticile formulate de pârâtă fiind neîntemeiate.
În consecinţă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA – Reşiţa împotriva sentinţei nr. 224/P.I. din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1152/2008. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1156/2008. Contencios → |
---|