ICCJ. Decizia nr. 1156/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1156/2008
Dosar nr. 356/100/2007
Şedinţa publică de la 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Baia Mare la data de 2 februarie 2006, reclamanta SC A. SA Baia Mare a chemat în judecată, pârâta SC B.T. SRL Baia Mare, solicitând evacuarea acesteia din spaţiul proprietatea reclamantului, situat în Baia Mare, str. C.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat, în esenţă, că este proprietatea spaţiilor arătate, care au fost închiriate pârâtei la data de 28 decembrie 1993, precum şi că se consideră îndreptăţită să ceară rezilierea contractului, în condiţiile neachitării chiriei şi a cheltuielilor de regie pe o perioadă mai mare de două luni.
Prin sentinţa civilă nr. 3393 din 16 mai 2005, instanţa a admis acţiunea, dispunând evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat.
Împotriva hotărârii pronunţate în fond, a declarat apel pârâta, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş. În cuprinsul cererii prin care a fost declarat apelul a fost invocată şi excepţia de nelegalitate a actului administrativ prin care a fost înstrăinat spaţiul în litigiu, din proprietatea Consiliului Judeţean Maramureş – certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria din 13 iulie 1998, a actelor subsecvente, precum şi a deciziei nr. 40 din 30 iunie 1997 a delegaţiei permanente a Consiliului Judeţean Maramureş.
Excepţia de nelegalitate invocată de pârâtă a fost ridicată şi să faţă instanţei de apel care, la termenul de la 17 noiembrie 2006, a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, precum şi cele ale art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., sesizând secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a aceluiaşi Tribunal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată.
În cursul judecării excepţiei menţionate, pârâta a precizat că a înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 834/1991, precum şi că actele administrative a căror nelegalitate a fost invocată anterior, pe cale de excepţie, au fost emise în temeiul hotărârii de Guvern amintite, astfel încât orice viciu de legalitate care s-ar constata în privinţa acesteia, ar afecta, în egală măsură şi acele acte normative.
Totodată, pe timpul judecării excepţiei de nelegalitate, pârâta SC B.T. SRL a înţeles să cheme în judecată şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
La data de 2 octombrie 2007, Tribunalul Maramureş, a dispus suspendarea soluţionării excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 13 iulie 1998, precum şi a deciziei din 30 iunie 1997 a Delegaţiei Permanente a Consiliului Judeţean Maramureş, până la soluţionarea de către Curtea de Apel Cluj a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 834/1991, dispunând sesizarea acestei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 783/2007 din 19 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 834/1991, art. 1-8, invocată de SC B.T. SRL Baia Mare, în contradictoriu cu SC A. SA Baia Mare şi cu Consiliul Judeţean Maramureş, emitentul actului fiind Guvernul României.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Internelor şi reformei Administrative şi a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că H.G. nr. 834/1991 a fost emisă cu respectarea prevederilor constituţionale, precum şi ale Legii nr. 15/1990, hotărârea atacată organizând executarea acestei legi.
Astfel, Legea nr. 15/1990 a reglementat transformarea fostelor întreprinderi socialiste de stat în societăţi comerciale cu capital integral de stat, precizând că „inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale se fac în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului”.
În acest fel, instanţa de fond a reţinut necesitatea ca terenurile ce au fost în administrarea operativă directă a fostei întreprinderi socialiste de stat, a căror succesoare de drept sunt actualele societăţi comerciale şi care au fost incluse în patrimoniul acestora din urmă, să fie evaluată, emiţându-se actele pentru atestarea dreptului de proprietate, în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, dar legiferate prin Legea nr. 15/1990.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.I.R.A. s-a apreciat că partea care a invocat excepţia de nelegalitate nu a motivat în vreun fel necesitatea extinderii cadrului procesual, fără ca ministerul respectiv să fi fost parte la soluţionarea cauzei în fond sau să fi avut calitatea de emitent al vreunuia din actele administrative a căror nelegalitate a fost invocată.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii, s-a reţinut de către instanţa de fond că invocarea acestui mijloc de apărare era admisibil la momentul în care a fost depusă la dosar excepţia de nelegalitate.
Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal SC B.T. SRL Baia Mare, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea în întregime a sentinţei civile atacate şi rejudecarea cauzei.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că sentinţa recurată este criticabilă pe temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi motivarea instanţei are la bază o apreciere eronată a situaţiei de fapt) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii).
S-a arătat, sub primul aspect de critică a hotărârii atacate, că motivarea primei instanţe este neconcludentă, în condiţiile în care s-a menţionat că la pronunţarea soluţiei s-a luat în considerare faptul că prin Legea nr. 15/1990 fostele întreprinderi socialiste de stat au fost transformate în societăţi comerciale cu capital integral de stat şi că prin art. 19 al acestui act normativ s-a precizat în mod expres că întreg patrimoniul unităţilor economice transformate în societăţi comerciale se va face în condiţiile stabilite prin hotărâre de guvern.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a subliniat că s-a invocat încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituţia României din anul 1991 (intrată în vigoare la 8 decembrie 1991), potrivit cu care dreptul de proprietate precum şi creanţele asupra statului sunt garantate (teza I), urmând ca conţinutul şi limitele acestor drepturi să fie stabilite de lege (teza II).
Ori, instanţa de fond, a omis să analizeze teza a doua a alin. 1 şi a aplicat greşit legea, neobservând că şi conţinutul dreptului de proprietate se stabileşte prin lege.
S-a precizat, de către recurentă, că regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii intră în categoria legilor organice şi că raportul dintre legi şi hotărârile guvernului este deosebit de important, reprezentând în acelaşi timp o problemă complexă în sistemul de exigenţe normative. Problema apărută în prezenta cauză este legată de întrebarea dacă Guvernul poate sau nu, prin hotărârile sale, să procedeze la reglementarea unei relaţii sociale. Astfel, se considera întemeiat că legea constituie principalul izvor de drept oficial, celelalte având o natură derivată faţă de ea, existând astfel două tipuri de acte normative: propriu-zise (primare) şi derivate (secundare). Actele normative derivate (în cazul de faţă hotărârea de Guvern) sunt inferioare, ca autoritate juridică, faţă de legea adoptată de Parlament, dar au aceeaşi forţă juridică pentru destinatarii lor, ca şi legea.
Hotărârile Guvernului, s-a spus, nu pot fi izvoare ale dreptului constituţional deoarece nu pot reglementa relaţii sociale care a vizeze procesul puterii sau să creeze drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei.
Legea fundamentală are o forţă juridică superioară faţă de celelalte legi, forţă juridică ce este dată atât de conţinutul cât şi de forma diferită de adoptare şi modificare. Consecinţa acestei deosebiri este aceea că legile organice, ordinare şi celelalte acte normative - decrete, O.G., hotărâri, regulamente, ordine ale miniştrilor, trebuie să fie conforme cu constituţia.
Interpretarea sistematică este în măsură să ne dezvăluie regulile rezultând atât din litera, cât şi din spiritul Constituţiei, permite identificarea interdependenţei dintre dispoziţii, precum şi identificarea atât a regulilor generale, cât şi a excepţiilor (şi mai ales determinarea corectă a dimensiunilor lor). în lipsa unei asemenea interpretări, se izolează art. 41 şi mai ales alin. (1) din Constituţia din 1991, acestea fiind scoase din ansamblul constituţional, fapt ce permite interpretări eronate, uneori arbitrare.
Aşa fiind, s-a precizat, modificarea unei legi organice printr-o hotărâre de guvern contravine literei şi spiritului Constituţiei şi este o tehnică periculoasă pentru ordinea constituţională. Cei care admit, prin interpretare, posibilitatea Guvernului de a modifica legi organice printr-o Hotărâre de Guvern, nu îşi duc mai departe propriul raţionament şi să justifice (pe aceleaşi argumente) dreptul Guvernului de a modifica chiar legi constituţionale.
În cauză, Legea nr. 15/1990 a intrat în vigoare anterior Constituţiei României din anul 1991 iar H.G. nr. 834/1991 a intrat în vigoare la data de 20 decembrie 1991, ulterior Constituţiei din anul 1991 (intrată în vigoare la 8 decembrie 1991). Conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, emitentul H.G. nr. 834/1991 avea obligaţia să analizeze dacă dispoziţiile legii primare (Legea nr. 15/1991) contravin Constituţiei, dar o asemenea analiză nu a fost făcută.
Mai mult, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 7 din 2 martie 1993, însăşi instanţa de judecată, în scopul aplicării unei dispoziţii legale anterioare intrării în vigoare a Constituţiei , era obligată ca, în prealabil, pentru a stabili dacă această prevedere mai este în vigoare sau a fost abrogată, să determine măsura în care prevederea respectivă contravine Constituţiei.
Cererea condiţională a recurentei, depusă pentru termenul de judecată de azi, prin care a solicitat acordarea unui termen pentru a putea răspunde la întâmpinările formulate de intimaţi, a fost considerată, întrucât în cauză nu s-a îndeplinit acest act de procedură, ca fiind rămasă fără obiect.
Recursul este nefondat.
Prin art. 1 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale s-a stabilit ca fostele unităţi economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, să se organizeze şi să funcţioneze, pe viitor, sub formă de regii autonome sau societăţi comerciale.
În cazul societăţilor comerciale, s-a prevăzut prin art. 16 al legii că unităţile economice de stat, cu excepţia celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege, şi prin art. 17 că unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administraţiei locale de stat.
De asemenea, s-a stipulat prin art. 19 din acelaşi act normativ că inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale se fac în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului şi prin art. 20 alin. (1) că ,iniţial, capitalul social al societăţilor comerciale constituite potrivit art. 17 este deţinut integral de statul român sub formă de acţiuni sau părţi sociale, în raport cu forma juridică a societăţii şi va fi vărsat în întregime la data constituirii societăţii şi, prin art. 20 alin. (2), că bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.
H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, publicată în M. Of. nr. 259/20.12.1991, ce face obiectul excepţiei de nelegalitate invocată de recurenta SC B.T. SRL Baia Mare, dată în aplicarea prevederilor art. 19 şi 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, este - cum corect a reţinut şi instanţa de fond - legală.
Într-adevăr, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţia României adoptată în anul 1991 şi intrată în vigoare anterior adoptării actului administrativ normativ atacat, ci sunt aplicabile dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţia din 1991 potrivit cu care legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prescripţiilor legii fundamentale.
Dealtfel, cum s-a decis şi prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale -exempli gratia, Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, 19 şi 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi Decizia nr. 151 din 17 martie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 sus menţionată - nu există o incompatibilitate a textelor de lege criticate cu prevederile constituţionale. Dispoziţiile art. 18, 19 şi 20 din Legea nr. 15/1990, s-a spus, se integrează în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piaţă, sistem bazat pe proprietatea privată, opus sistemului economic centralizat pe care l-a înlocuit, sistem care se baza pe proprietatea de stat.
De asemenea, s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 18 şi 19 din Legea nr. 15/1990 au doar un caracter tehnic, prevăzând modul de înfiinţare a societăţilor comerciale, elementele obligatorii ale statutului acestora, obligativitatea înscrierii societăţii în registrul camerelor de comerţ şi industrie, precum şi inventarierea patrimoniului şi evaluarea capitalului social, operaţiuni care trebuie să respecte condiţiile stabilite prin hotărârea Guvernului. Or, aceste dispoziţii nu încalcă în nici un mod obligaţia statului de a ocroti proprietatea şi nici inviolabilitatea, în condiţiile legii, a proprietăţii private. Dimpotrivă, a precizat instanţa constituţională, anticipând aceste prevederi constituţionale, legiuitorul preconstituţional a creat cadrul legislativ pentru transformarea proprietăţii de stat în proprietatea privată a societăţilor comerciale, societăţi ulterior privatizabile, creând astfel premisele unei economii de piaţă.
Pe de altă parte, instanţa constituţională a mai stabilit că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale nu reprezintă, de asemenea, o încălcare a textelor constituţionale întrucât nu încalcă obligaţia statului de a ocroti proprietatea ci, dimpotrivă, au asigurat condiţiile legislative pentru exercitarea şi extinderea acestui rol, şi a reţinut, în final, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, că textele de lege criticate au rămas în vigoare, întrucât nu contravin Constituţiei.
În speţă, actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor art. 101 din Constituţia României din 1991, potrivit cu care Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercitarea conducerii generale a administraţiei publice, şi a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din aceeaşi lege fundamentală, care prevăd că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor.
Cu alte cuvinte, H.G. nr. 834/1991 a fost emisă cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, fiind dată în aplicarea art. 19 şi 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, adică în executarea unei reglementări primare, a unui act normativ superior.
În aceste condiţii, raportat la cele mai sus arătate, se reţine că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată, prin care a fost respinsă excepţia de nelegalitate a art. 1-8 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, este legală, urmând a se dispune, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC B.T. SRL Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 783 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată, fiind în culpă procesuală, la plata în favoarea intimatei SC A. SA Baia Mare a sumei de 714 RON cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.T. SRL Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 783/2007 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata a 714 RON cheltuieli de judecată către SC A. SA Baia Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1153/2008. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1157/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
