ICCJ. Decizia nr. 1189/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 1189/2008
Dosar nr. 11217/1/2007
Şedinţa publică de la 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 decembrie 2007, B.D.M. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi al dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei să constate că a dobândit acest grad prin transferul în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti (structură denumită în continuare Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism).
În motivarea recursului, recurenta B.D.M. a arătat următoarele:
- prin Hotărârea nr. 115 din 30 martie 2005 a Plenului C.S.M. a fost transferată de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti – structură specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- transferul său a fost făcut conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată şi reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect ca şi promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau examen;
- prin numirea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform dispoziţiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în exercitarea funcţiei în care a fost numită, îndeplineşte acte ce intră în competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
În susţinerea motivelor de recurs, recurenta B.D.M. invocă practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, (deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007), precum şi Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 616 din 21 septembrie 2006.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, invocând următoarele argumente în susţinerea legalităţii Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. prin care a fost respinsă cererea recurentului de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
- recurenta a fost numită la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- este necesar să se facă distincţie între „numirea” procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţii pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite;
- deşi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţă, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială;
- promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;
- astfel fiind, numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar conform dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;
- dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive;
- procurorii numiţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism revin, la încetarea activităţii, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- împrejurarea că sunt salarizaţi pe perioada îndeplinirii funcţiei la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Analizând recursul formulat de B.D.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 54 de procurori de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, recurenta B.D.M. fiind menţionată la poziţia nr. 1 în enumerarea din hotărâre.
În motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reţinut în esenţă, următoarele:
- procurorii vizaţi de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel şi nu au susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în condiţiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004;
- prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent” şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale”;
- faptul că procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt salarizaţi corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
În esenţă, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului B.D. care a fost transferată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Este necontestat faptul că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând în mod expres şi fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora:
„Art.1. alin. (1) prin prezenta lege se înfiinţează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.
De asemenea, este necontestat faptul că numirea şi transferul procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) dispoziţii cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, recurenta B.D.M. a fost transferată în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin Hotărârea nr. 115/2005 a Plenului C.S.M., şi avizului favorabil de numire în funcţie emis de secţia pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
Rezultă aşadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumite conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).
Aceleaşi necesităţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism explică şi existenţa în cadrul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a serviciilor şi birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competenţe sau grade diferite, deoarece ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi structuri, şi anume Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de numire a procurorilor în cadrul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”.
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări – instituţii care nu se confundă cu „numirea”în funcţie sau „transferul”).
Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat iniţial prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 484/2005, în prezent fiind adoptat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09 martie 2006, care a şi abrogat-o pe prima, stabileşte că „transferul nu poate fi aprobat decât la o instanţă sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze”.
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. De asemenea Hotărârea nr. 616 din 21 septembrie 2006 a Plenului C.S.M., prin care unui procuror i se recunoaşte gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile transferului, a stabilit că „transferul unui magistrat operează definitiv, fiind echivalent cu numirea sau avansarea într-o funcţie superioară de execuţie”.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost transferată, conform dispoziţiilor Legii 303/2004 şi cu respectarea condiţiilor legii speciale (Legea nr. 508/2004), la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi sau transferaţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, structură similară Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene”.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurentă, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate art. Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
- rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei” (Zielinski şi Pradal & Gonzalez şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/94, §59; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98);
- cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39);
- invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casa.ţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o priveşte pe recurenta B.D.M., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o priveşte pe recurentă, va admite cererea acesteia şi îl va obliga pe intimat să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.D.M., împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată, în ceea ce o priveşte pe recurenta B.D.M.
Admite cererea formulată de B.D.M. de recunoaştere a gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1188/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1190/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
---|