ICCJ. Decizia nr. 1196/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1196/2008
Dosar nr. 2731/2/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti reclamantul S.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Finanţelor obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004-2005 actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective iar Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii sumelor cuvenite şi obligarea Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în solidar la plata drepturilor băneşti ce i se cuvin cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază aferent perioadei 1 ianuarie 2005-28 februarie 2005 conform art. 6 din OG nr. 38/2003.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este funcţionar public în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, iar Legea nr. 188/1999 prevede că „Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, printr-o serie de ordonanţe şi legi respectiv art. 3 alin. (1) din OUG nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu.
În fine, se mai arată că normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 şi ale art. 53 din Constituţia României.
Deşi dreptul salarial era reglementat în mod expres nu a beneficiat de aplicarea acestor prevederi legale, în condiţiile unor amânări succesive. În acest sens conform art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor: pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţa naţională în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Prin sentinţa civilă nr. 1958 din 18 iulie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului S.D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Finanţelor în ceea ce priveşte prima de concediu pe anii 2004 şi 2005, a obligat pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti la plata către reclamant a primelor de concediu pe anii 2004 şi 2005, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective; a obligat pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor să cuprindă în bugetul propriu sumele respective; a obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să vireze în contul Ministerului Administraţiei şi Internelor fondurile necesare plăţii primei de vacanţă pe anii 2004 şi 2005, a admis capătul doi din acţiune privind sporul de fidelitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul în calitate de funcţionar public are dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, a mai reţinut că, reclamantul are drept salarial suplimentar cuvenit cu titlu de spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, fapt stabilit şi prin OMAI nr. 132 din 2 decembrie 2004.
Prin OUG nr. 33/2001 aplicarea prevederilor legale sus menţionate a fost suspendată, termenul de suspendare fiind prelungit succesiv prin legi ale bugetului ulterioare, până la 31 decembrie 2006.
Instanţa de fond a mai reţinut că măsura suspendării ambelor drepturi salariale nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, ci cu lipsa temporară a dreptului însuşi.
Dreptul la prima de concediu şi sporul de fidelitate au fost acordate prin legea care a intrat în vigoare la data de 8 ianuarie 2000 şi care nu a fost abrogată până în prezent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
În cadrul motivelor de recurs formulate a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului faţă de recurent, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
În susţinerea acestei excepţii s-a arătat că obligarea acestei autorităţi la alocarea fondurilor către Ministerul Internelor ar însemna nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară.
Recurentul a precizat că are atribuţii în elaborarea bugetului de stat, dar în funcţie de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesităţile estimate pentru anul respectiv şi, în principal, ţinând cont de priorităţile stabilite de Guvern.
A arătat că bugetul de stat este aprobat prin lege organică, astfel încât pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă şi conţinut, ar reprezenta o imixtiune în activitatea legislativă şi o încălcare a dispoziţiilor art.1 alin.4 din Constituţia României, care consacră principiul separaţiei puterilor în stat.
De asemenea, a precizat că între recurentul-pârât şi intimatul-reclamant nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea sa în judecată.
Pe fondul recursului, a solicitat admiterea acestuia şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului, întrucât sporurile respective nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituţie, iar acordarea primelor respective a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.
Înalta Curte, analizând motivele invocate, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale aplicabile cauzei, constată întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Economiei şi Finanţelor şi urmează să o admită.
Pentru considerentele ce vor urma, recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor va fi admis, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată în parte hotărârea atacată şi va fi respinsă acţiunea reclamantului faţă de această parte, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate vor fi menţinute, întrucât situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile au fost corect reţinute de instanţa fondului, astfel încât concluzia instanţei este corectă, în sensul că reclamantul este în drept să primească sporul de fidelitate şi prima de vacanţă, pentru perioadele mai sus arătate.
Critica formulată de recurent cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive este întemeiată, întrucât cererea de chemare în judecată a recurentului vizează plata unor drepturi salariale, care nu pot fi acordate decât de angajator, conform raporturilor de serviciu stabilite între aceste părţi.
De altfel, noua lege a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, defineşte contenciosul administrativ în art. 2 alin. (1) lit. c) ca fiind „activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea , după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a emis niciun act administrativ de natură să-i producă o vătămare reclamantului într-un drept sau interes legitim, situaţie care ar fi legitimat chemarea acestei părţi în proces.
Atribuţiile acordate Ministerului Economiei şi Finanţelor în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către un funcţionar al altui minister, ordonator principal de credite, raporturile de serviciu existând exclusiv între reclamant şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul şi va fi modificată în parte sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei nr. 1958 din 18 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1195/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1202/2008. Contencios → |
|---|
