ICCJ. Decizia nr. 1422/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1422/2008
Dosar nr. 8859/2/2006
Şedinţa publică din 3 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 782 din 19 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu pârâta C.S.A., solicita anularea Deciziei pârâtei nr. 113359 din 05 septembrie 2006, de sancţionare a reclamantei cu amendă de 0,5% din capitalul social, conform art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins cererea reclamantei privind înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment scris şi a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. a) din OG nr. 2/2001, coroborat cu art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, dispunând modificarea art. 1 din Decizia de sancţionare nr. 113359 din 05 septembrie 2006, în sensul stabilirii limitei maxime a amenzii contravenţionale la 100.000 RON.
De asemenea, a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare, invocată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, următoarele:
Actul administrativ atacat este Decizia de sancţionare nr. 113359 din 05 septembrie 2006 emisă de pârâta C.S.A., ca urmare a controlului inopinat efectuat la societatea reclamantă SC O. SA, ocazie cu care a fost întocmit şi procesul verbal de constatare nr. 132288 din 03 august 2006, semnat cu obiecţiuni.
Controlul efectuat de organele de specialitate ale autorităţii pârâte a avut ca obiect verificarea activelor lichide ale societăţii în perioada mai - iunie 2006.
Decizia de sancţionare nr. 113359 din 05 septembrie 2006 a fost emisă conform dispoziţiilor art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptul că, în balanţele analitice de verificare întocmite de societate pentru datele de 31 mai 2006 şi 30 iunie 2006, nu sunt înregistrate distinct:
- conturile curente deschise de societate pe fiecare instituţie de credit (banca) şi/ sau valute, societatea având în balanţele analitice doar 2 conturi sintetice alocate pentru disponibilităţile totale aflate în conturile curente, ceea ce nu permite analizarea concordanţei dintre disponibilităţile existente în conturile societăţii şi disponibilităţile raportate către C.S.A.;
- societatea nu a respectat prevederile art. 18 alin. (1) din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor (R.C.A.) de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurărilor, puse în aplicare prin Ordinul nr. 3108/2004, neevidenţiind prime de asigurare R.C.A.;
- depozitele bancare constituite de societăţi în lei sau devize pe termen de până la un an sunt reflectate în conturi sintetice alocate depozitelor bancare pe termen lung sau în conturi cu aceeaşi numerotare, dar cu denumire diferită, fapt ce a condus la raportarea eronată a valorii dobânzilor aferente.
Pentru aceste fapte, reclamanta a fost sancţionată cu amendă de 0,5% din capitalul social, conform art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, care sancţionează cu amendă, de la 0,5% până la 1% din capitalul social, „săvârşirea cu intenţie sau din culpă, prin comisiune sau omisiune, a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (2)". Or, în conţinutul prevederilor alin. (2), la care face trimitere alin. (3), mai sus citat, se regăseşte, la lit. f), fapta constând în „încălcarea, în orice mod, de către asigurător/reasigurator .. a obligaţiilor privind ţinerea evidenţelor şi transmiterea rapoartelor prevăzute de lege şi/sau de normele adoptate în aplicarea acesteia".
Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 stabileşte că „Asigurătorul are obligaţia să conducă evidenţa contabilă şi operativă care să permită întocmirea rapoartelor cerute de C.S.A. şi analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări, în scopul de a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabilă".
Astfel, reţine instanţa de fond, nu se poate susţine că reclamanta a fost sancţionată fără a cunoaşte ce fapte îi sunt imputabile, de vreme ce acestea i-au fost aduse la cunoştinţă detailat, prin conţinutul considerentelor deciziei atacate.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a apreciat că excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare, întemeiată pe art. 17 din OG nr. 2/2001, este nefondată.
În ce priveşte cererea reclamantei de anulare a deciziei de sancţionare, instanţa de fond a reţinut că faptele enumerate în procesul - verbal de constatare şi evidenţiate în Decizia de sancţionare au fost săvârşite, că ele constituie contravenţie, potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. f), coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, şi Normelor puse în aplicare prin Ordinele preşedintelui C.S.A. nr. 3110/2003, nr. 3111/2003 şi nr. 3117/2005. Aşadar, apreciază prima instanţă, sancţiunea amenzii se justifică, fapta fiind săvârşită din culpă, întrucât reclamanta nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii, de vreme ce avea obligaţia, potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, să-şi conducă astfel evidenţa contabilă şi operativă, încât să permită întocmirea rapoartelor cerute de autoritatea pârâtă şi analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru realizarea scopului înfiinţării C.S.A.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a respins ca nefondate susţinerile reclamantei privind netemeinicia constatărilor C.S.A., apreciind ca nefondată cererea privind anularea deciziei de sancţionare cu amendă.
Cu privire la cererea de înlocuire a sancţiunii aplicate, prima instanţă a constatat că aplicarea sancţiunii avertismentului scris ar fi o sancţiune mult prea blândă în raport cu faptele săvârşite de reclamată, respingând această cerere ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a apreciat, însă, ca fiind justificată cererea formulată de reclamantă cu privire la incidenţa în cauză a tezei finale a lit. c) a alin. (3) al art. 39 din Legea nr. 32/2000 şi, făcând aplicaţiunea principiului proporţionalităţii sancţiunii, raportat la faptele săvârşite, a procedat la modificarea cuantumului amenzii aplicate, dispunând modificarea art. 1 din Decizia de sancţionare atacată.
În acest sens, instanţa de judecată a avut în vedere prevederile legale sus menţionate, potrivit cărora „în cazul în care prin aplicarea acestor amenzi (cele prevăzute de Legea nr. 32/2000) se depăşeşte limita maximă prevăzută pentru amenzi în legea-cadru care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, se va aplica aceasta (OG nr. 2/2001), precum şi prevederile art. 8 alin. (2) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, conform cărora limita maximă a amenzii contravenţionale este de 250.000 lei iar limita maximă nu poate depăşi un miliard de lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi Ordonanţă.
Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a reţinut că, întrucât amenda, în speţă, este stabilită prin Legea nr. 32/2000, sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din OG nr. 2/2001, impunându-se modificarea art. 1 din Decizia de sancţionare nr. 113359 din 05 septembrie 2006, în sensul stabilirii limitei maxime a amenzii contravenţionale la un miliard lei (100.000 lei RON).
De asemenea, ţinând seama de capitalul social al societăţii reclamante la data emiterii Deciziei de sancţionare, instanţa de fond a constatat că amenda ar însuma 129.048 lei RON (1.290.480.000 ROL), iar raportat la capitalul social majorat în cursul anului 2007 cuantumul amenzii aplicate ar fi de 516.190 RON.
Reţinând că însuşi minimul amenzii aplicate (1,5% din capitalul social) depăşeşte 1 miliard lei, prima instanţă a aplicat în cauză dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. a) din OG nr. 2/2001, apreciind că, astfel,caracterul punitiv al amenzii îşi realizează scopul în raport de faptele comise.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta SC O. SA, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Criticile aduse soluţiei date de instanţa de fond au fost grupate de către recurentă astfel:
1. Excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare a primit o greşită rezolvare, nefiind motivată respingerea acesteia şi ignorându-se dispoziţiile art. 17 din OG nr. 2/2001 privitoare la elementele a căror lipsă atrage nulitatea procesului - verbal;
2. Concluziile la care s-a ajuns pe fondul pricinii sunt neîntemeiate şi se impune înlăturarea lor deoarece presupusele fapte reţinute în sarcina recurentei nu au adus atingere prevederilor legale, iar scopul legii a fost atins;
3. În privinţa înlocuirii sancţiuni se impunea în cel mai grav caz aplicarea avertismentului scris pentru că faptele reţinute în sarcina SC O. SA au fost comise în cea mai uşoară formă, fiind lipsite de pericol social şi neaducând nici o vătămare interesului asiguraţilor sau asupra solvabilităţii societăţii comerciale.
Prin întâmpinarea formulată în recurs, intimata C.S.A. a reiterat apărările prezentate instanţei de fond şi a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.
Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru modificarea sau casarea sentinţei atacate, astfel că va respinge recursul pentru cele ce se vor arăta în continuare.
1. Dezlegarea dată excepţiei nulităţii absolute fundamentată de recurenta-reclamantă pe dispoziţiile art. 17 din OUG nr. 2/2001 - privind regimul juridic al contravenţiilor – este cea corectă şi legală.
În Decizia de sancţionare nr. 113359 din 5 septembrie 2006 emisă de C.S.A., actul administrativ contestat în cauză (filele 20-23 dosar fond), au fost analizate punctual constatările organelor de specialitate ale acestei autorităţi în urma controlului inopinat efectuat la SC O. SA şi care a avut ca obiect verificarea activelor societăţii în perioada mai – iunie 2006.
Aşa cum se poate observa din conţinutul actului dedus judecăţii, precum şi din considerentele sentinţei ce face obiectul recursului de faţă, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 pentru a atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.
Susţinerea reclamantei privind lipsa menţiunii privind fapta săvârşită din perspectiva art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, pentru care a fost aplicată sancţiunea prevăzută de alin. (3) lit. c) din art. 39 al aceluiaşi act normativ nu poate fi primită deoarece, aşa cum subliniază şi judecătorul fondului în expunerea făcută, în actul dedus judecăţii se indică în mod evident fapta prevăzută de lit. f) a alin. (2) din art. 39, constând în „încălcarea în orice mod, de către asigurator/reasigurator […] a obligaţiilor privind ţinerea evidenţelor şi transmiterea rapoartelor prevăzute de lege şi/sau de normele adoptate în aplicarea acesteia".
La sancţionarea recurentei-reclamante s-a procedat după ce acesteia i-au fost aduse la cunoştinţă faptele nelegale reţinute de organul de control în sarcina sa, aşa încât excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare este neîntemeiată.
2. Asupra fondului pricinii instanţa fondului a motivat atât în fapt cât şi în drept soluţia pronunţată, subliniind că fapta a fost săvârşită din culpă, că reclamanta nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 şi că în acest context este justificată măsura sancţionării societăţii comerciale.
3. În privinţa proporţionalităţii acţiunii aplicate de C.S.A., instanţa a cenzurat în temeiul dispoziţiilor legale incidente sancţiunea aplicată, reţinând ca fiind corectă aplicarea unei amenzi în raport de gravitatea faptelor constatate cu ocazia controlului din 3 august 2006.
Afirmaţia recurentei referitoare la „vădita lipsă de importanţă a faptelor săvârşite", este lipsită de suport legal şi aceasta cu atât mai mult cu cât autorităţii administrative autonome de specialitate - C.S.A. - îi revine sarcina punerii în executare a Legii nr. 32/2000, precum şi a supravegherii şi controlului respectării dispoziţiilor legale în discuţie.
Cum în cauză s-au constatat încălcări ale Legii nr. 32/2000 şi s-a apreciat ca necesară şi eficientă sancţiunea cu amendă, în aplicarea principiului proporţionalităţii prima instanţă a procedat însă la modificarea art. 1 din Decizia de sancţionare, mai exact la modificarea cuantumului amenzii la 100.000 lei (RON) prin utilizarea art. 8 alin. (2) lit. a) din OG nr. 2/2001 şi având în vedere capitalul social al societăţii reclamante la data emiterii actului de sancţionare.
În consecinţă, pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SA împotriva sentinţei nr. 782 din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1410/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 714/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
