ICCJ. Decizia nr. 1687/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1687/2008
Dosar nr. 1518/33/2007
Şedinţa publică de la 17 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 5 septembrie 2007, reclamanta V.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 21832 din 9 iulie 2007, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fără a detalia împrejurările care au determinat refugierea în legătură cu care solicită acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 667/2007 din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei V.E., a anulat hotărârea din 9 iulie 2007 emisă de C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2006.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada susţinerilor sale, referitoare la refugierea pe teritoriul ocupat de trupele maghiare, ca urmare a persecuţiei exercitate în localitatea de domiciliu – Baciu – faţă de locuitorii de etnie maghiară.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.
Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că reclamanta nu se încadrează în dispoziţiile legii pentru a i se acorda statutul de refugiat, întrucât a părăsit teritoriul aflat sub autoritatea Statului Român, stabilindu-se în zona ocupată de trupele maghiare unde nu se poate pune problema persecuţiei etnice.
Mai susţine recurenta că declaraţiile de martor „sunt considerate dovezi conform legii….” „numai în măsura în care concordă cu situaţia istorică”.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945 , a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu art. 1 lit. c).
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au tăcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Având în vedere că întregul material probator administrat în cauză şi, în primul rând, declaraţiile martorilor R.P., L.N., V.S. şi B.A., ultimii doi audiaţi în faţa instanţei de fond, reliefează în mod clar atât perioada refugiului, cât şi motivele care au determinat-o pe reclamantă şi mama acesteia să părăsească localitatea de domiciliu nu există nici o justificare pentru a o priva pe cea în cauză de beneficiul drepturilor acordate potrivit legii.
Aspectele vizate prin recurs au fost obiectul deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite în care se precizează faptul că beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege cetăţenii români, indiferent de naţionalitate, care au fost persecutaţi din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti aflate sub dominaţia altor state şi indiferent dacă localitatea în care au fost strămutaţi ori s-au refugiat se afla sub jurisdicţie românească ori sub administraţia altui stat.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 667/2007 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1684/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1688/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
