ICCJ. Decizia nr. 1194/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1194/2008
Dosar nr. 601/2/2007
Şedinţa publică de la 21 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii F.M., M.B., S.C.M.C., G.G., T.V., L.L., M.I., T.V., F.M., Ş.I., N.L. şi D.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, I.G.P.R., D.G.P.M.B., I.P.J. Ilfov şi Ministerul Economiei şi Finanţelor obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004-2006 actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective iar Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii sumelor cuvenite.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt funcţionari publici cu statut special în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – D.G.P.M.B., iar Legea nr. 188/1999 prevede că „Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat”.
Ulterior, printr-o serie de ordonanţe şi legi respectiv art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu.
În fine, se mai arată că normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 şi ale art. 53 din Constituţia României.
D.G.P.M.B. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive referitor la reclamanţii D.G. şi N.L. şi pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Pârâtul I.G.P.R., prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, formulând o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Prin Încheierea din 212 martie 2007 a fost respinsă excepţia invocată de pârâtul I.G.P.R.
Prin sentinţa civilă nr. 1954 din 18 iulie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive invocată de pârâta D.G.P.M.B. în ceea ce priveşte pe reclamanţii D.G. şi N.L. şi pe cale de consecinţă: a respins acţiunea reclamanţilor D.G. şi N.L. în contradictoriu cu pârâta D.G.P.M.B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis acţiunea reclamanţilor F.M., M.B., N.L., S.C., M.C., D.G., G.G., T.V., L.L., M.I., T.V., L.L., F.M., Ş.I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov cu precizarea de la ordinul 1 în ce priveşte pârâtul D.G.P.M.B. şi în consecinţă, a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a primelor de concediu pe anii 2004, 2005 şi 2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective; a obligat pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor să cuprindă în bugetul propriu sumele respective; a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, şi pe cale de consecinţă a obligat chematul în garanţie, să vireze către Ministerul Administraţiei şi Internelor sumele necesare plăţii primelor de concediu.
Prin încheierea pronunţată la data de 21 martie 2007, a fost respinsă excepţia invocată de pârâtul I.G.P.R.
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţiile invocate de pârâţi, Curtea a reţinut următoarele:
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de D.G.P.M.B. în contradictoriu cu reclamanţii D.G. şi N.L., aceasta este întemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.
Or, în cauza dedusă judecăţii, D.G.P.M.B., în ce priveşte cererea celor doi reclamanţi, nu poate avea calitatea de pârât, aceştia neavând raporturi de serviciu cu pârâta.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, aceasta urmează a fi admisă, fiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 60 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice.
Pe fondul pricinii,Curtea, analizând probele administrate în cauză, retine că reclamanţii au făcut dovada calităţii de funcţionari publici, cu statut special aceştia desfăşurându-se activitatea în cadrul instituţiei publice pârâte.
Pe baza interpretării dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea de Apel Bucureşti, a constatat că acţiunea este întemeiată, în ce priveşte primele de concediu pentru următoarele considerente:
Conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, „funcţionarul public, are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat";.
Prin O.U.G. nr. 33/2001 aplicarea prevederilor legale sus menţionate a fost suspendată, termenul de suspendare fiind prelungit succesiv prin legi ale bugetului ulterioare, până la 31 decembrie 2006.
Instanţa de fond a reţinut că măsura suspendării drepturilor salariale nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, ci cu lipsa temporară a dreptului însuşi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii N.L. şi D.G. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând-o pentu nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivare recurenţii D.G. şi N.L. au arătat că în mod greşit instanţa de fond le-a respins acţiunea având în vedere întâmpinarea formulată de D.G.P.M.B. potrivit căreia această instituţie nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte pe reclamanţi întrucât reclamantul D.G. a fost încadrat la D.G.P.M.B. la data de 20 iulie 2005 iar reclamantul N.L. a fost încadrat la D.G.P.M.B. la data de 15 ianuarie 2006.
Reclamanţii apreciază că instanţa de fond trebuia să soluţioneze cererea lor prin obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând prima de vacanţă pentru anii 2005 şi 2006 pentru D.G. şi pentru anul 2006 către N.L., având în vedere că aceştia au început raporturile de muncă la data de 20 iulie 2005 şi respectiv 15 ianuarie 2006.
Ministerul Economiei şi Finanţelor critică hotărârea instanţei de fond şi invocă în motivare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie - Ministerul Economiei şi Finanţelor arătând că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că poate fi obligat ca şi chemat în garanţie să vireze către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative fondurile necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamanţi.
Se arată că pronunţarea unei hotărâri prin care Ministerul Economiei şi Finanţelor să fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Internelor ar duce la nesocotirea Legii nr. 500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară şi totodată ar pune instituţia în imposibilitatea executării acestei hotărâri (decizia finala privind conţinutul bugetului nu aparţine instituţiei). Aceasta este şi raţiunea pentru care la art. 5 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 386/2006 se prevede că ";În îndeplinirea atribuţiilor sale, Ministerul Economiei şi Finanţelor este autorizat să refuze cererile de finanţare de la bugetul de stat, de suplimentare şi de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condiţiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare";.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 500/2002, ";Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi legilor anuale iniţiale, cu excepţia termenelor din calendarul bugetar”.
Responsabilitatea Ministerului Economiei şi Finanţelor se limitează la faza de proiect bugetar.
În altă ordine de idei, se precizează că între reclamanţi şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, sau între Ministerul Internelor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în garanţie a acestuia.
Se apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, instanţa de fond neavând în vedere prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, care stabilesc, pe de o parte că, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 500/2002, ";Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi legilor anuale iniţiale, cu excepţia termenelor din calendarul bugetar”.
Este cert că între reclamanţi şi Ministerul Economiei şi Finanţelor nu există nici un fel de raporturi juridice sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a acestei instituţii în calitate de pârât.
Instanţa de fond greşit a admis cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor, întrucât nu există un temei juridic pentru stabilirea răspunderii administrative a acestui minister faţă de recurenta-reclamantă, intimata-pârâtă sau faţă de intimata – reclamantă.
Cât priveşte instituţia chemării în garanţie, aceasta se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine tuturor celor care transmit altora un drept subiectiv dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros.
În cauza de faţă nu se justifică incidenţa instituţiei arătate, adică a chemării în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor nefiind îndeplinite cerinţele art. 60-63 C. proc. civ.
Pretenţiile reclamanţilor solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul şi va fi modificată sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Cât priveşte recursul declarat de reclamanţii N.L. şi D.G., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente.
Potrivit întâmpinării depuse de către D.G.P.M.B., recurentul D.G. a fost încadrat la D.G.P.M.B. la 20 iulie 2005, iar recurentul N.L. a fost mutat la D.G.P.M.B. la data de 15 ianuarie 2006.
Faţă de această împrejurare, instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea reclamanţilor întrucât atâta vreme cât au existat raporturi juridice între această instituţie şi reclamanţi, D.G.P.M.B. era obligată la plata primelor de concediu calculată de la data angajării acestora.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursurile şi va obliga pârâţii la plata primelor de concediu pentru anul 2006 şi respectiv 2005 şi 2006 pentru reclamanţii N.L., D.G., şi va respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de N.L., D.G. şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei nr. 1954 din 18 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite şi acţiunea reclamanţilor N.L. şi D.G. şi obligă pârâţii să plătească primele de vacanţă pentru N.L. prima corespunzătoare pentru anul 2006 şi pentru D.G. prima corespunzătoare pentru anul 2005 şi pentru anul 2006.
Respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1190/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1197/2008. Contencios → |
|---|
