ICCJ. Decizia nr. 1503/2008. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1503/2008
Dosar nr. 1276/44/2007
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 septembrie 2007 reclamanta SC C.C.C.B.T. SA Galaţi a chemat în judecată C.N.A., solicitând anularea Deciziei nr. 653 din 16 august 2007, prin care a fost amendată cu 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 şi de art. 6 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 12/2003, privind eliberarea avizului de retransmisie, pentru localitatea Tulcea.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 135/ F din 13 noiembrie 2007 a respins acţiunea formulată de reclamantă precum şi cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefiind dovedită.
În motivarea sentinţei se arată că reclamantei i-au fost adresate somaţii, întrucât în perimetrul de activitate al diverselor localităţi, nu a respectat grila de programe aprobate de C.N.A.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâtul C.N.A., susţinând în esenţă că instanţa de fond i-a respins solicitarea de a amâna pronunţarea pentru a avea posibilitatea dovedirii cheltuielilor de judecată, care totalizau 175,71 lei.
Recursul este fondat.
În dovedirea susţinerilor sale recurentul a depus Ordinele de deplasare nr. 2.305 şi 2.306 din 13 noiembrie 2007, foaia de parcurs şi chitanţele din 27 septembrie 2007.
Aşa fiind şi văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va modifica sentinţa atacată în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată la fond şi recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.A. împotriva sentinţei nr. 135/ F din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă pe intimata-reclamantă SC C.C.C.B.T. SA Galaţi să plătească recurentului - pârât C.N.A., suma de 177,86 lei cheltuieli de judecată la fond şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1502/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1509/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|