ICCJ. Decizia nr. 1174/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1174/2008
Dosar nr. 4534/2/2007
Şedinţa publică de la 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul G.L.A. a chemat în judecată pârâta C.N.P.A.D.A.S., solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale, reprezentând prima de concediu pe anii 2003-2005, actualizată cu rata inflaţiei.
De asemenea s-a solicitat acordarea de daune interese, potrivit art. 161 alin. (4) C. muncii.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că suspendarea prin acte normative ulterioare a acordării acestui drept încalcă normele constituţionale, reprezentând o restrângere nejustificată şi discriminatorie a unui drept fundamental.
Prin sentinţa civilă nr. 6804 din 27 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul G.L.A., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S., care a fost obligată la plata sumei de 3.865 RON cu titlu de primă de vacanţă pe anii 2003, 2004 şi 2005, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea privind daunele interese.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1226 din 4 mai 2007, a admis recursul pârâtei C.N.P.A.D.A.S., a casat în tot sentinţa atacată şi a trimis cauza spre soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a aceleiaşi instanţe, sub motivaţia că hotărârea atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material.
Procedând la judecarea cauzei, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2277 din 26 septembrie 2007, a admis în parte cererea reclamantului G.L.A., obligând pârâta C.N.P.A.D.A.S. la plata către reclamant a sumelor reprezentând prime de concediu aferente anilor 2003-2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, angajat în calitate de funcţionar public al autorităţii pârâte, are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că normele legale de suspendare, care nu mai erau în vigoare la data sesizării instanţei, contravin prevederilor constituţionale, întrucât dreptul la prima de concediu face parte din dreptul fundamental la muncă, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu. Suspendarea dreptului la prima de concediu nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării acestuia.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta C.N.P.A.D.A.S.
În cuprinsul recursului se arată că autoritatea recurentă nu putea încălca prevederile actelor normative referitoare la suspendarea dispoziţiilor privind acordarea primei de concediu şi, din acest motiv, obligarea la plată este greşită.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale arr.3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum şi prin art. 35 alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 365/29.05.2007.
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că, s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 2277 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1170/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1175/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
