ICCJ. Decizia nr. 1269/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1269/2008

Dosar nr. 796/ 32/2007

Şedinţa publică din 26 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 112 din 17 septembrie 2007 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D.C. în contradictoriu cu C.E.P.H.A. Bacău.

În motivarea sentinţei se reţine că reclamantul a solicitat anularea certificatului de încadrare în grad de handicap cu din 9 mai 2007 emis de pârâtă, întrucât în mod greşit i s-a acordat gradul de handicap mediu, în loc de cel de handicap accentuat.

Instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 13 alin. (4) şi 5 din OG nr. 14/2003 privind înfiinţarea A.N.P.H., în sensul că nu a contestat certificatul de handicap la C.E.P.H.A. Potrivit reglementării menţionate, numai Decizia emisă de această autoritate poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul D.C.D., susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, deoarece nu s-a ţinut seama de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 210 din 6 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care i s-a recunoscut încadrarea deficienţei sale ca fiind „deficienţă funcţională accentuată", în loc de „deficienţă funcţională medie".

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat, motiv ce se încadrează în prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

În speţă, instanţa de fond a respins în mod corect acţiunea reclamantului ca urmare a invocării unei excepţii de procedură, întemeiată pe prevederile imperative ale art. 13 alin. (4) şi alin. (5) din OG nr. 14/2003 privind înfiinţarea A.N.P.H.; potrivit acestor prevederi certificatele de handicap emise de C.J.E.P.H. se pot contesta în termen de 30 de zile de la comunicare la C.S.E.P.H., care funcţionează în structura A.N.P.H., iar deciziile emise de Comisia Superioară pot fi atacate în instanţă, potrivit Legii contenciosului administrativ.

Întrucât reclamantul - recurent nu a parcurs această procedură, instanţa de fond a respins în mod corect acţiunea ca inadmisibilă, fără a mai analiza apărările de fond invocate în acţiune.

Cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul D.C.D., prin curator D.C. împotriva sentinţei nr. 112 din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1269/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs