ICCJ. Decizia nr. 1176/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1176/2008

Dosar nr. 1128/33/2007

Şedinţa publică din 20 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 30 august 2006, reclamantul U.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea Hotărârii nr. 20.217 din 28 februarie 2006, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat, în esenţă că a fost refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea Feleacu judeţul Cluj în localitatea Petroşani, judeţul Hunedoara, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după aplicarea Dictatului de la Viena.

Prin sentinţa civilă nr. 502/2006 din 20 noiembrie 2006,Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1485 din 9 martie 2007 a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea deciziei de casare s-a reţinut necesitatea admiterii probei testimoniale pe care instanţa fondului o încuviinţase, dar a păşit la judecarea cauzei fără a ţine seama de imposibilitatea prezentării martorilor propuşi şi nici de faptul că părţile nu solicitaseră judecarea în lipsă.

Prin sentinţa civilă nr. 435 din 21 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului U.V. a anulat Hotărârea nr. 20217 din 13 iulie 2006 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 21 mai 1941 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2006.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în mod suplimentar în cauză, potrivit indicaţiilor date în Decizia de casare, rezultă că reclamantul a făcut dovada faptului că a fost nevoit să părăsească împreună cu familia sa, localitatea de domiciliu, suferind prejudicii ca urmare a acestui fapt.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj. Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită, întrucât din declaraţia de martor depusă la dosar rezultă că reclamantul s-a refugiat din motive etnice în luna mai 1940, cu mult înainte de Dictatul de la Viena. Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).

Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.

În cauză se observă că, rejudecând cauza după casare, instanţa de fond a procedat în conformitate cuîndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, audiind un al doilea martor, cel ascultat în prima fază procesuală B.N. decedând între timp. De asemenea, a fost depusă la dosar sentinţa civilă nr. 447/2006 din 26 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin care fratelui reclamantului, U.A., s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată în perioada 21 mai 1941 - 6 martie 1945. Analiza materialului probator administrat evidenţiază că refugierea familiei reclamantului a avut loc în luna mai 1941 şi nu în 1940.

Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 435 din 21 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1176/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs