ICCJ. Decizia nr. 1161/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1161/2008
Dosar nr. 9208/1/2007
Şedinţa publică de la 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 8 mai 2007, recurentul R.M. a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 878 din 22 martie 2007, pronunţată de aceeaşi instanţă, fără însă a motiva calea de atac exercitată.
După înaintarea cererii de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul a depus la această instanţă, la data de 15 ianuarie 2008, motivele de recurs, iar la termenul de la 21 februarie 2008 a solicitat repunerea în termen pentru motivarea recursului.
În susţinerea cererii de repunere în termen, recurentul – reclamant arată că nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal se datorează faptului că s-a îmbolnăvit grav şi a fost operat de inimă, ceea ce a impus numeroase internări în spital.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte urmează să respingă cererea de repunere în termen pentru motivarea recursului, deoarece – potrivit înscrisurilor depuse de recurent – ultima externare din spital s-a făcut la data de 8 august 2007, în timp ce motivele de recurs au fost depuse la data de 15 ianuarie 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Potrivit alin. (2) al art. menţionat, în cea de-a doua situaţie, actul de procedură se va îndeplinii în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, termen în care trebuie arătate şi motivele împiedicării.
Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar art. 303 din acelaşi cod stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Faţă de cele arătate mai sus, urmează a se respinge cererea de repunere în termenul de motivare a recursului şi admiţându-se excepţia nulităţii recursului, se va constata nulitatea acestuia, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul R.M.
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.
Constată nul recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 878 din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1160/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1164/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
---|