ICCJ. Decizia nr. 1178/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1178/2008
Dosar nr. 697/42/2007
Şedinţa publică de la 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta R.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., în principal anularea hotărârii nr. 139 din 8 septembrie 2004, iar în subsidiar să se constate încetarea efectelor hotărârii de eliberare din funcţie, devenită caducă urmare intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că, la 8 septembrie 2004, Plenul C.S.M. a hotărât că nu mai îndeplineşte condiţia bunei reputaţii, prevăzută la art. 46 li.c) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.
A mai arătat că, ulterior acestei date, în care a fost audiată e C.S.M., a luat cunoştinţă de existenţa unei note interne a Direcţiei Organizarea Instanţelor din cadrul Ministerului Justiţiei, prin care se propunea înaintarea întregii documentaţii la C.S.M., pentru a se aprecia dacă magistraţii cărora le-a fost aplicată o sancţiune administrativă se mai bucură de o bună reputaţie, potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) lit. c) raportat la art. 92 alin. (1) lit. f) din Legea pentru organizarea judecătorească. La solicitarea de a i se prezenta un act e sesizare semnat de ministrul justiţiei, i s-a prezentat un document având ştampila cabinetului ministrului, pe care însă nu erau înscrise nici data emiterii şi nici numărul sub care a fost emis, reclamanta apreciind că lipsa acestor elemente conduce la nulitatea documentului menţionat şi, implicit, a hotărârii Plenului C.S.M., care s-a fundamentat pe acest document.
Reclamanta a mai susţinut că sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de magistraţi se analizează de C.S.M., în condiţiile prevăzute de lege, la sesizarea ministrului justiţiei, iar susţinerea că aplicarea unei acţiunii disciplinare conduce în mod automat la pierderea bunei reputaţii trebuie dovedită.
Totodată, reclamanta a arătat că hotărârea din 8 septembrie 2004 a C.S.M. a dovedit caducă, prin intrarea în vigoare, la 27 septembrie 2004, a Legii nr. 303/2004, care, la art. 100 alin. (1) prevede că magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a legii se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi.
La dosarul cauzei, înregistrat iniţial la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a fost conexat Dosarul nr. 1893/2005 înregistrat ca urmare a încheierii nr. 8 din 16 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie completul de 9 judecători, prin care s-a dispus scoaterea de pe rol a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva hotărârii din 08 septembrie 2004 a Plenului C.S.M.
Totodată s-a lărgit cadrul procesual cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti.
Prin încheierea din 5 decembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă, strămutând judecarea pricinii la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
La data de 4 iulie 2007, se stabileşte cadrul procesual doar în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., singura poate cu calitate procesuală pasivă şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat.
Prin sentinţa nr. 111 din 11 iulie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.A.M., în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., dispunând anularea hotărârii din 8 septembrie 2004, privind eliberarea din funcţia de magistrat a reclamantei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a considerat că este greşit a se generaliza că orice acţiune administrativă aplicată magistratului de către organele de cercetare penală conduce implicit la neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie, generând înlăturarea din magistratură.
În speţă, s-a apreciat că fapta săvârşită de reclamantă, care a determinat măsura înlăturării din magistratură nu a avut o mare rezonanţă şi nu a fost percepută ca o abatere gravă, reclamanta continuând să fie apreciată pozitiv, ca om şi ca profesionist.
Totodată, instanţa de fond a mai avut în vedere faptul că la audierea reclamantei în faţa C.S.M. nu i s-a făcut cunoscută propunerea de eliberare din funcţia de judecător, nu i s-a acordat un timp corespunzător pentru a-şi putea pregăti apărările, nerespectându-se o procedură clară, cu termene precise şi posibilitatea reală de formulare a apărării. Curtea de Apel Ploieşti, a mai reţinut şi existenţa unor vicii de formă, privind modalităţile de sesizare, precum şi vicii de procedură referitor la timpul avut la dispoziţie pentru pregătirea apărării.
S-a mai reţinut că eliberarea din funcţia de judecător s-a făcut la aproape patru ani de la săvârşirea faptei care ar fi atras pierderea bunei reputaţii, iar această faptă s-a produs într-un cadru intim şi nu într-un spaţiu public.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs în termen legal C.S.M., prin care s-a solicitat in baza dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi modificarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în sensul respingerii contestaţie formulate de intimata G.A.M. ca neîntemeiată.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că prima instanţă a interpretat greşii actul juridic dedus judecăţii, în sensul că a apreciat că este necesar a se efectua cercetarea prealabilă în cazul emiterii actului administrativ atacat. În speţă însă, nu este vorba de efectuarea cercetării prealabile, prevăzută de lege în cazul acţiunii disciplinare, potrivit dispoziţiilor art. 125 din Legea nr. 92/1992, republicată, deoarece eliberarea din funcţie nu a fost dispusă ca o sancţiune disciplinară.
Din interpretarea prevederilor art. 46 din legea menţionată rezultă că numai îndeplinirea cumulativă a condiţiilor enunţate face posibilă dobândirea calităţii de magistrat. Printre acestea lit. c) teza finală este inclusă şi cerinţa bunei reputaţii. Totodată, s-a subliniat de recurent că acesta cerinţă, de „bună reputaţie"; are caracter de continuitate, fiind necesar a fi îndeplinită, nu numai la momentul numirii in funcţie, ci pe tot parcursul exercitării profesiei de magistrat.
Art. 92 din acelaşi act normativ care stipulează în mod limitativ cazurile în care magistraţii pot fi eliberaţi din funcţie prevede la alin. (1) lit. f), că magistratul poate fi eliberat din funcţie dacă „nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 46 lit. a)-e)";. Îndepărtarea din funcţia de magistrat ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare este prevăzută în mod distinct la lit. d) a art. 92. Art. 46 din legea enunţată nu prevede o anumită procedură ce trebuie urmată pentru a se constata că un judecător nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile impuse pentru a avea calitatea de magistrat.
De asemenea, s-a arătat, atât art. 46 cât şi art. 92 nu sunt cuprinse la capitolul din lege care se referă la răspunderea disciplinară a magistraţilor.
În această situaţie, s-a apreciat de recurent că pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 46 din lege, C.S.M. nu era obligat să urmeze procedura instituită de art. 121-130 din Legea nr. 92/1992 privind răspunderea disciplinară a magistraţilor.
În concluzie, faptul că reclamanta a fost sancţionată de către instanţa penală cu o amendă administrativă, face să nu mai fie îndeplinită condiţia de „bună reputaţie";, ceea ce conduce automat la pierderea calităţii de magistrat, nemafiind deci necesară o procedură specială de constatare pentru a se lua măsura prevăzută de art. 92 alin. (1) lit. f) din legea în discuţie.
În sentinţa recurată se menţionează faptul că reclamanta a fost eliberată din funcţie fără a se respecta „o procedură cu termene clare şi cu posibilitatea reală de formulare a unei apărări, existând vicii de formă privind modalitatea de sesizare şi vicii de procedură privind timpul efectiv pus la dispoziţie între momentul înştiinţării şi data la care urma să fie audiată, dată la care s-a pronunţat chiar hotărârea de eliberare din funcţie";. Or, în acest sens, aşa cum s-a subliniat mai sus nu se poate vorbi despre vicii de formă şi vicii de procedură în adoptarea hotărârii din 8 septembrie 2004, câtă vreme legea nu prevede o anumită procedură de urmat pentru eliberarea din funcţie a unui magistrat care nu mai îndeplineşte cerinţele legale pentru a ocupa această funcţie.
S-a mai menţionat atât în acţiunea reclamantei, cât şi în sentinţa recurată prin modul în care a fost luată hotărârea contestată C.S.M. ar fi încălcat grav dreptul la apărare ai reclamantei. Astfel s-a invocat faptul că reclamanta nu fost înştiinţată decât cu 2 zile înainte de audierea sa în plenul C.S.M. şi că i s-a comunicat doar că urmează a fi audiată „în legătură cu aplicarea măsurii de scoatere de sub urmărire penală sau achitare şi aplicarea dispoziţiilor art. 181C. pen., magistraţilor în funcţie"; şi nu în legătură cu eliberarea sa din funcţia de magistrat pentru neîndeplinirea condiţiei „bunei reputaţii";.
Or, aşa cum rezultă chiar din contestaţia reclamantei, înregistrată la C.S.M. din 14 septembrie 2004, aceasta a aflat despre sesizarea Ministerului Justiţiei din data de 14 iulie 2004, prin care se solicita C.S.M. a se pronunţa dacă judecătorii cărora li s-a aplicat sancţiune administrativă în baza art. 181 C. pen. mai îndeplinesc condiţia de bună reputaţie pentru a mai putea rămâne în funcţia de magistrat, chiar „de a doua zi, din publicaţiile care au relatat evenimentul"; sub titluri de genul „infractorii din justiţie scapă cu amenzi administrative";, ori „11 magistraţi penali fac justiţie";.
Prin adresa din 23 august 2004, reclamanta a fost invitată pentru a fi audiată în plenul C.S.M. la şedinţa din 25 august 2004, în legătură cu aplicarea măsurii de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. magistraţilor în funcţie. Cu această ocazie s-a luat decizia de eliberare din funcţia de magistrat a altor 8 magistraţi aflaţi pe aceeaşi listă a Ministerului Justiţiei cu reclamanta, aspect intens mediatizat. Chiar dacă reclamanta nu a putut participa la această şedinţă a C.S.M., fiind în concediu legal, aşa cum rezultă din contestaţia reclamantei, aceasta avea cunoştinţă despre întreaga „procedură"; demarată de Ministerul Justiţiei, astfel că avea timp suficient să-şi pregătească apărarea.
Prin adresa din 06 septembrie 2004, reclamanta a fost invitată din nou la sediul C.S.M. pentru ziua de 8 septembrie 2004, pentru a fi audiată în plenul consiliului. Acesta invitaţie, ca şi precedenta, mai conţinea şi următoarea menţiune: „aveţi posibilitatea să consultaţi materialul care stă la baza acestei propuneri";.
Reclamanta avea posibilitatea ca, în urma studierii documentelor să solicite şi să administreze probe în cauză şi să formuleze apărări, ceea ce a şi făcut. într-adevăr, aşa cum arată şi reclamanta în contestaţie, prin intermediul unor note scrise prezentate înainte de audiere fiecăruia dintre cei 17 membrii ai C.S.M. şi-a „exprimat opinia cu privire la problemele de drept pe care le ridica sesizarea Ministerului Justiţiei, atât din punct de vedere procedural cât şi sub aspectul fondului situaţiei supuse analizei";. De aceea, în acest context, recurentul a considerat că reclamantei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare
Recursul este nefondat.
Prin hotărârea din 8 septembrie 2004 a C.S.M. s-a hotărât admiterea sesizării ministrului justiţiei şi drept consecinţă s-a dispus eliberarea din funcţia de magistrat a intimatei R.A.M., judecător la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 46 lit. c) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut, în considerentele hotărârii C.S.M., că s-a probat în cauză săvârşirea de acte de violenţă, de către intimată, asupra numitei G.B. şi pronunţarea unei hotărâri penale definitive prin care s-a dispus achitarea şi aplicarea unei amenzi administrative. Fapta a fost săvârşită cu vinovăţie şi, chiar dacă nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este de natură să afecteze grav cariera profesională, aducând atingere bunei reputaţii a intimatei contestatoare.
Or, a susţinut C.S.M., buna reputaţie constituie un ansamblu de elemente care conferă persoanei prestigiul necesar desfăşurării funcţiei de magistrat, iar doamna judecător R.A.M. nu se mai bucură de o bună reputaţie, din momente ce a încălcat dispoziţiile art. 46 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi regulile deontologice specifice profesiei de magistrat.
Prin încheierea din 16 mai 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători s-a dispus scoaterea de pe rolul instanţei supreme a contestaţiei formulate de judecătorul R.A.M. împotriva hotărârii din 8 septembrie 2004 a C.S.M. şi trimiterea dosarului cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.
S-a stabilit, prin încheierea de desesizare, că controlul judecătoresc asupra actului de admitere a sesizării ministrului justiţiei şi de eliberare a unui judecător din funcţia de magistrat, pe motiv că acel judecător nu mai îndeplineşte condiţiile generale pentru a fi numit în această funcţie, astfel cum ele erau prevăzute în art. 46 din Legea nr. 92/1992, este firesc să fie exercitat, o atare cerinţă fiind conformă cu reglementarea prin Constituţie a accesului liber la justiţie, precum şi cu principiu privind dreptul la un recurs efectiv, instituit prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
De asemenea, s-a adăugat că exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative, prin care C.S.M. admite sesizarea ministrului justiţiei şi dispune eliberarea din funcţia de magistrat a unui judecător pe motiv că acesta nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 46 din Legea nr. 92/1992, nu poate fi, însă, asigurată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie câtă vreme prin nici o dispoziţie a legii nu s-a prevăzut posibilitatea exercitării unei căi de atac, împotriva unor asemenea acte, la această instanţă.
În fine, s-a relevat că competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de R.A.M. revine nu completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ci instanţei de contencios administrativ, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În mod evident, la momentul emiterii hotărârii atacate, calificată aşadar de instanţa supremă ca având natura juridică a unui act administrativ, erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 92/1992, putea fi numit magistrat numai persoana care , printre alte condiţii, se bucura de o bună reputaţie, stabilindu-se totodată prin art. 92 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ că magistratul poate fi eliberat din funcţia pe care o deţine dacă nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 46 lit. a)-e) din lege, deci şi condiţia bunei reputaţii.
Condiţia „bunei reputaţii"; nu a fost definită de legiuitor, iar legea de organizare judecătorească nu prevedea o procedură prin intermediul căreia un magistrat putea fi eliberat din funcţie în cazul în care se invoca neîndeplinirea acestei condiţii, pe parcursul desfăşurării carierei de judecător sau procuror.
O procedură detaliată a fost prevăzută de lege în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor prin dispoziţiile art. 121-129 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, stabilindu-se că acţiunea disciplinară, în cazul abaterilor săvârşite de un judecător se exercită de către ministrul justiţiei în termen de 30 de zile de la data înregistrării actului de cercetare prealabilă a abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare, că este obligatorie efectuarea cercetării prealabile de către judecători având cel puţin acelaşi grad ierarhic cu judecătorul cercetat sau de inspectori generali ori de alte persoane asimilate magistraţilor din Ministerul Justiţiei şi că în cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei, cât şi orice alte date concludente. În cadrul aceleiaşi proceduri ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor magistratului cercetat sunt obligatorii, magistratul având dreptul de a cunoaşte toate actele cercetării şi de a solicita probe în apărare.
În context, sunt aplicabile - întrucât eliberarea din funcţie în cazul neîndeplinirii condiţiei legale a bunei reputaţii reprezintă în esenţă o formă de sancţionare - procedurile privind încetarea raporturilor de serviciu şi în cazul altor motive care nu sunt strict disciplinare, din Carta Europeană privind statutul judecătorilor, adoptată la Strasbourg la 8-10 iulie 1998, care recomandă reguli de urmat în cazul revocării dispuse în cadrul unei proceduri de felul celei prevăzute la pct. 5.1 din Cartă.
Or, prin pct. 5.1 din Carta Europeană privind statutul judecătorilor, s-a stipulat că încălcarea de către un judecător a uneia din îndatoririle expres stabilite prin statut nu poate fi sancţionată decât prin decizia, la propunerea, recomandarea sau cu acordul unui organ jurisdicţional sau a unei instanţe alcătuite cu cel puţin jumătate dintre judecătorii aleşi, în cadrul unei proceduri contradictorii în care judecătorul poate beneficia de asistenţa unui apărător. Gravitatea sancţiunilor aplicabile este precizată prin statutul judecătorilor şi aplicarea acestor sancţiuni este supusă principiului proporţionalităţii, urmând ca decizia de aplicare a sancţiunii pronunţate de o autoritate executivă, de un organ jurisdicţional sau de instanţa menţionată, să poată fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe superioare cu caracter jurisdicţional.
În aceste condiţii, este evident că aplicarea măsurii de eliberare din funcţia de judecător, pentru neîndeplinirea condiţiei „bunei reputaţii"; prevăzută la art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, nu se putea realiza decât cu respectarea unei anumite proceduri administrative, în cadrul căreia să se efectueze, în mod real şi efectiv, cu caracter prealabil, în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare, o cercetare a faptelor imputate magistratului, a împrejurărilor concrete în care s-au săvârşit aceste fapte şi a urmărilor acestora asupra reputaţiei judecătorului şi o verificare a gradului de vinovăţie a celui cercetat, de natură să creeze premisele unei analize obiective în procesul decizional de aplicare - întotdeauna cu luarea în considerare a principiului proporţionalităţii - a măsurii de eliberare din funcţie a magistratului, pentru neîndeplinirea condiţiei evocate.
În cazul intimatei contestatoare o atare procedură administrativă nu a fost urmată, principiile contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare fiind doar formal, şi nu efectiv, avute în vedere de recurentul C.S.M. cu prilejul examinării solicitării ministrului justiţiei înregistrată din 24 august 2004 prin care s-au transmis mai multe materiale referitoare la aplicarea împotriva unor magistraţi, printre care şi a intimatei, a dispoziţiilor art. 181 C. pen., şi a fost sesizat C.S.M. cu analiza oportunităţii menţinerii acestor magistraţi în funcţie, prin raportare la dispoziţiile art. 92 alin. (1) lit. f) şi art. 46 din Legea nr. 92/1992 republicată, modificată şi completată, privind îndeplinirea, de către magistraţi a condiţiei bunei reputaţii.
Într-adevăr, cum corect a reţinut instanţa de fond, în nici una din cele două adrese de invitare a contestatoarei la şedinţele C.S.M., respectiv adresele din 23 august 2004 şi din 6 septembrie 2004, nu s-a adus la cunoştinţa intimatei conţinutul sesizării ministrului justiţiei, în esenţă de eliberare din funcţie pe temeiul neîndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, ci în cuprinsul invitaţiei s-a precizat că un asemenea act s-a îndeplinit în vederea audierii în legătură cu aplicarea măsurii de scoatere de sub urmărire penală sau achitare şi aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. magistraţilor în funcţie.
Mai mult, la adoptarea măsurii de eliberare din funcţie a contestatoarei nu s-a respectat o procedură cu termene clare şi cu posibilitatea reală de formulare a unei apărări, existând vicii de procedură privind timpul efectiv pus la dispoziţie între momentul înştiinţării şi data la care urma să aibă loc audierea, la această ultimă dată pronunţându-se însăşi actul final, hotărârea de eliberare din funcţia de magistrat a intimatei.
Pe de altă parte, este de reţinut că, în condiţiile în care legiuitorul nu defineşte conţinutul sintagmei „ bună reputaţie";, atât ministrul justiţiei cât şi C.S.M. şi-au întemeiat propunerea, respectiv hotărârea de eliberare din funcţie pe motivul neîndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, în exclusivitate pe împrejurarea săvârşirii de către contestatoare, cu vinovăţie, a unei agresiuni fizice asupra numitei G.B. şi a aplicării pentru această faptă a unei amenzi cu caracter administrativ în condiţiile art. 181 C. pen., concluzionându-se că fapta în discuţie, fiind de natură să afecteze grav cariera profesională, aduse atingere bunei reputaţii a persoanei în cauză.
În realitate, aşa cum s-a arătat de altfel prin considerentele sentinţei curţii de apel, este nepotrivit a se statua, fără distincţie, în sensul că orice sancţiune administrativă aplicată unui magistrat conduce obligatoriu la neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie şi pe cale de consecinţă la eliberarea din funcţia de magistrat, fiind necesară dovada existenţa unei percepţii negative evidente a magistratului în opinia publică şi în societate, care să îşi aibă izvorul fie în faptul săvârşirii unei fapte singulare dar de o gravitate deosebită, fie în faptul întrunirii unui cumul de fapte de o anume gravitate.
Nu s-a avut în vedere, la pronunţarea hotărârii C.S.M. atacată cu contestaţie de intimata G.A.M., principiul proporţionalităţii şi actualităţii în aplicarea măsurii administrative, neluându-se în considerare circumstanţele referitoare la faptul că solicitarea eliberării din funcţia de magistrat s-a formulat mult după momentul săvârşirii acţiunii considerate ca aducând prejudicii bunei reputaţii (după aproape patru ani), când impactul în opinia publică era inexistent, precum şi cele privitoare la condiţiile concrete de comitere a faptei ce a atras aplicarea sancţiunii amenzii cu caracter administrativ, constând în ambianta unui cadru intim, într-o locuinţă, unde de fată erau numai câteva persoane şi nu un public larg. Or, aceste circumstanţe justifică concluzia că măsura eliberării contestatoarei din funcţia de judecător este disproporţionată în raport de gravitatea concretă a faptei calificate ca fiind determinantă pentru neîntrunirea, la momentul emiterii hotărârii C.S.M., a condiţiei bunei reputaţii prevăzută de art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de toate cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată, prin care s-a dispus anularea hotărârii din 8 septembrie 2004 a C.S.M. de eliberare a intimatei G.A.M. din funcţia de magistrat, este legală şi temeinică, împrejurare în care se va dispune, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului de declarat de C.S.M. împotriva sentinţei nr. 111 din 11 iulie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S.M. împotriva sentinţei nr. 111 din 11 iulie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1179/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
