ICCJ. Decizia nr. 1494/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1494/2008
Dosar nr. 2728/2/2007
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 aprilie 2007, T.G., L.C.M., I.A., V.I., D.C., P.I., S.N., T.N.R., V.I.A., E.V.I., P.I.I.D., I.B., P.D.C., R.R.I., D.G., N.I., U.I., I.M., P.D., R.F., U.O., T.C., S.M., N.M., L.D., M.M., C.D., D.M., C.V., D.V., M.M., H.G., S.I., A.G., C.E., S.M., G.E., I.G., S.L.M., S.L.A., P.R., D.D.H., E.C.L., D.E., C.D., O.A.F., N.I.I., C.O., P.C., S.A., V.V., D.E.M., D.I.L., B.N., F.B., A.M.I., A.I., A.M., A.L.C., B.G., B.M.F., B.F.C., B.G., B.V.V., B.S., B.G., B.N., B.G., C.G., C.B.C., C.S., C.M., C.C., C.C.A., C.A.C.N.A., C.F.C., D.G., D.A., E.G., F.M., G.M., G.V., I.M., I.S., I.D., J.R.A., L.C., M.B.G., M.D.A., M.C., M.V., M.M.L., N.R.F., N.C., N.P., N.D., O.O., O.C., P.S., P.D.M., P.C.C., P.T.E., S.L., S.M., S.F., Ş.I., Ş.F., S.R.M., T.D.G., T.E., V.E., V.V., G.M., Z.C.D., D.I., C.Ş., S.C.N., C.E.P., D.M., D.V., M.A., P.M.F., U.V., V.S.D., M.N., I.S., B.S., M.R., S.C., T.M., M.I., R.M.E., C.N., A.M.A., N.V., N.V.S., C.R.A., M.O., R.E. şi M.H., au chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, I.G.P.R. şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate existenţa dreptului poliţiştilor la sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, conform prevederilor O.G. nr. 38/2003 şi a celor cuprinse în ordinul M.A.I. nr. 132/2004, pe perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2005.
De asemenea, au cerut obligarea primilor doi pârâţi, în solidar, la plata drepturilor băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, actualizate în funcţie de rata inflaţiei de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii.
În sfârşit, reclamanţii au solicitat obligarea ultimului pârât să aloce fondurile necesare pentru plata sumelor de bani ce reprezintă sporul de fidelitate.
Ulterior, în cauză au formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, A.L., B.F., B.A., B.G., C.V.A., C.C.A., C.T., C.M.M., D.I., D.M., D.M.A., D.M.B., E.D., F.R., G.G., G.E., H.A., I.D., I.A., L.C., M.G., M.I., N.D.C., O.M., P.E., P.C., P.B., P.A.A., P.C., P.T., S.D., S.C., S.C.A., S.E., S.A., S.G.C., T.M., U.I.P., U.G.D., Z.G., Z.O., J.G., B.G., T.C.I., B.O., P.M.F. având un obiect identic cu cel al acţiunii principale.
La data de 5 octombrie 2007, reclamanţii şi intervenienţii au formulat precizări în privinţa perioadei pentru care se solicită acordarea sporului de fidelitate, învederând totodată faptul că unii dintre reclamanţi nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de acest spor deoarece au fost angajaţi în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în cursul anului 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 2417 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată şi restrânsă, precum şi cererile de intervenţie în interes propriu.
Pe cale de consecinţă, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor menţionaţi în dispozitivul hotărârii, drepturile băneşti reprezentând sporul de fidelitate, de până la 20% aferente perioadei 1 ianuarie – 31 decembrie 2005 actualizate conform indicelui de inflaţie de la data plăţii.
În ceea ce-i priveşte pe reclamanţii, D.G.D., G.E., D.E.M., G.M.S., M.D.M., P.E.A., P.C., P.B., R.V.M. şi U.V., s-a dispus respingerea acţiunii.
În fine, prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a stabilit în sarcina pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor obligaţia de a aloca sumele de bani necesare plăţii sporului de fidelitate cuvenit reclamanţilor şi intervenienţilor pentru care s-au admis acţiunea principală şi cererea de intervenţie.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În cadrul unei primei critici, recurentul a invocat excepţia privind lipsa calităţii sale procesuale pasive în acest litigiu.
Recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile H.G. nr. 208/2005, deoarece acest act normativ a fost abrogat prin H.G. nr. 386/2007, publicată în M. Of. al României nr. 304/8.05.2007.
Pe de altă parte, faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor gestionează bugetul de stat nu conferă acestei autorităţi a administraţiei publice centrale, dreptul de a nesocoti Legea finanţelor publice nr. 500/2000, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare.
S-a mai susţinut că între reclamanţi şi acest minister nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată, în calitate de pârât .
Motivul de recurs este întemeiat.
Faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, acţiunea principală şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate în prezenta cauză au fost admise în limitele arătate cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, reţinându-se că potrivit H.G. nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de acest minister.
De asemenea, s-a făcut referire la prevederile art. 4, coroborat cu cele conţinute în art. 72 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Soluţia ca şi argumentul adus în sprijinul ei sunt însă, eronate deoarece potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 ale aceluiaşi act normativ, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Rezultă aşadar, că şi în cazul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, obligaţiile de plată instituite în temeiul unui titlu executoriu (inclusiv a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-au admis pretenţiile reclamantului) se execută din sumele de bani aprobate acestora, fără nici o legătură cu atribuţiile conferite Ministerul Economiei şi Finanţelor în privinţa bugetului de stat.
Intimatul-pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite şi potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează anual proiectul bugetului de stat şi apoi gestionează acest buget nu are relevanţă în prezenta cauză, de vreme ce conform art. 28 lit. d)-e) din Legea nr. 500/2002, această prerogativă se realizează pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a bugetelor locale.
Adăugând la considerentele expuse, împrejurarea că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecăţii, Înalta Curte apreciază că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea restrânsă şi cererea de intervenţie cu privire la acesta, cu consecinţa obligării sale de a aloca sumele de bani necesare pentru plata către reclamanţi şi intervenienţii poliţişti a sporului de fidelitate în cuantumul actualizat.
Ca atare, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii principale şi a cererilor de intervenţie în interes propriu faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 pct. 3 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2417 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge acţiunea principală şi cererile de intervenţie faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1489/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1498/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
