ICCJ. Decizia nr. 1708/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1708/2008
Dosar nr. 4151/2/2007
Şedinţa publică de la 17 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC P.J. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C.C. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi posesie şi să-i predea boxa situată în amplasamentul halelor C.O., Bucureşti împreună cu terenul, şi orice alte utilităţi şi bunuri aferente acestor boxe, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 13 februarie 2006, pârâta C.C. SA a depus întâmpinare invocând, excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995 privind transmiterea unor spaţii în patrimoniul societăţilor comerciale cu activitate de producţie.
Prin încheierea de şedinţă din data de 28 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995, reţinând că potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ se referă la vătămarea provocată printr-un act administrativ emis de o autoritate administrativă, iar H.G. nr. 391/1995 este un act normativ cu putere de lege, astfel că este perfect legală.
Împotriva acestei încheierii a declarat recurs pârâta, motivând că încheierea atacată este nelegală întrucât H.G. nr. 391/1995 se încadrează în prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind un act administrativ unilateral.
Prin decizia comercială din 23 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis recursul declarat de SC C.C. SA împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, Dosar nr. 33684/3/2006 în contradictoriu cu intimata SC P.J. SA; s-a modificat în tot încheierea atacată în sensul că s-a admis cererea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 319/1995, excepţia invocată de către recurentă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi că în mod greşit instanţa de fond s-a pronunţat asupra legalităţii H.G. nr. 391/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 2463 din 11 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti., secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de SC P.J. SA, a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995 invocată de reclamantă SC C.C. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că excepţia invocată de către SC P.J. SA privind excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 813 din 08 septembrie 1997 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 310 din 12 februarie 1999 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios, administrativ şi fiscal, este neîntemeiată întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. proc. civ. motivând că, deşi există identitate de părţi, nu există identitate de obiect şi de cauză, întrucât prezenta acţiune se întemeiază pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar legalitate H.G. nr. 391/1995 nu a fost analizată pe fond, acţiunea formulată de SC C.C. SA fiind tardiv formulată în raport de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pe fond, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că H.G. nr. 391/1995 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 58/1991, având la bază nota de fundamentare avizată favorabil de ministerul de resort şi că reclamanta nu a dovedit existenţa unui drept de proprietate recunoscut de lege care a fost vătămat, nedovedind cu înscrisuri că, anterior emiterii H.G. nr. 391/1995, a deţinut boxa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC C.C. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii, recurenta arată că motivarea foarte sumară a sentinţei echivalează cu o nemotivare, ceea ce atrage modificarea sentinţei pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Susţine, de asemenea, recurenta nelegalitatea hotărârii şi incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa a ignorat situaţia că dreptul de proprietate al societăţii reclamante (în excepţia de nelegalitate) rezultă chiar din H.G. nr. 391/1995 care dispune preluarea spaţiului din patrimoniul ei şi trecerea în cel al altei societăţi.
Arată recurenta că H.G. nr. 391/1995 nu numai că nu a fost emisă în vederea organizării executării nici unei legi, ci chiar încalcă principiile care ocrotesc proprietatea privată.
Susţine recurenta că, deşi Guvernul participă la activitatea de reorganizare a activităţilor economice potrivit cerinţelor economiei de piaţă şi poate adopta măsuri de privatizare a unor activităţi, poate face acest lucru „numai în condiţiile prevăzute de lege”, conform dispoziţiile art. 14 lit. h) teza finală din Legea nr. 37/1990.
În fine, arată recurenta că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că H.G. nr. 391/1995, ar fi fost emisă în aplicarea Legii nr. 31/1990 şi a Legii nr. 58/1991, în realitate acest act normativ încălcând art. 20 din Legea nr. 15/1990 art. 480 şi 481 C. proc. civ. şi art. 44 din Constituţia României.
Recursul se fondează, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa urmând a fi modificată în parte, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate, pentru următoarele considerente:
1.Instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004. Ea era datoare a analiza cauzele de nelegalitate a hotărârii prin raportare la legile în vigoare la data emiterii acesteia.
În speţă, instanţa respinge excepţia reţinând doar că hotărârea a fost emisă cu respectarea Legii nr. 31/1990 şi a Legii nr. 58/1991 şi că are la bază nota de fundamentare avizată favorabil de ministerele de resort.
Concluzia este eronată şi se bazează pe o analiză greşită a textelor.
Pe de altă parte, se constată că, în realitate, H.G. nr. 391/1995 nu cuprinde o parte introductivă în care să fie arătată legea pentru a cărei argumentare a executării sau în a cărei organizare a fost emisă.
Ca urmare, cele două legi invocate de instanţa de fond sunt doar supoziţii ale acesteia, deduse din nota de fundamentare.
Pe de altă parte, nota de fundamentare nu invocă cele două legi ca temei al măsurii de deposedare a reclamantei, ci evocă acele legi doar pentru a circumstanţia momentul sau contextul legal în care „deţinătorii” de la acel moment al spaţiilor în discuţie au început să dispună de el închiriindu-le ori dându-le în locaţie de gestiune.
Este o simplă observaţie a redactorului notei că: „Începând cu anul 1991, după apariţia Legii nr. 31/1990 privind societatea comercială şi a Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţii comerciale, deţinătorii acestor spaţii au procedat la schimbarea profilului prin diverse contracte (…) fără acordul celor care le folosesc(…)”.
Aşadar, constatarea instanţei că hotărârea este legală nu are la bază nici un control de legalitate a ei în raport cu dispoziţiile legale invocate de reclamantă: art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 480, 481 C. civ. şi art. 44 din Constituţia României.
2. Instanţa de fond a făcut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 în loc de cele ale art. 4 din lege.
Potrivit art. 4, dacă instanţa în faţa căreia se invocă o excepţie de nelegalitate o consideră admisibilă, în sensul că are legătură cu fondul cauzei, instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea ei va fi obligată să analizeze strict legalitatea actului normativ în raport cu cele cu o forţă juridică superioară lui.
În speţă, instanţa analizează, cu depăşirea competenţei sale, dreptul ori interesul legitim al reclamantului, ca o instanţă investită cu o acţiune directă, concluziile sale fiind neavenite.
3. În fine, în analiza legalităţii H.G., Curtea de faţă constată că actul normativ nu are nici un suport legal, argumentele din nota de fundamentare fiind în exclusivitate de oportunitate, hotărârea având ca scop declarat să „disciplineze” comercianţii din industria alimentară care aveau în patrimoniu spaţii comerciale, prin norme în folosul altor societăţi comerciale din acelaşi domeniu de activitate.
H.G. nr. 391/1995 este vădit nelegală, întrucât încalcă dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, cât şi pe cele ale Legii nr. 31/1990 care reglementează funcţionarea societăţilor comerciale – fie ele cu capital integral de stat, ca persoane juridice de drept privat, având un capital şi un patrimoniu încă de la constituire şi a căror modificare se poate face numai cu respectarea procedurilor prevăzute de aceeaşi lege.
Nelegalitatea H.G. nr. 391/1995 rezultă şi din raportarea ei la dispoziţiile art. 481 C. civ. În condiţiile în care imobilul respectiv făcea parte, în mod evident, din patrimoniul recurentei, în baza art. 5 din H.G. nr. 1353/1990 (M.Of.nr. 31/8.09.1991), „preluarea” operată prin H.G. nr. 391/1995 echivalează cu o expropriere efectuată în afara procedurii legale prevăzute pentru aceasta.
Consecinţa directă a acestei exproprieri sui generis este încălcarea dispoziţiile art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţia României.
În consecinţă, Curtea de faţă va admite excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995 din halele C.O., Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 2463 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1707/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1712/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
