ICCJ. Decizia nr. 1492/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1492/2008

Dosar nr. 8694/1/2007

Şedinţa publică din 8 aprilie 2008

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta U.S.L.M. din cadrul SC T.M.M. SA Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.N.P.D.A.S. şi cu M.M.F.E.Ş. obligarea pârâţilor să emită aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale pentru locurile de muncă din metrou, respectiv pentru secţiile mişcare, comercială şi dispeceratul central.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza HG nr. 1025/2003 a efectuat împreună cu SC M. SA Bucureşti demersurile legale necesare, în vederea încadrării în condiţii speciale a locurilor de muncă care se desfăşoară 100% în subteran. La data de 7 iulie 2005 şi apoi la 8 septembrie 2005 cele două instituţii pârâte au emis aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale pentru mai multe secţii din cadrul SC M. SA Bucureşti, neavizând încadrarea în condiţii speciale a locurilor de muncă din secţiile mişcare, comercială, dispecerat central. Reclamanta apreciază că, avizarea negativă a celor trei secţii este nelegală, întrucât acestea au activitate în subteran 100% şi au rol primordial în executarea activităţilor de exploatare a metroului.

La data de 16 noiembrie 2005 a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei SC M. SA Bucureşti, solicitând admiterea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 191 din 25 ianuarie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia VIII-a, reţinându-se prezenţa în cauză a unui raport juridic de asigurări sociale.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, prin sentinţa civilă nr. 2041 din 25 aprilie 2006 a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi constatând ivit conflict negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3176 din 29 septembrie 2006 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, unde cauza s-a înregistrat la data de 23 noiembrie 2006.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1038 din 17 aprilie 2007 a admis acţiunea şi cererea de intervenţie formulată de reclamanta U.S.L.M. din SC T.M.M SA Bucureşti şi intervenienta SC M. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii: M.M.F.E.Ş. şi C.N.P.D.A.S.

A anulat în parte avizul nr. 64 din 7 iulie 2005 emis de M.S.S.F., în ceea ce priveşte neavizarea încadrării în condiţii speciale a locurilor de muncă de la secţia mişcare, secţia comercială şi dispecerat central. A obligat pârâţii să emită un aviz pentru încadrarea în condiţii speciale a locurilor de muncă de la secţia mişcare, secţia comercială şi dispecerat central.

A respins cererea privindobligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, locurile de muncă din secţia mişcare şi comercială şi din dispeceratul central se încadrează la pct. 6 din Anexa la HG nr. 1025/2003, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 lit. a) şi lit. b) din HG nr. 1025/2003.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen pârâţii: M.M.F.E.Ş. şi C.N.P.D.A.S.

În ambele recursuri, motivate similar potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile HG nr. 1025/2003, cum reglementa la data emiterii avizului contestat,metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale şi că, activităţile din secţiile mişcare, comercială şi dispeceratul central, deşi se desfăşoară în subteran 100% din timp, nu reprezintă activităţi directe de exploatare a metroului, ci sunt activităţi cu caracter auxiliar.

Examinând sentinţa atacată în raport cu critica formulată, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ. se constată că recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 1 lit. a) şi lit. b) din HG nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, locuri de muncă în condiţii speciale reprezintă acele locuri de muncă unde există factori de risc profesional, care prin natura sarcinii de muncă şi a condiţiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacităţii de muncă, îmbolnăviri profesionale şi la comportamente riscante în activitate, cu urmări grave asupra securităţii şi sănătăţii angajaţilor şi/sau a altor persoane, iar persoanele încadrate în locuri de muncă în condiţii speciale sunt angajaţii care îşi desfăşoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivă numai în acele locuri de muncă.

Art. 3 alin. (1) lit. b) teza finală prevede că lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1.

Din adresa emisă de intervenientă şi transmisă către I.T.M. Bucureşti nr. 7238 din 24 martie 2004 rezultă că, în ceea ce priveşte secţia mişcare, aceasta cuprinde birouri de mişcare, dispecerat trafic, spaţii tehnice, spaţii publice, magazii, birouri T.E.S.A., - toate aflate în subteran în staţiile de metrou şi depouri, acestea coordonează şi verifică activităţi de mişcare, răspund de circulaţia şi manevrarea trenurilor, conduce circulaţia trenurilor, răspund de realizarea graficului de circulaţie a trenurilor, administrarea staţiilor de metrou (Dosar Curtea de Apel Bucureşti nr. 33973/2/2005 filele 20 - 26).

De asemenea, secţia comercială cuprinde cabine acces, casierii, camere/ valori, magazii, casă colectoare centralizatoare, centru tipărire cartele, birouri T.E.S.A. - toate aflate în subteran în staţiile de metrou şi se ocupă de eliberarea titlurilor de transport călători, supravegherea accesului în staţiile de metrou şi a modului de achitare a taxei de călătorie, tipărirea, recepţia şi aprovizionarea staţiilor cu cartele, colectarea încasărilor în toate staţiile de metrou, centralizarea acestora şi vărsarea valorilor la bancă, verificarea şi controlul gestionarilor, verificarea şi controlul călătorilor privind achitarea taxei de călătorie şi a respectării normelor de călătorie cu metroul.

Secţia dispecerat central coordonează, conduce şi urmăreşte activitatea de deservire a traficului de călători şi a instalaţiilor care asigură funcţionarea metroului.

Toate aceste activităţi ce se desfăşoară 100% în subteran se circumscriu termenului de „exploatare" a metroului, aşa cum se menţionează la pct. 6 din anexă, respectiv sunt locuri de muncă care contribuie la organizarea funcţionării normale, zilnice a metroului. De asemenea, urmare a expertizării locurilor de muncă de la toate secţiile solicitate de intervenientă pentru încadrarea în categoria locuri de muncă cu condiţii speciale, efectuată de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru protecţia muncii s-a confirmat existenţa unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, deşi au fost luate toate măsurile tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora.

Aceste rezultate nu fac nici o distincţie legată de cele trei secţii care nu au primit avizul, referindu-se la toate secţiile pentru ale căror locuri de muncă s-a solicitat încadrarea în condiţii speciale (Dosar CA Buc nr. 8912/3/2006 filele 27 - 28). Aceste concluzii se coroborează cu menţiunile din procesul - verbal nr. 313/23 decembrie 2004, întocmit în baza art. 3 alin. (1) lit. e) din HG nr. 1025/2003 astfel că, aceste locuri de muncă privesc activitatea de exploatare a metroului şi se încadrează la pct. 6 din anexa la HG nr. 1025/2003.

Aceste locuri de muncă nu este necesar să fie nominalizate distinct, în anexă, aşa cum a constatat şi Comisia pentru soluţionarea plângerilor referitoare la acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale care a avizat încadrarea în condiţii speciale a personalului care îşi desfăşoară activitatea la depoul exploatare T.E.M. şi a salvatorilor din cadrul staţiei P.S.I. - salvare, ce îşi desfăşoară activitatea 100% în subteran, din cadrul SC T.M.M. SA Bucureşti.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de M.M.F.E.Ş. şi de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1038 din 17 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1492/2008. Contencios