ICCJ. Decizia nr. 1703/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1703/2008

Dosar nr. 15385/1/2007

Şedinţa publică de la 17 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea din 28 septembrie 2006 a secţiei de judecători a C.S.M. a fost admisă cererea de transfer formulată de M.A.G., judecător cu grad de Curte de Apel, detaşată la Tribunalul Iaşi, de la Judecătoria Iaşi la Tribunalul Iaşi, începând cu data de 1 octombrie 2006.

S-a reţinut, în hotărârea menţionată, că doamna judecător M.A.G. a solicitat transferul de la Judecătoria Iaşi la Curtea de Apel Iaşi sau, în subsidiar, la Tribunalul Iaşi şi că referitor la cererea de transfer la Curtea de Apel Iaşi instanţele implicate au avizat nefavorabil solicitarea de transfer în vreme ce conducerile Curţii de Apel Iaşi şi Tribunalului Iaşi au avizat favorabil cererea de transfer la Tribunalul Iaşi. Prin hotărârea din 26 octombrie 2006 a Plenului C.S.M. s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de M.A.G. împotriva hotărârii din 2006 a secţiei de judecători a C.S.M., cu motivarea că Secţia de judecători a analizat cererea de transfer la Curtea de Apel Iaşi, formulată de doamna judecător M.A.G., apreciind avizele acordate de instanţele implicate prin prisma dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M., dând curs favorabil cererii subsidiare, de transfer la Tribunalul Iaşi.

Împotriva hotărârii din 26 octombrie 2006 a Plenului C.S.M. a declarat recurs în termen legal M.A.G., prin care s-a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de transfer de la Tribunalul Iaşi la Curtea de Apel Iaşi.

A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că secţia de judecători a C.S.M. a aprobat cererea de transfer la Tribunalul Iaşi, însă nu s-a pronunţat în nici un fel (respingere sau amânarea discutării) asupra cererii de transfer la Curtea de Apel Iaşi, deşi în motivarea hotărârii se vorbeşte despre ambele cereri de transfer. Cu toate acestea, din considerentele hotărârii din 28 septembrie 2006 rezultă că secţia pentru judecători a hotărât să nu dispună transferul recurentei la Curtea de Apel Iaşi, deoarece instanţele implicate au avizat nefavorabil solicitarea de transfer la această instanţă şi a ales să dispună transferul la Tribunalul Iaşi.

A precizat recurenta că la soluţionarea contestaţiei Plenul C.S.M. nu trebuia să ţină seamă de punctele de vedere negative exprimate de conducerile instanţelor implicate cu privire la cererea de transfer la Curtea de Apel Iaşi deoarece;

1. Potrivit art. 30 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, art. 4 alin. (3) şi art. 16 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, C.S.M. asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesionala în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aceste atribuţii fiind exercitate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, ale Legii nr. 304/2004, precum şi ale Regulamentelor adoptate în aplicarea acestor acte normative.

2.Întrucât doar C.S.M. hotărăşte asupra carierei profesionale a magistraţilor, punctele de vedere ale instanţelor implicate nu sunt determinante în soluţionarea cererilor de transfer şi, potrivit art. 2 alin. (3) din Regulamentul privind transferul, detaşarea şi delegarea judecătorilor şi procurorilor, nici nu sunt obligatorii, secţia corespunzătoare a C.S.M. solicitând aceste puncte de vedere doar dacă apreciază că este necesar. 3. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi s-a opus transferului recurentei la această instanţă cu motivarea că la concursul de promovare din 04 iunie 2006 a optat pentru promovarea pe loc, invocând şi dispoziţiile cuprinse în hotărârea Plenului C.S.M. din 13 iulie 2006, deşi această hotărâre exprimă punctul de vedere al C.S.M. cu privire la o altă situaţie, anume posibilitatea valorificării rezultatelor concursului de promovare de către candidaţii care au optat pentru promovarea pe loc.

4. Recurenta nu a solicitat valorificarea concursului de promovare, ci transferul la Curtea de Apel Iaşi, având în vedere şi practica exprimată în acest sens de cele două secţii ale C.S.M., mai ales după organizarea concursului de promovare din 04 iunie 2006. 5.Punctul de vedere al Curţii de Apel Iaşi nu este unul obiectiv având în vedere că în cursul anului 2005 a avizat transferul de la Tribunalul Iaşi la Curtea de Apel Iaşi al judecătorilor C.M. şi A.D., aflaţi în aceeaşi situaţie în care, în prezent, se află şi recurenta.

6. La Curtea de Apel Iaşi exista, la data formulării cererii de transfer, un post de execuţie vacant şi urma să se vacanteze încă unul, întrucât în şedinţa Plenului C.S.M. din 21 septembrie 2006 s-a admis cererea de eliberare din funcţie prin pensionare a judecătorului C.E. În prezent, s-a subliniat că la Curtea de Apel Iaşi există două posturi de execuţie vacante.

7. Apreciind că punctele de vedere ale instanţelor implicate şi care pot fi exprimate în funcţie de simpatiile şi antipatiile locale, sunt hotărâtoare în soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor, C.S.M. nu îşi exercită rolul său constituţional, acela de garant al independenţei justiţiei. În plus, recurenta a arătat că sunt argumente pentru transferarea la Curtea de Apel Iaşi, constând în faptul că funcţionează în cadrul Tribunalului Iaşi din aprilie 2006, când a fost detaşată la această instanţă, că în urma concursului de promovare din 04 iunie 2006 a obţinut gradul de judecător de Curte de Apel şi poate, astfel, să îşi desfăşoare activitatea în cadrul Curţii de Apel Iaşi, că prin decizii ale preşedintelui Curţii de Apel Iaşi, trei judecători cu grad de Tribunal de la Judecătoria Iaşi sunt delegaţi la Tribunalul Iaşi începând cu 01.11.2006, că dacă se acceptă faptul că încărcătura pe judecător la Curtea de Apel Iaşi nu justifică transferul petentei la această instanţă, iar Curtea de Apel Iaşi poate funcţiona normal cu două posturi de execuţie vacante, înseamnă că aceste posturi nu trebuie scoase la următorul concurs de promovare şi că în mod constant secţia pentru judecători a admis cererile magistraţilor de a fi transferaţi la instanţele corespunzătoare gradului profesional obţinut în urma concursului de promovare din 04 iunie 2006.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de C.S.M.

Competenţa de aprobarea transferului judecătorilor şi procurorilor aparţine, potrivit prevederilor art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., secţiilor C.S.M., fiind deschisă judecătorilor şi procurorilor nemulţumiţi de soluţia secţiei calea contestaţiei la Plenul C.S.M., în condiţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

În cauză, recurenta M.A.G., care la data formulării cererii de transfer era judecător în funcţie la Judecătoria Iaşi, cu grad de judecător de curte de apel, detaşată la Tribunalul Iaşi, a solicitat C.S.M., prin cererile înregistrate, transferul de la Judecătoria Iaşi la Curtea de Apel Iaşi, sau, în subsidiar, la Tribunalul Iaşi.

Secţia de judecători a C.S.M., prin hotărârea din 28 septembrie 2006, a admis cererea recurentei de transfer la Tribunalul Iaşi, cu motivarea că există acordul în acest sens al conducerilor Curţii de Apel Iaşi şi a Tribunalului Iaşi, iar cu privire la cererea de transfer la Curtea de Apel Iaşi s-a reţinut, fără a exista o pronunţare în dispozitivul hotărârii menţionate în sensul respingerii acestei cereri, că instanţele implicate au avizat nefavorabil solicitarea în acest sens a petentei. Contestaţia formulată de M.A.G. împotriva hotărârii din 28 septembrie 2006 a secţiei de judecători a C.S.M. a fost respinsă prin hotărârea din 26 octombrie 2006 a Plenului C.S.M., reţinându-se că secţia de judecători a analizat cererea de transfer la Curtea de Apel Iaşi, formulată de petentă, apreciind avizele acordate de instanţele implicate prin prisma dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006, dând curs favorabil cererii subsidiare, de transfer la Tribunalul Iaşi.

S-a invocat de către recurentă, în cursul instanţei de recurs, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, soluţionată în sensul respingerii prin sentinţa civilă nr. 1985 din 3 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios, administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă urmare respingerii recursului prin decizia din 10 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.

Hotărârea Plenului C.S.M. din 26 octombrie 2006, atacată cu recurs, este legală, fiind evident că secţia de judecători a supus analizei, cum rezultă în mod indubitabil din considerentele hotărârii din 28 septembrie 2006, atât cererea de transfer la Curtea de Apel Iaşi cât şi cererea subsidiară de transfer la Tribunalul Iaşi, şi s-a pronunţat în mod implicit, în sensul respingerii, şi asupra cererii de transfer considerate prioritară de către recurentă, de la Judecătoria Iaşi la Curtea de Apel Iaşi, atâta vreme cât s-a reţinut că instanţele implicate au avizat nefavorabil solicitarea petentei în acest sens.

În condiţiile în care secţia de judecători a fost sesizată, de către recurentă, în mod simultan, cu două cereri de transfer, una de la Judecătoria Iaşi la Curtea de Apel Iaşi, considerată prioritară de petentă, şi una de la Judecătoria Iaşi la Tribunalul Iaşi, apreciată ca subsidiară, iar posturi de execuţie vacante erau cate unul la fiecare din instanţele la care s-a solicitat transferul, s-a dispus admiterea cererii de transfer la Tribunalul Iaşi, avându-se în vedere existenţa avizelor favorabile în acest sens de la Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi.

Secţia de judecători a C.S.M. nu a săvârşit un exces de putere prin nerezolvarea favorabilă a cererii de transfer a recurentei de la Judecătoria Iaşi la Curtea de Apel Iaşi, ci dimpotrivă, dispunând admiterea cererii de transfer a petentei de la Judecătoria Iaşi la Tribunalul Iaşi şi-a exercitat, ca autoritate administrativă cu atribuţii în domeniul carierei judecătorilor şi procurorilor, dreptul de apreciere, în limitele competenţelor stabilite de lege.

În raport de cele mai sus arătate, apreciind că în mod corect Plenul C.S.M. a respins contestaţia formulată de recurentă împotriva Hotărârii nr. 296 din 28 septembrie 2006 a Secţiei de judecători a C.S.M., se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respingerea ca nefondat a recursului declarat de M.A.G. împotriva hotărârii din 26 octombrie 2006 a Plenului C.S.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.A.G. împotriva hotărârii nr. 678 din 26 octombrie 2006 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1703/2008. Contencios