ICCJ. Decizia nr. 1696/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1696/2008
Dosar nr. 189/45/2007
Şedinţa publică de la 17 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 87/CA din 9 iulie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC O.T.T. SRL V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, succesor al Ministerului Integrării Europene, prin care s-a solicitat anularea procesului - verbal de control încheiat la data de 23 ianuarie 2007 şi a deciziei de respingere a contestaţiei ce a formulat, pe motiv că acesta nu putea dispune rezoluţiunea contractului încheiat la data de 30 noiembrie 2005 şi că proiectul finanţat avea o altă finalitate decât cel care a făcut obiectul contractului derulat în perioada 2002-2003.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea reclamantei de anulare a titlului de creanţă şi de suspendare a executării silite şi s-a dispus obligarea reclamantei la plata în favoarea pârâtului a sumei de 530 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a constatat că acţiunea reclamantei este nefondată, avându-se în vedere că ;
Este necontestat faptul că SC O.T.T. SRL V. a depus două cereri de finanţare a unui proiect intitulat „Şcoala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism"; şi că, în declaraţia dată de reprezentantul legal al societăţii solicitante (B.M.), la data de 25 iunie 2005, s-a precizat de către acesta că „....înţeleg că cererea noastră de finanţare va fi respinsă în cazul în care solicitantul va fi vinovat de inducerea gravă în eroare a Autorităţii Contractante prin furnizarea de informaţii incorecte în cursul participării la licitaţia deschisă sau contract sau omiterea furnizării informaţiilor";.
Reclamanta nu constată că, descriind proiectul ce solicita să fie finanţat, nu a precizat, în mod explicit, că proiectul „şcoala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism";, a făcut obiectul contractului încheiat la 24 octombrie 2002, a fost finanţat în cadrul Programului PHARE 2000 – C.E.S.
Obligaţia de a informa despre existenţa primului proiect şi a faptului că el a fost finanţat de către comunitatea europeană era absolută şi de nerăsturnat, indiferent dacă beneficiarul finanţării aprecia că proiectul din anul 2005 a fost sau nu o continuare a proiectului din anul 2002, simpla existenţă a unei denumiri identice a celor două proiecte impunând aceasta; fiind lipsite de relevanţă şi consecinţe juridice menţiunile ce s-ar fi făcut colateral, într-un alt context, întrucât autoritatea contractant nu este obligată să deducă intenţia şi sensurile ascunse ale documentaţiei depuse de persoana care a propus proiectul, ei trebuind să i se furnizeze informaţii clare, exacte şi în cadrul formularisticii impuse, pentru a fi în măsură să decidă, în deplină cunoştinţă de cauză, asupra eligibilităţii proiectului.
Atâta timp cât autorităţii contractante, nu i s-a creat posibilitatea de a cunoaşte toate proiectele derulate de reclamantă în planul „formării de ghizi în turism"; şi a aprecia dacă ele sunt sau nu diferite, ori de sine stătătoare, urmare „omiterii furnizării informaţiilor";, de către societatea solicitantă, reclamanta nu mai poate opune pârâtei faptul că „şcoala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism";, finanţată prin Programul Phare 2000 – C.E.S., ar viza un alt grup ţintă decât cel preconizat de „şcoala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism";, finanţată prin Programul Phare 2003 – C.E.S.
În atare condiţii, este de prisos a se mai cerceta semnificaţia faptului că în dosarul cuprinzând copiile certificatelor absolvenţilor din seria iulie - noiembrie 2003 existau doar două certificate, pe numele lui S.E. şi A.S., şi că, în urma derulării contractului, au fost încheiate contracte de muncă cu şase persoane, şi cu atât mai puţin a raportului final de audit întocmit de SC A.E. SRL Bârlad, esenţial pentru soluţionarea cauzei de faţă fiind calificarea conduitei solicitantului în faza premergătoare încheierii contractului datat 29 noiembrie 2005, ce au influenţat voinţa autorităţii contractante într-un mod determinant.
Cum solicitantul nu a menţionat şi nu a prezentat autorităţii contractante contractul, încheiat la 24 octombrie 2002, aceasta a fost în imposibilitate să decidă, în deplină cunoştinţă de cauză, măsura în care cele reţinute prin raportul de control încheiat la 20 octombrie 2006, referitoare la pasajele identice, asemănătoare cu acelaşi mesaj, cursurile identice şi la suporturile de curs identice, constatate prin compararea celor două proiecte, prezentate de reclamantă în anul 2002 şi 2005, se încadrau sau nu în limitele exigenţelor Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care, prin actul din 17 mai 2007, precizează că „acelaşi proiect nu poate primi mai mult de o finanţare de la Comisie Europeană"; şi că înţelesul expresiei „acelaşi proiect"; trebuie apreciat „într-o manieră logică şi consecventă, ţinând seama că proiectul este definit atât de activităţi, scop şi obiectiv, cât şi de locaţie şi grupului ţintă";.
În cauză, omisiunea informării explicite, a creat autorităţii contractante o imagine nereală şi incompletă asupra persoanei solicitantului, a activităţii desfăşurate de acesta şi asupra valabilităţii şi eligibilităţii proiectului prezentat, decizia de stabilire a caracterului eligibil al proiectului fiind în mod grav şi iremediabil afectată de conduita solicitantului, care trebuie să suporte consecinţele faptelor sale, astfel cum el însuşi a recunoscut prin declaraţia dată la 05 iunie 2005, ce se constituie în anexa la proiectul depus.
În ceea ce priveşte temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control din 23 ianuarie 2007, Curtea consideră că discuţiile pe care reclamanta le face în legătură cu incidenţa dispoziţiilor art. 1021 C. civ., sunt neavenite şi lipsite de orice finalitate întrucât, pe de o parte, contractul de grant pentru acţiunile externe ale Comunităţii Europene, încheiat la 30 noiembrie 2005, nu intră în categoria celor reglementate de C. civ., iar pe de altă parte pentru că acesta, ce se constituie în lege a părţilor, trebuie interpretat în sensul şi potrivit termenilor folosiţi de părţi în cuprinsul convenţiei.
Ori, din examinarea copiei contractului, rezultă fără echivoc că acesta a fost făcut în Bucureşti, în cinci exemplare originale, în limba engleză, caz în care termenilor folosiţi la art. 12 trebuie să li se dea semnificaţia şi valoarea pe care ei o au în limba engleză, indiferent şi independent de termenii pe care autoritatea contractantă iar fi folosit în o aşa numită decizie de rezoluţiune a contractului, a cărei existenţă nu a fost dovedită.
Astfel, prin art. 12.2 lit. g) din Anexa II „Condiţiile Generale ale Contractului de Grant";, privind finanţarea împrumuturilor nerambursabile acordate de Comunitatea Europeană, părţile contractante au prevăzut că: „...The Contracting Authority may terminate the Contract, without giving notice and without payind compensation of any kind, where the Beneficiary makes false or incomplete statements to obtain the grant provided for in the Contract or provides raports that do not reflect reality";.
Ca atare, potrivit termenilor folosiţi de părţi la redactarea contractului, reclamanta a fost de acord că autoritatea contractantă să procedeze la încheierea contractului, fără nici o notificare şi fără a plăti compensaţii de nici un fel, în cazul în care aceasta ar fi constatat că au fost făcute, de către beneficiar, declaraţii false sau incomplete pentru a obţine împrumutul nerambursabil acordat din fondurile Comunităţii europene.
Cum este dovedit că reclamanta nu a făcut cunoscut, în mod explicit şi respectând formularistica utilizată de autoritatea contractantă, nici cu ocazia depunerii cererii de finanţare şi nici cu ocazia încheierii contractului, că a mai beneficiat anterior de o altă finanţare nerambursabilă, pentru un proiect purtând aceeaşi denumire, respectiv „Şcoala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism";, Curtea consideră că în mod justificat pârâtul a făcut aplicaţiunea prevederilor art. 12.2 lit. g) din contractul de grant, care au valoarea unui pact comisoriu, ale cărui efecte sunt identice cu efectele rezoluţiei judiciare.
Pe cale de consecinţă, constatând că beneficiarul şi-a asumat, prin declaraţia dată la data de 25 iunie 2005, toate consecinţele decurgând din faptul inducerii în eroare a autorităţii contractante, prin omiterea furnizării informaţiilor referitoare la proiectul ce a făcut obiectul contractului de grant încheiat la 24 octombrie 2002, inclusiv aceea a încheierii/desfiinţării contractului, în mod unilateral şi fără nici o condiţie, de către cel în favoarea căruia opera pactul comisoriu, respectiv pârâtul Ministerul Dezvoltării, şi că nu are nici o relevanţă sau urmări juridice în cauza de faţă faptul că omisiunea informării a fost sau nu intenţionată, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins ca nefondată cererea reclamantei de a se anula procesul - verbal de control încheiat de pârât la data de 23 ianuarie 2007, precum şi decizia din 25 martie 2007, prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva primului act menţionat, beneficiarul încălcându-şi cu vinovăţie obligaţiile asumate faţă de autoritatea contractantă.
În ceea ce priveşte cererea completatoare, ce a fost depusă de către reclamantă la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv la data de 28 mai 2007, prin care se solicită anularea titlului de creanţă, devenit executoriu, conţinut în procesul verbal încheiat de Direcţia de Control, Antifraudă şi Monitorizare Fonduri comunitare, la 23 ianuarie 2007, precum şi suspendarea executorii silite, până la soluţionarea acţiunii în anulare, Curtea a considerat că aceasta trebuie respinsă întrucât ea a fost formulată cu neobservarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., nu s-a achitat cauţiunea de 20% din cuantumul sumei contestate, prevăzută de art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., modificat prin O.G. nr. 35/2006, nu s-a făcut dovada că s-a îndeplinit vreun act de executare silită de natura celor prevăzute de art. 137 şi următoarele din C. proc. fisc. şi pentru că, prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii formulat de procurorul general, au stabilit că „în aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., republicat, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite însăşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplinit un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege";.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs în termen legal reclamanta SC O. SRL V., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea acţiunii în contencios administrativ.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea este nelegală, bazându-se pe o interpretare eronată şi superficială atât a situaţiei de fapt, cât şi a instituţiilor de drept care au generat relaţia contractuală dintre părţi.
Se apreciază fără niciun temei, că apărările invocate cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 1021 C. civ. „sunt neavenite şi lipsite de finalitate"; deoarece contractul încheiat la 30 noiembrie 2005 nu ar fi supus reglementărilor C. civ. ci ar trebui ";interpretat în sensul şi potrivit termenilor folosiţi de părţi în cuprinsul convenţiei";.
În primul rând, s-a susţinut prin recurs, conform art. 13.1, contractul „va fi supus legii autorităţii contractante (...)";. Cum autoritatea contractantă este statul român, prin M.I.E., şi nu Comisia Europeană, aplicabilă este legea română (Constituţia, coduri, legi ordinare etc). A interpreta altfel, ar însemna să fie desconsiderată suveranitatea statului român, chiar în cazul în care finanţarea provine din alte surse.
Pe de altă parte, instanţa se lansează într-o demonstraţie fundamental greşită când susţine că „limba"; contractului este cea engleză, iar semnificaţia unor termeni o preia dintr-un dicţionar popular. Soluţia juridică nu se regăseşte într-o traducere şcolărească care omite tocmai semnificaţia juridică.
Instituţia rezilierii este specifică contractelor, şi de aceea nu i se poate da o altă interpretare decât cea intrinsecă, cu atât mai mult cu cât partea care a impus-o este chiar statul român.
De altfel situaţiile enumerate în art. 12.2 vizează împrejurări care ţin de executarea contractului, deci ulterioare momentului încheierii contractului şi specifice tocmai „rezilierii";.
Prin urmare, s-a precizat, procesul verbal de control din 23 ianuarie 2007 şi decizia M.I.E. prin care s-a dispus rezoluţiunea contractului sunt nelegale, rezoluţiunea fiind dispusă cu încălcarea legii. M.I.E. a procedat la o rezoluţiune unilaterală a contractului, încălcând dispoziţiile art. 1021 C. civ. şi condiţiile generale ale contractului de grant.
Pe de altă parte, s-a menţionat de recurentă că instanţa de fond a îmbrăţişat în mod greşit opinia autorităţii contractante că reclamanta a omis să furnizeze informaţii referitoare la proiectul anterior. Este într-o gravă eroare instanţa când susţine că autoritatea contractantă „a fost în imposibilitate să decidă în cunoştinţă de cauză";, întrucât reclamantul nu a menţionat contractul încheiat în octombrie 2002.
Din acest punct de vedere, s-a recunoscut că este adevărat că anterior reclamanta a organizat un program PHARE „ Şcoală pentru formare ghizi în activitatea de turism";, însă acel proiect era de sine stătător, dar s-a remarcat că finanţarea celor două programe PHARE avea obiective (priorităţi) diferite.
În cazul primului program, prioritatea proiectului era „calificarea şi recalificarea forţei de muncă"; - aşa cum reiese din fişa contractului depusă la un termen anterior - pe când al doilea program viza o altă prioritate, şi anume „măsuri active pe piaţa muncii (pentru şomeri)"; .De aceea nu se poate vorbi de o „continuare";, adică de doua acte subordonate unei singure acţiuni, ci de acţiuni distincte.
Ca o consecinţă a priorităţilor diferite, şi grupurile ţintă - adică beneficiarii programelor - au fost diferite: în primul caz, cursul s-a adresat persoanelor angajate, pentru obţinerea unei noi calificări, în al doilea, şomerii fiind subiecţii proiectului.
Neatenţia sau reaua credinţă a autorităţii contractante a determinat-o să aprecieze că reclamanta a ascuns finanţarea anterioară. Numai că în cererea de finanţare la pct. 4.1, „experienţa în proiecte similare";, se menţiona explicit că societatea beneficiară executase un program PHARE 2000 - Şcoală pentru formarea de ghizi în activitatea de turism.
Prin urmare, în sarcina reclamantei nu se poate reţine că prin omisiune a încercat să obţină o dublă finanţare, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, având la dispoziţie, spre verificare şi analiză, cererea de finanţare.
Cu alte cuvinte, reclamanta nu a făcut „declaraţii false sau incomplete"; pentru a i se aplica dispoziţiile art. 12.2 lit. g). Cât timp, pe baza cererii de finanţare (în care erau menţionate toate datele), comisia de evaluare a acceptat proiectul reclamantei, cunoscând situaţia, a considerat că reclamanta îndeplineşte condiţiile pentru a încheia un contract de finanţare, autoritatea contractantă neputându-şi invoca acum propria culpa. Faptul că au fost utilizate cursuri asemănătoare, nu înseamnă că era vorba de acelaşi proiect, întrucât cursurile de specialitate nu se modifică atât de des, principiile rămânând valabile.
În cauză, instanţa de recurs din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor, ca motivul de ordine publică referitor la necompetenţa materială a Curţii de Apel în soluţionarea pricinii în primă instanţă.
Recursul este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce urmează.
Prin procesul verbal de control încheiat la data de 23 ianuarie 2007 de Direcţia Control, Antifraudă şi Monitorizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Integrării Europene s-a constatat, referitor la proiectul cu titlul „ Scoală pentru formarea de ghizi în activitatea de turism"; în localitatea V., respectiv H., beneficiar SC O.T.T. SRL V., în esenţă, că beneficiarul a solicitat şi obţinut dublă finanţare pentru acelaşi proiect, în cadrul a două programe diferite, dar cu acelaşi tip de finanţare, activitate şi scop, şi s-a dispus, în consecinţă, recuperarea de la beneficiar a valorii totale a cheltuielilor de la bugetul PHARE şi de la bugetul de stat în valoare totală de 60.000 euro, precum şi a penalităţilor, dobânzilor de întârziere şi a majorărilor de întârziere aferente.
Contestaţia formulată de SC O.T.T. SRL V. împotriva procesului verbal de control menţionat mai sus a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia din 15 martie 2007 a ministrului integrării europene.
Prin O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, în forma în vigoare la data întocmirii actului de control, s-au reglementat modalităţile de control şi de recuperare a sumelor provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a sumelor reprezentând fondurile de cofinanţare aferente.
În sensul ordonanţei, s-a definit, prin art. 2 lit. a), termenul de neregulă ca însemnând orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandurilor de finanţare, memorandumurilor de înţelegere, acordurilor de finanţare privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a prevederilor contractelor încheiate în baza acestor memorandumuri/înţelegeri, rezultând dintr-o acţiune sau omisiune a operatorului economic, care, printr-o cheltuială neelegibilă, are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităţii Europene şi/sau a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) şi i) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din O.U.G. nr. 45/2003 prind finanţele publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004 şi, prin art. 2 lit. b), termenul de fraudă ca însemnând orice acţiune sau omisiune intenţionata în legătura cu: utilizarea sau prezentarea de declaraţii ori documente false, incorecte sau incomplete, inclusiv faptele penale prevăzute în cap. III secţiunea 41 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările ulterioare, care au ca efect alocarea/dobândirea, respectiv utilizarea nepotrivită sau incorectă a fondurilor comunitare de la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau a sumelor de cofinanţare aferente de la bugetul de stat, bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) şi i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) lit a)-d) din O.U.G. nr. 45/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/2004, cu modificările ulterioare; necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect la care s-a făcut referire anterior ; deturnarea acestor fonduri de la scopurile pentru care au fost acordate iniţial.
De asemenea, s-a definit expresia de creanţe bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraude, prin art. 2 lit. d) din ordonanţă, ca reprezentând sumele de recuperat la bugetul Comunităţii Europene, la bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) şi i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din O.U.G. nr. 45/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/2004, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente.
Mai mult, prin art. 3 din ordonanţă s-a definit activitatea de recuperare alin. (1) care constă în exercitarea funcţiei administrative care conduce la stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă, s-a arătat că constituie obiect al controlului şi recuperării creanţelor bugetare în sensul ordonanţei sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, ca urmare a neregulilor şi/sau fraudei, accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi, după caz, precum şi costurile bancare alin. (2), s-a definit titlul de creanţă alin. (3) ca fiind actul/documentul prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă, întocmit de agenţiile de implementare în cadrul programelor PHARE şi I.S.P.A., precum şi de Agenţia S. în cadrul programului S., s-a prevăzut că titlul de creanţă constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar alin. (4) şi s-a stipulat că titlul de creanţă se aduce la cunoştinţa debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc., care reglementează comunicarea actului administrativ fiscal alin. (5).
În fine, prin art. 5 al ordonanţei s-a prevăzut expres că plătitor al obligaţiei bugetare prevăzute la art. 3 alin. (2) este operatorul economic în calitate de debitor sau persoana care, potrivit legii, îl reprezintă sau care, în numele operatorului debitor, a beneficiat în mod necuvenit de sume din fonduri comunitare şi/sau din fonduri de cofinanţare aferente ca urmare a unei nereguli şi/sau fraude.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte aşadar competenţa materială a instanţei de contencios administrativ în funcţie de două criterii, respectiv rangul central sau local al organului emitent al actului şi cuantumul şi natura juridică a sumei la care se referă actul.
În situaţia în care actul administrativ a cărui anulare se solicită priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric al sumei contestate, indiferent de rangul autorităţii publice emitente a actului.
În speţă, prin actul administrativ contestat s-a stabilit în sarcina reclamantei SC O.T.T. SRL V. obligaţia de plată a sumei de 60.000 euro plus penalităţi, dobânzi de întârziere şi majorări de întârziere, cu titlu de creanţă bugetară, reprezentând sume plătite necuvenit din fonduri comunitare şi din cofinanţare aferentă, ca urmare a neregulilor şi/sau fraudei.
Controlul, constatarea, contestarea şi recuperarea sumei stabilite mai sus - care are un caracter specific şi reprezintă, din punct de vedere a naturii sale juridice, o obligaţie (creanţă) bugetară, ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală - urmează, în general, regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc., astfel că competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a litigiului privitor la procesul-verbal de control încheiat la 23 ianuarie 2007 de Direcţia Control, Antifraudă şi Monitorizare Fonduri Comunitare din cadrul fostului Minister al Integrării Europene revine, în raport de cuantumul sumei la care se referă actul contestat (inferior valorii de 500.000 RON), Tribunalului V., secţia de contencios, administrativ şi fiscal şi nu Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.
În raport de cele mai sus arătate, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi prevederile art. 304 pct. 3, 312 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 313 din C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de reclamanta SC O.T.T. SRL V. împotriva sentinţei civile nr. 87/CA din 9 iulie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi a trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul V., secţia de contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC O.T.T. SRL V. împotriva sentinţei civile nr. 87/CA din 9 iulie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul V., secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1694/2008. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1697/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
