ICCJ. Decizia nr. 1723/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1723/2008

Dosar nr. 1736/33/200.

Şedinţa publică din 18 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul P.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se anuleze Hotărârea nr. 22156 din 3 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform legii.

S-a susţinut în motivarea acţiunii că în luna aprilie 1939 reclamantul a plecat împreună cu fratele său din localitatea Iuriu de Câmpie în localitatea Cojocna unde s-au angajat la un evreu şi datorită persecuţiilor etnice ca urmare a Dictatului de la Viena au fost nevoiţi să se refugieze din această localitate în cursul lunii octombrie 1940 în localităţile Cojocna Nouă, Ceanu Mare şi Turda, reîntoarcerea din refugiu având loc în cursul lunii aprilie 1945.

Prin sentinţa civilă nr. 695 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.M., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 22156 din 3 august 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2006.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin probele administrate în cauză a fost confirmată calitatea de refugiat a reclamantului şi a fratelui acestuia, refugiul fiind determinat de persecuţiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.

Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantului în ceea ce priveşte intervalul de refugiu.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiatat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Se reţine că în declaraţiile notariale martorii B.A. şi C.L. au arătat că reclamantul împreună cu fratele său au plecat din localitatea Iuriu de Cîmpie în localitatea Cojocna unde s-au angajat la un evreu şi datorită persecuţiilor etnice ca urmare a Dictatului de la Viena au fost nevoiţi să se refugieze din această localitate în cursul lunii octombrie 1940 în localităţile Cojocna Nouă, Ceanu Mare şi Turda, reîntoarcerea din refugiu având loc în cursul lunii aprilie 1945.

De asemenea,s-a procedat la audierea martorului L.V. care prin declaraţia dată în faţa instanţei, a confirmat calitatea de refugiaţi a reclamantului şi a fratelui acestuia, refugiul fiind determinat de persecuţiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.

Se reţine însă că prin sentinţa atacată au fost acordate reclamantului P.M. drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 octombrie 2006, din eroare în loc de data de 1 noiembrie 2006, în raport de data înregistrării cererii acestuia la Casa Judeţeană de Pensii Cluj, Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, anume la 26 octombrie 2006.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza I C. proc. civ., urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis şi modificată în parte sentinţa atacată în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 vor fi acordate reclamantului P.M. începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind legale şi temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 695 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 vor fi acordate începând cu 1 noiembrie 2006.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1723/2008. Contencios