ICCJ. Decizia nr. 1177/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1177/2008

Dosar nr. 380/42/2007

Şedinţa publică de la 20 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ la 5 februarie 2007, reclamantul B.L. a chemat în judecată C.J.P. Prahova, solicitând să se dispună obligarea pârâtei să-i acorde biletele de călătorie pe C.F.R. ce i se cuvin potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 105/1999.

Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că este beneficiarul drepturilor acordate potrivit Legii nr. 189/2000 şi Decretului-Lege nr. 118/1990, şi după ce în anul 2006 pârâta i-a acordat cu greutate indemnizaţia şi biletele de călătorie C.F.R. clasa I, iar în anul 2007 situaţia s-a repetat, pârâta refuzând să-i facă cunoscut actul normativ în temeiul căruia drepturile nu îi sunt respectate.

Prin sentinţa nr. 36 din 7 martie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta C.J.P. Prahova şi a respins acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs reclamantul B.L., care face obiectul dosarului de faţă.

În cuprinsul recursului declarat, recurentul critică sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, invocând următoarele motive:

-cu scrisoarea din 28 februarie 2006, pârâta C.J.P. Prahova a confirmat primirea petiţiei reclamantului cu precizarea că aspectele semnalate au fost reţinute, urmând să i se comunice la domiciliu soluţia adoptată;

-din cuprinsul Legii nr. 147/2000 şi Decretului – Lege nr. 118/1990 nu rezultă că persoanele care primesc drepturile prevăzute de aceste acte normative nu sunt îndreptăţite să primească şi beneficiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

La data de 14 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a dispus, prin încheiere, suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a faptului că, deşi legal citate, ambele părţi au absentat nejustificat şi nici nu au solicitat judecata în lipsă.

Contestaţia în anulare formulată de B.L. a fost soluţionată de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 767 din 3 decembrie 2007, dispunându-se scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.

Analizând actele şi lucrările dosarului urmează a se constata că, prin obiectul său, cauza nu se circumscrie unui litigiu de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Solicitarea reclamantului de a obliga pârâta să-i acorde biletele pe C.F.R. la care are dreptul – nu întruneşte elementele unui litigiu de contencios administrativ, ci pe ale unei obligaţii de a face.

În conformitate cu prevederile art. 1 C. proc. civ., toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege şi competenţa altor instanţe, sunt de competenţa judecătoriei.

Pentru motivele arătate, urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza instanţei competente – Judecătoria Ploieşti

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de B.L. împotriva sentinţei nr. 36 din 7 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1177/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs