ICCJ. Decizia nr. 1724/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1724/2008
Dosar nr. 1912/33/200.
Şedinţa publică din 18 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta B.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se anuleze Hotărârea nr. 21873 în 9 iulie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform legii.
S-a susţinut în motivarea acţiunii că în cursul lunii aprilie 1944 reclamanta împreună cu mama sa au plecat din localitatea de domiciliu, Mociu, în localitatea Cojocaru de unde datorită persecuţiilor etnice s-au refugiat în loc. Cojocna Nouă şi Turda, reîntoarcerea în localitatea Mociu având loc în cursul lunii martie a anului 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 698 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.S. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj.A dispus anularea hotărârii nr. 21.873 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 iunie 1944-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobate prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de1 septembrie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada că este îndreptăţită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor nu sunt concludente, întrucât nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice ca motiv al refugiului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a OG nr.105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate persoanele refugiate.
Se reţine că din declaraţiile notariale ale martorilor P.L. şi N.A. rezultă că reclamanta împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea Cojocna, unde mama sa era angajată la un evreu, în localitatea Cojocna Nouă şi Turda, judeţul Cluj, în perioada iunie 1944- martie 1945, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate asupra lor după Diktatul de la Viena.
Întrucât declaraţiile autentificate ale acestor martori nu au fost suficient de convingătoare prin conţinutul lor, instanţa de fond a dispus audierea martorilor P.L. şi N.A. sub prestarea de jurământ pentru a se stabili în fapt dacă refugiul reclamantei a fost generat de suferinţa unor persecuţii din motive etnice.
Se mai reţine că instanţa de fond a procedat la audierea martorului P.M. care prin declaraţia dată în faţa instanţei a confirmat calitatea de refugiat a reclamantei şi a mamei acesteia, refugiul fiind determinat de persecuţiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.
De altfel,raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la cere intimata a fost supusă împreună cu familia sa.
Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în beneficiul reclamantei B.S., se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 698 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1723/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1725/2008. Contencios → |
|---|
