ICCJ. Decizia nr. 1695/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1695/2008
Dosar nr. 1734/42/2007
Şedinţa publică din 17 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamantul A.G.I. a chemat în judecată pârâţii M.D.L.P.L., solicitând obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de vacanţă pentru anii 2004, 2005 şi 2006 conform prevederilor art. 21 pct. 1 din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a M.A.E. şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi M.A.I.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea M.E.F. să vireze către M.D.L.P.L. a fondurilor necesare achitării drepturilor băneşti solicitate.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că din luna martie 2004 a ocupat funcţia de consilier de integrare europeană pentru M.A.I. – Prefectura judeţului Buzău şi ulterior pe cea de consilier pentru afaceri europene, funcţie salarizată conform funcţiei de consilier diplomatic, angajatorul fiind M.I.E.
A menţionat că nu a beneficiat de prima de concediu pentru perioada 2004 – 2006.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 174 din 20 noiembrie 2007, a admis acţiunea reclamantului, obligând pârâtele să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând prima de vacanţă pentru anii 2004, 2005 şi 2006. Prin aceeaşi hotărâre pârâtul M.E.F. a fost obligat să pună la dispoziţie fondurile necesare. Totodată au fost respinse excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul M.D.L.P.L. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de M.E.F.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut:
- cu privire la excepţia inadmisibilităţii, că aceasta este nefondată, funcţionarul public nefiind obligat să îndeplinească procedura prealabilă atunci când îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii nr. 188/1999, care reprezintă legea specială în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004;
- în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, că şi această excepţie este nefondată, întrucât punerea în executare a sentinţei presupune existenţa fondurilor necesare;
- pe fondul cauzei, s-a apreciat că acţiunea este întemeiată în raport cu dispoziţiile OUG nr. 19/2003, modificată prin OUG nr. 106/2006, cu trimitere la dispoziţiile Legii nr. 495/2005, care reglementează dreptul la prima de concediu a consilierilor de integrare europeană.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că suspendarea prin acte normative succesive a dreptului la prima de concediu nu echivalează cu anularea acestui drept.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti au declarat recursuri pârâţii M.D.L.P.L. precum şi M.E.F., prin D.G.F.P. a Judeţului Buzău.
În recursul declarat de M.D.L.P.L. se solicită să se constate că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă, să se modifice sentinţa atacată şi să se respingă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă. Recurentul arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) teza finală şi cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, avea obligaţia de a solicita M.D.L.P.L. emiterea actului administrativ de aprobare a pretenţiilor sale.
Totodată, în acelaşi recurs se arată că reclamantul nu este funcţionar public, consilierii pentru afaceri europene având, potrivit legii, calitate de personal încadrat cu contract individual de muncă.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de M.D.L.P.L. este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) la republicarea legii în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007, precum şi prin art. 35 alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză de M.D.L.P.L., ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâtul M.E.F. se reţine că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit cererea de chemare în judecată a acestei părţi, având ca obiect plata unor drepturi salariale, cererea fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ contestat sau să nu fi soluţionat în termenul legal, ori să fi refuzat nejustificat, rezolvarea unei cereri a reclamantului, referitoare la un drept sau interes legitim.
Or, recurentul M.E.F. nu a emis nici un act administrativ de natură să lezeze interesele reclamantului într-un drept sau un interes legitim al acestuia.
Atribuţiile M.E.F. în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister - ordonator principal de credite şi nici obligarea să se aloce fondurile necesare plăţii primelor de concediu cuvenite reclamantului – angajat în cadrul altui minister,raporturile de muncă existând între reclamanţi şi celălalt pârât.
Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul respingeriiacţiunii faţă de recurentul – pârât M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.D.L.P.L. împotriva sentinţei civile nr. 174 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Buzău, în numele M.E.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul A.G.I. împotriva M.E.F., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1692/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2074/2008. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
