ICCJ. Decizia nr. 1383/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1383/2008
Dosar nr. 714/46/2007
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01 august 2007, reclamanta SC C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Judeţului Argeş, obligarea acestora de a-i răspunde la cererea înregistrată în data de 15 iunie 2007, sub nr. 80212, arătând că se află în imposibilitate de a formula contestaţie împotriva R.I.F. nr. 11211 din 10 aprilie 2006-prin care în mod nejustificat s-a stabilit o obligaţie suplimentară în sarcina sa de 619.747 lei.
Totodată a solicitat obligarea directorilor A.N.A.F. şi D.G.F.P. Argeş şi, după caz, a persoanei fizice vinovată de refuzul nejustificat de a comunica răspunsul, la plata sumei de 500 lei pe zi de întârziere, precum şi la recuperarea pagubei constând în lipsa de folosinţă a sumei de 619.747 lei, din luna mai 2006 la zi.
În motivarea cererii, reclamanta arată că refuzul părţilor de a rezolva cererea sa referitoare la dreptul de a contesta actul administrativ, respectiv Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006 şi a Deciziei de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 îi îngrădeşte dreptul de a se adresa justiţiei pentru recuperarea pagubelor suferite prin lipsa de folosinţă a sumei reţinute nejustificat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtele D.G.F.P. Argeş şi A.N.A.F. Bucureşti au invocat excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată arătând că aceasta a rămas fără obiect, în raport de împrejurarea că prin Decizia nr. 279 din 27 septembrie 2007 a fost soluţionată contestaţia reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 136/2006, decizie contestată de societate, şi formând obiectul unui Dosar separat, cu nr. 871/46/2007 pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
Prin sentinţa nr. 99/F-C din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 279 din 27 septembrie 2007 depusă la dosar, emisă de A.N.A.F., a fost soluţionată contestaţia formulată de societatea reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006 şi a deciziei de impunere emisă în baza acestuia, răspunzându-se totodată cererii petentului înregistrată la data 15 iunie 2007. A arătat instanţa, că reclamanta urmează să-şi valorifice drepturile prin contestarea acestui ultim act administrativ fiscal, ceea ce de altfel a şi făcut. Contestarea separată a Deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007 formează obiectul Dosarului nr. 871/46/2007, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, astfel încât pretenţiile din prezenta cauză nu mai apar ca fiind întemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C. SA, prin administrator D.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind astfel nejustificată respingerea cererii de suspendare pe care a formulat-o în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea celuilalt Dosar, cu nr. 871/46/2007.
Arată recurenta că instanţa de fond nu a făcut diferenţa între cele două acte pe care le-a atacat şi greşit a considerat că cele două dosare au obiecte similare, fiind astfel încălcate normele de procedură civilă.
A mai susţinut recurenta – reclamantă, printr-un al doilea motiv de recurs, că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că termenul de 45 de zile în care A.N.A.F. şi D.G.F.P. Argeş aveau obligaţia de a soluţiona cererea pe care a adresat-o nu are o natură imperativă, consecinţa acestei interpretări fiind limitarea accesului său liber la justiţie.
Recurenta a solicitat, pentru motivele de recurs astfel dezvoltate şi ulterior precizate în acelaşi sens, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., de criticile recurentei dar şi de apărările intimatei-pârâte, reţine că nu subzistă în cauză motive legale de modificare sau de casare a sentinţei atacate, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată, recurenta – reclamantă a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată intimata – pârâtă D.G.F.P. Argeş să-i răspundă la cererea sa înregistrată la data de 15 iunie 2007, sub nr. 80212, în raport de care nu se poate adresa pentru soluţionarea contestaţiei formulate împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006.
Corelativ acestui capăt de cerere, reclamanta a mai solicitat ca potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004, persoana care se face vinovată de refuzul nejustificat de a i se comunica răspunsul la respectiva cerere să fie obligată la plata de penalităţi pe zi de întârziere, ca şi la despăgubiri, în temeiul art. 18 lit. e) din acelaşi act normativ, respectiv lipsa de folosinţă a sumei de 619.747 lei din anul 2006, actualizată, cu daune morale.
După cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în condiţiile în care, încă de la primul termen de judecată s-a învederat că s-a răspuns cererii reclamantei - recurente prin emiterea Deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007, prin care s-a soluţionat practic contestaţia formulată chiar împotriva raportului de inspecţie fiscală şi că totodată, împotriva acestei Decizii nr. 279 din 27 septembrie 2007, s-a formulat o contestaţie separată ce formează obiectul unui alt dosar (Dosar nr. 871/46/2007 aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti), nu mai apar ca întemeiate cererile reclamantei-recurente, solicitarea sa principală fiind practic golită de substanţă legală câtă vreme actul cu privire la care s-a invocat un refuz de răspuns, a fost emis de autoritatea pârâtă competentă.
Nefondate sunt criticile recurentei în ceea ce priveşte modalitatea în care a fost soluţionată de către instanţă cererea suspendare, formulată în temeiul art. 244 pct. 1 din C. proc. civ., întrucât, corect s-a apreciat că date fiind obiectele diferite ale celor două dosare în discuţie, şi neîndeplinirea condiţiei dependenţei celor două cauze nu se impunea suspendarea cauzei de faţă pe temeiul legal invocat.
Totodată, Înalta Curte reţine că nu există nici o contradicţie între modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra acestei cereri de suspendare şi maniera în care a apreciat asupra cererilor cuprinse în acţiunea principală, după cum a susţinut recurenta - reclamantă invocând prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că nu pot fi primite nici criticile recurentei vizând modalitatea de interpretare de către instanţa de fond a prevederilor OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, întrucât instanţa de fond a dat o corectă interpretare textelor legale incidente.
Astfel, potrivit art. 70 alin. (1) şi alin. (2) din OG nr. 92/2003, termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor de către organul fiscal, este de 45 zile de la înregistrare, dar în măsura în care sunt necesare informaţii suplimentare în acest sens, acest termen poate fi prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
Rezultă astfel că legiuitorul nu a stabilit o durată fixă, invariabilă pentru termenul acordat organului fiscal, fiind evident că în astfel de condiţii nu se poate reţine caracterul imperativ al acestuia.
În fine, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod just a apreciat, în ceea ce priveşte capetele subsidiare de acţiune, arătând că recurenta-reclamantă, în măsura în care va dori, îşi poate valorifica respectivele drepturi în cadrul acţiunii ce formează obiectul Dosarului nr. 871/46/2007, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, privind contestarea Deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007, emisă la scurt timp faţă de data introducerii acţiunii din cauza de în raport (24 august 2007).
Faţă de cele mai sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA, prin administrator D.G., împotriva sentinţei nr. 99/F/C din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1181/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1387/2008. Contencios → |
|---|
