ICCJ. Decizia nr. 1166/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1166/2008
Dosar nr. 1216/2/2007
Şedinţa publică de la 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC N.M.G. SRL S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R. (în prezent M.A.D.R.) prin A.N.P.A., anularea notificării din 30 iunie 2006 şi repararea prejudiciului, în cuantum de 368.621 RON.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că, prin actul atacat, s-a denunţat în mod unilateral contractul de cesiune, apreciind că denunţarea unilaterală este nelegală, în speţă fiind posibilă numai o denunţare precedată de plata unei despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 1427 din 29 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei, anulând notificarea din 30 iunie 2006, în ceea ce priveşte măsura de reziliere a contractului de concesiune din 09 mai 2003. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de despăgubiri, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că adresa atacată stipulează în mod expres, în partea finală, că respectivul contract de concesiune se consideră reziliat de drept, începând cu data de 4 iulie 2006. Ca urmare, notificarea amintită a fost apreciată ca fiind un act administrativ prin care se tinde la anularea unui contract încheiat între părţi.
Instanţa fondului a mai reţinut că acţiunea formulată respectă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, Curtea de Apel Bucureşti, a apreciat că respectarea principiului simetriei în materia rezilierii actelor bilaterale impunea ca desfiinţarea unilaterală a contractului să fie făcută numai în condiţiile prevăzute în acest contract, în care se stipulau condiţiile denunţării unilaterale. Totodată, instanţa de fond a considerat că nu s-a făcut dovada existenţei unor interese majore, care să constituie condiţii pentru o denunţare unilaterală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.D.R. prin A.N.P.A.
Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, şi pct. 9, precum şi pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul a insistat pe susţinerea făcută în faţa primei instanţe în sensul că acţiunea formulată de SC N.M.G.I. SRL este inadmisibilă deoarece adresa din 30 iunie 2006 nu reprezintă un act administrativ, ci doar un act preparatoriu prin care societatea era convocată în vederea negocierii clauzelor contractuale, mai exact a elaborării unui act adiţional la contractul de concesiune.
În privinţa despăgubirilor solicitate de către intimata-reclamantă, recurentul a considerat ca legală şi temeinică soluţia Curţii de Apel.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat menţinerea sentinţei recurate, aceasta fiind legală şi corect argumentată în fapt şi în drept.
Examinând cauza prin prisma criticii enunţate de recurent şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată adresată instanţei de contencios administrativ s-a cerut anularea actului administrativ unilateral constând în notificarea din 30 iunie 2006 emisă de M.A.P.D.R. prin A.N.P.A., având ca obiect denunţarea contractului de concesiune din 9 mai 2003.
Abordarea judecătorului fondului atât în privinţa calificării actului cât şi a verificării legalităţii lui este corectă şi legală, stabilindu-se că natura juridică a acestui act este cea a unui act administrativ prin care se tinde la anularea unui contract încheiat între părţi din moment ce în finalul notificării în discuţie se stipulează în mod expres că se consideră reziliat de drept contractul de concesiune din 9 mai 2003, pentru motivele arătate şi care constituie obiectul concilierii prealabile fixate la 19 iulie 2006.
Actul a cărui anulare s-a cerut se circumscrie definiţiei date de legiuitor actului administrativ prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că este vorba doar de un act preparatoriu şi care nu produce, prin el însuşi, efecte juridice.
Efectul juridic ce urma să se producă era tocmai rezilierea contractului de concesiune încheiat între părţi, fiind fără importanţă, în examinarea legalităţii actului contestat, împrejurarea că în cele din urmă rezilierea nu a operat pentru că părţile au ajuns la un acord în vederea încheierii unui act adiţional la contractul de concesiune ce are ca obiect activitatea de valorificare a resurselor piscicole din domeniul public de interes naţional aflate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Faţă de cele arătate, critica recurentului se apreciază a fi neîntemeiată şi ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.D.R. prin A.N.P.A. împotriva sentinţei civile nr. 1427 din 29 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1165/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1167/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
