ICCJ. Decizia nr. 1410/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1410/2008
Dosar nr. 1420/54/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 aprilie 2007, reclamantul S.I.D. a solicitat obligarea pârâţilor M.I.R.A., I.G.P. Române şi I.P.J. Mehedinţi să anuleze măsura de menţinere a sa în rezervă, să dispună reactivarea sa ca agent de poliţie, cu plata corespunzătoare a drepturilor salariale cu începere din luna aprilie 2004 şi până la data reactivării efective, precum şi plata de daune morale în sumă de 50.000 lei.
Pârâtul I.G.P. Române a invocat excepţia tardivităţii acţiunii în raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, arătând că măsura contestată a fost comunicată reclamantului la data de 10 aprilie 1993 şi acţiunea nu a fost formulată în termenul de decădere de 1 an de la data emiterii actului.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia invocată şi a respins acţiunea ca tardivă prin sentinţa nr. 279 din 4 octombrie 2007.
Instanţa de fond a avut în vedere că actul contestat în cauză, Ordinul nr. 43 din 10 aprilie 1993 al I.G.P. Române, este un act administrativ individual căruia îi sunt aplicabile termenele de 6 luni şi respectiv, de 1 an de la data emiterii actului prevăzute de art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Apărarea reclamantului privind existenţa unor cauze de nulitate absolută a ordinului de trecere a sa în rezervă a fost respinsă cu motivarea că acţiunea, deşi se referă la constatarea nulităţii actului administrativ considerat nelegal, atrage aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu normele conţinute în art. 11 din acelaşi act normativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul şi a solicitat ca, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art.3041 C. proc. civ., să fie casată hotărârea pentru aplicarea greşită a legii.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a constatat greşit depăşirea termenelor prevăzute de art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care ordinul contestat nu i-a fost comunicat decât la data de 6 aprilie 2007, iar acţiunea a fost formulată la data de 12 aprilie 2007.
Faţă de data la care s-a efectuat comunicarea actului administrativ, recurentul a susţinut că trebuia admisă cererea sa de repunere în termen, asupra căreia instanţa de fond a omis să se pronunţe.
Aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost criticată şi în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, arătându-se că pentru constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 43 din 10 aprilie 2007 este incidentă reglementarea de drept comun a nulităţii absolute.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Actul administrativ dedus judecăţii în cauză este Ordinul nr. 43 din 10 aprilie 1993 emis de inspectorul şef al I.P.J. Mehedinţi în baza art. 37 lit. h) din Statutul corpului ofiţerilor pentru trecerea în rezervă a reclamantului, ca urmare a comiterii unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau alte dispoziţii legale.
Instanţa de fond a admis în mod corect excepţia de tardivitate a acţiunii formulate pentru anularea acestui act administrativ individual, constatând că nu a fost respectat termenul de 1 an de la data emiterii actului, astfel cum a fost prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca termen de decădere pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.
În raport de această reglementare, care prevede calcularea termenului de la data emiterii actului administrativ, instanţa de fond a respins întemeiat apărarea recurentului-reclamant privind necomunicarea ordinului contestat până la data de 6 aprilie 2007, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că măsura disciplinară dispusă i-a fost adusă la cunoştinţă, în scris la data trecerii în rezervă şi anume, la data de 10 aprilie 1993.
De asemenea, au fost corect respinse susţinerile recurentului - reclamant privind aplicarea regimului juridic de drept comun al nulităţii absolute, dat fiind că distincţia între cauzele de nulitate a actelor administrative nu este prevăzută în Legea nr. 554/2004 şi au fost reglementate în mod unitar aceleaşi condiţii procedurale pentru sesizarea instanţei de judecată indiferent de motivele de nulitate invocate.
Critica din recurs privind omisiunea de soluţionare a cererii de repunere în termen va fi respinsă constatându-se că, nu a fost formulată o asemenea cerere în condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. şi că, termenul de 1 an, avut în vedere de instanţa de fond, este un termen de decădere, astfel încât prin împlinirea lui se stinge însuşi dreptul material la acţiune şi nu poate opera o repunere în termen.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.D. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 4 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1407/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1422/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
